Ne aflăm în faţa unei revoluţii arabe?

Dacă un dictator se prăbuşeşte, urmează curând un al doilea - ceea ce se întâmplă în prezent în ţările arabe aminteşte de căderea succesivă a pieselor de domino. Aparenţele însă înşală.

Lumea arabă este compusă din 25 de state cu 360 de milioane de locuitori. Iar ţările arabe au puţine în comun. Diferenţele culturale sunt uriaşe iar situaţia politică foarte diferită de la stat la stat. Nu fiecare conducător în lumea arabă este şi dictator.

De exemplu Iordania. Din punc de vedere politic, ţara nu este liberă. Tortura este permisă iar cei care exprimă îndoieli legate de legitimitatea monarhiei ajung repede în închisoare. Totuşi, atmosfera politică este mai deschisă decât, de pildă, în Siria. Nici opoziţia islamică nu cere un schimb de putere în Iordania, ci solicită doar reforme.

Şi, dacă tot vorbim de Siria. Nici aici nu putem fi siguri că situaţia va evolua la fel ca în Tunisia sau Egipt. Poziţia preşedintelui Bashar al-Assad şi a guvernului sirian este în parte susţinută de atitudinea clară faţă de Israel. Assad este dispus să accepte pacea, însă numai în cazul în care Siriei îi sunt returnate Înălţimile Golan. În prezent, Siria susţine ţările care opun rezistenţă Israelului.

Hosni Mubarak, în schimb, a adoptat o poziţie pro-israeliană, sechestrând o jumătate de milion de palestinieni în Fâşia Gaza. Bashar al-Assad acţionează conform cu opinia publică din Arabia, Mubarak a fost în schimb desemnat de protestatarii din Cairo drept "agent CIA".

Lupta pentru valori universale

Cu toate acestea, valorile pentru care luptă oamenii din Tunisia sau Egipt sunt universale. Protestatarii cer şansa de a trăi în demnitate, doresc dreptate socială şi posibilitatea de a participa la deciziile politice.

Imaginile din Tunis sau Cairo care fac în prezent înconjurul lumii sunt înţelese de fiecare arab şi inspiră la comparaţii şi la întrebarea: care este situaţia în ţara mea? Ordinea arabă îmbătrânită şi demodată este acum pusă sub semnul întrebării iar toţi conducătorii care au omis în ultimile decenii să facă reformele necesare resimt acum presiunea străzii.

Să sperăm că mişcările sociale sunt înţelese de toţi oamenii puterii din Amman, Damasc, Alger şi alte capitale arabe. Chiar dacă imaginea simbolică a pieselor de domino nu corespunde întru totul realităţii, ar fi bine ca regimurile din ţările arabe să nu aştepte doar să treacă furtuna.

Iar Occidentul trebuie de asemenea să înveţe o lecţie, şi anume că pacea şi stabilitatea sunt un obiectiv nobil, dar care nu trebuie confundat cu liniştea dinaintea furtunii.

Autor: Carsten Kühntopp/ M.P.
Redactor: Ovidiu Suciu