1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Macron - sau potopul

5 mai 2017

Şi Berlinul consideră că alegerile din Franţa sunt de importanţă vitală. Dacă prezidenţialele vor fi câştigate de Le Pen, pentru Berlin ar fi o adevărată catastrofă. Dar şi Macron ar putea deveni un partener incomod.

https://p.dw.com/p/2cQAV
Deutschland Emmanuel Macron trifft Sigmar Gabriel in Berlin
Emmanuel Macron şi Sigmar Gabriel, şeful diplomaţiei germaneImagine: Getty Images/M. Tantussi

Sistemul politic din Germania a suferit în decurs de mai puţin de un an două şocuri severe de politică externă: votul pentru Brexit şi alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA. Dar liderii de la Berlin nici nu vor să-şi închipuie ce s-ar putea întâmpla dacă scrutinul de duminică din Franţa va fi câştigat de Marine Le Pen. Este limpede că, dacă Le Pen îşi va scoate ţara din UE şi din zona euro, aproape tot ce a fost construit de generaţii între cele două ţări s-ar nărui. Nici Uniunea Europeană nu poate fi imaginată fără Franţa. Brexitul este deja pentru UE o mare lovitură. Dar după un eventual Frexit, nimic nu va mai fi cum a fost.

Sondajele îl creditează pe Emmanuel Macron cu un avantaj clar. Dar, fiindcă sondajele au dat greş şi în cazul Brexit şi în cazul Trump, responsabilii de la Berlin sunt neliniştiţi. Şefa executivului german Angela Merkel şi-a declarat clar favoritul. Pentru cotidianul Kölner Stadt-Anzeiger, ea a afirmat: "Desigur aceasta este şi rămâne decizia electoratului francez şi eu nu mă amestec. Dar spun totodată că m-aş bucura dacă alegerile vor fi câştigate de Emmanuel Macron, fiindcă el este în favoarea unei politici consecvente pro-europene".

Numeroase vizite din Franţa

Macron a spus deja în ianuarie, pe când nu era considerat un candidat cu şanse, cu ocazia unei vizite la Universitatea Humboldt din Berlin, că îşi doreşte mai multă Europă şi şi-o doreşte împreună cu Germania. "Am încredere în Germania!", a exclamat el. În martie, Angela Merkel l-a primit pe Macron la sediul cancelariei federale. Dar el nu a avut parte de un tratament preferenţial, fiindcă Merkel i-a primit în audienţă şi pe candidaţii Francois Fillon, conservator, şi pe cel socialist, Benoit Hamon, ambii ieşiţi între timp din cursă. La începutul acestui an, principalul partid de guvernământ german, CDU, miza totul pe o victorie a lui Fillon, fiindcă scandalul sinecurii soţiei sale încă nu izbucnise.

Deutschland Emmanuel Macron trifft Angela Merkel in Berlin
Macron la Berlin, în biroul lui MerkelImagine: Getty Images/AFP/J. MacDougall

Marine Le Pen a vizitat şi ea Germania la începutul anului, dar s-a ţinut departe de Merkel, participând la o reuniune a partidelor europene de dreapta, la Koblenz. Le Pen nu face niciun secret din antipatia pe care o nutreşte faţă de cancelara germană. În campania electorală, ea a declarat în repetate rânduri că nu vrea să fie, în calitate de preşedintă a Franţei, "vicecancelara lui Merkel" şi l-a acuzat pe Macron că vrea să "livreze" Franţa Germaniei.

Macron, favoritul Berlinului

Acum că lupta nu se mai dă decât între Le Pen şi Macron, politicianul în vârstă de 39 de ani este favoritul absolut al sistemului politic german. Toate partidele, cu excepţia celui de dreapta AfD, îşi doresc victoria sa în alegeri. Chiar şi liderul formaţiunii Stânga, Bernd Riexinger, care-l califică pe Macron drept "declaraţie de război la adresa angajaţilor", s-a declarat în favoarea sa. În ce-l priveşte pe ministrul de Externe german, social-democratul Sigmar Gabriel, acesta a declarat înaintea primului tur al prezidenţialelor că-l sprijină pe Macron şi nu pe candidatul socialist Hamon, fiindcă doar Macron este "un social-democrat autentic".

Deutschland Frauke Petry neben Marine Le Pen bei der Tagung der rechtspopulistischen ENF-Fraktion
Numai AfD îşi doreşte victoria lui Le Pen. Frauke Petry (lidera AfD) şi Marine Le Pen la congresul dreptei europene de la Koblenz Imagine: picture alliance/dpa/T. Frey

Indiferent că e vorba de conservatorii din CDU/CSU, de laburiştii din SPD, liberalii din FDP sau de ecologişti, Macron este compatibil cu toate formaţiunile germane de centru, afirmă Claire Demesmay, expertă în cadrul Societăţii Germane pentru Politică Externă (DGAP). Spre deosebire de Le Pen, Macron este "compatibil cu Germania", consideră ea. "Are o poziţie apropiată de politica europeană a Germaniei, de exemplu în privinţa spaţiului Schengen sau a monedei euro. Şi în privinţa chestiunilor internaţionale importante cum ar fi Rusia, Siria sau comerţul liber există asemănări foarte mari", a explicat Demesmay. Şi Almut Möller, expert în cadrul European Council of Foreign Relations, consideră că, pentru Berlin, Macron este singurul politician francez care-i poate ajuta pe cei germani să ţină laolaltă UE, să-i împiedice dezintegrarea.

Totuşi, simpatia Berlinului nu-i slujeşte prea mult lui Macron la el acasă. În duelul televizat de miercuri seară, Le Pen l-a atacat dur pe acest subiect, afirmând că Macron s-a dus la Merkel "ca să obţină de la ea binecuvântarea" şi că Macron nu va face nimic fără încuviinţarea lui Merkel. Franţa, a continuat le Pen, va fi începând de duminică condusă în orice caz de o femeie. "Fie de mine, fie de Angela Merkel", a lansat caustic lidera Front National. Macron este de asemenea intens criticat în Franţa fiindcă a fost singurul dintre cei 11 candidaţi la preşedinţie care a adus elogii politicii pentru refugiaţi a Angelei Merkel.

Deutschland Flüchtlinge München Hauptbahnhof
Refugiaţi sosiţi în gara din München Imagine: Reuters/L. Barth

O naţiune umilită

Dar Macron va fi pentru Berlin, în cazul în care va fi ales, un partener constructiv şi nu un executant docil. El este pentru comunizarea la nivelul UE a datoriilor statelor membre, ceea ce pentru Germania este inacceptabil. În plus, el consideră excedentul comercial al Germaniei insuportabil şi investiţiile germane insuficiente.

Guvernul german va răsufla uşurat dacă va avea pe viitor de-a face cu un preşedinte al Franţei numit Emmanuel Macron. Unii politicieni germani se întreabă deja cu glas tare dacă nu cumva Germania şi-a tratat incorect indispensabilul partener care e Franţa. Din Berlin, politicieni ai coaliţiei la putere au tot avertizat Franţa din cauza uriaşului său deficit, a economiei slăbite şi a masivului şomaj. Chiar de sus, cu un soi de compătimire. Şi Le Pen a profitat şi de această atitudine vecină cu îngâmfarea a vecinilor de la est.

Autor: Christoph Hasselbach