Nord Stream, între active şi pasive

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, au deschis, simbolic, robinetul noii conducte.

În faţa a 420 de oaspeţi, între care premierul francez, Francois Fillon, şi omologul său olandez, Mark Rutte, cei doi lideri au elogiat cooperarea dintre occident şi Moscova precum şi nou procurata siguranţă a aprovizionării cu gaze siberiene.

Dar nu puţini formulează şi critici, în parte acerbe. Şi nu toate nemulţumirile sunt neîntemeiate. Multe dintre ele izvorăsc din răspunsul la întrebările privind natura acestei conducte. E vorba aici de o cooperare economică? Sau mai degrabă de una politică?

În chestiune este o conductă care traversează Marea Baltică pe o lungime de peste 1200 de kilometri, urmând să alimenteze cu gaze circa 26 de milioane de gospodării din Germania, Franţa şi Olanda.

La mijloc este şi o afacere mare, o investiţie importantă, la care au pus umărul şi de pe urma căreia speră să profite din plin Gazprom, concernul rusesc de stat, precum şi firmele germane Wintershall şi EON, GDF Suez din Franţa şi concernul olandez GASUNIE.

Toate ar fi bune şi frumoase, devreme ce, graţie noului gazoduct, Ucraina, bunăoară, nu se va mai putea interpune pe viitor în calea fluxului energetic destinat Europei occidentale, dacă oficialii de la Kiev se vor certa din nou, ca în 2009, cu Putin şi cu autorităţile de la Moscova. La active avem deci o sporire substanţială a securităţii aprovizionării energetice occidentale.

Dar la pasive s-au ridicat obiecţii majore împotriva unui joint-venture, care, pe de o parte, amplifică dependenţa vestului de livrări energetice ruseşti şi deci de un potenţial nou şantaj politic al Kremlinului. Pe de alta, gazoductul Nord Stream are un defect cosmetic câtuşi de puţin neglijabil.

Fiindcă dincolo de frontierele germane şi ruseşti, conducta pare a simboliza un vechi mod al Germaniei şi Rusiei de a-şi articula politica lor de mari puteri care-şi văd de propriul interes, fără să ţină seama de parteneri şi aliaţi, înţelegându-se peste capul ţărilor mai mici situate între ele.

Fostul guvern de la Varşovia, net mai ostil Berlinului decât actualul executiv polonez, a evocat chiar, la un moment dat, Pactul Ribbentrop-Molotov.

Dincolo de exagerările uzuale ale fraţilor Kaczynski, South Stream - proiectul paralel din sudul continentului - e tarat de un defect similar. Spre deosebire de Nabbuco, proiectul de gazoduct al unui viitor tot mai incert, inventat de europeni tocmai pentru a conecta Bătrânul Continent la Marea Caspică şi a reduce dependenţa Europei de livrările ruseşti, South-Stream, ca şi Nord Stream amplifică subordonarea de Moscova.

Aceste livrări, să nu uităm, acoperă, în prezent, cam un sfert din necesarul energetic al Europei şi vor creşte considerabil de acum încolo. Or, e ştiut că Moscova nu s-a dat în lături în trecut de la a recurge la instrumentul presiunii economice şi comerciale în vederea obţinerii de avantaje politice.

Iată de ce şefii de stat şi de guvern de la Berlin şi Moscova, precum şi colegii lor de la Paris şi Haga au inaugurat la Lubmin, în estul Republicii Federale, un proiect disputat şi discutabil. Unul care a fost controversat din capul locului, de când fost lansat, la mijlocul deceniul trecut, de către Vladimir Putin şi fostul cancelar german Gerhard Schröder, care e azi preşedintele comisiei de acţionari ai concernului Nord Stream şi câştigă bani buni de pe urma înţelegerilor sale cu Moscova.

Lista obiecţiilor e şi mai lungă. Suedia le reproşează patronilor acestui proiect că n-au ţinut cont de consecinţele sale ecologice nefaste. Gazprom neagă că gazoductul ar avea efecte negative asupra mediului ambiant.

În fine, Gazprom e bănuit de practici oneroase, de înţelegeri ilegale menite să ducă la stabilirea de preţuri, pe scurt de abuzuri şi afaceri necinstite şi neloiale faţă de concurenţă şi faţă de clienţi.

De notat, pentru amatorii de cifre şi recorduri, că ambele tronsoane ale conductei, de peste 1220 de km lungime, traversează Marea Baltică, ocolind ţări în parte dificile, precum Polonia, Ucraina,Ţările Baltice şi Belarus, spre a furniza gaze Germaniei, Franţei şi Olandei. Conducta a costat 7,4 miliarde de euro, şi ar urma să aprovizioneze 26 de milioane de gospodării, oferindu-le 55 de miliarde de metri cub de gaze anual.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz