Europa trebuie să fie de partea noului Egipt

Egiptul este liber, revoluţia a învins – sunt sloganurile scandate de demonstranţi la Cairo şi peste tot în ţară, după ce, în ceasul al 12-lea, preşedintele Hosni Mubarak a demisionat.

Din nou am fost martorii unei mari cotituri a istoriei, din nou ne-a fost dat să trăim clipe de emoţie şi bucurie care ne-au trimis cu gîndul la epocalele prefaceri din 1989 petrecute în Europa.

Dar, în pofida legitimei bucurii, a imensului entuziasm, persistă grava întrebare: ce se va întîmpla de acum înainte în Egipt?

Va reuşi armata, căreia Mubarak i-a încredinţat puterea, să garanteze tranziţia spre o autentică democraţie? Ne dorim, fireşte, cu toţii ca acest mare experiment să reuşească.

Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii trebuie să-şi respecte promisiunile şi să ofere Egiptului întreg sprijinul, politic şi financiar, necesar edificării democraţiei.

De altfel, la finele săptămînii trecute deja, Catherine Ashton, ministrul de externe al Uniunii Europene, a declarat că cei 27 sunt pregătiţi să sprijine procesul democratizării Egiptului.

Şefa diplomaţiei europene ar trebui, în consecinţă, fireşte dacă există la Cairo un interes clar formulat, să urce în primul avion cu destinaţia Egipt spre a face ca vorbelor să le urmeze faptele.

Important mai este ca nu cumva să se creeze impresia că Europa şi Statele Unite ar putea capitaliza situaţia de tranziţie. Victoria este în exclusivitate a egiptenilor şi ea trebuie să-şi păstreze acest caracter.

Ceea ce nu exclude însă posibilitatea ca atît Uniunea Europeană cît şi Statele Unite să facă uz, în culise, de influenţa de care dispun, desigur în măsura în care aceasta este una reală, spre a menţine un anumit grad de stabilitate în regiune , spre a preveni o eventuală influenţă negativă a transformărilor petrecute, asupra relaţiei de pace dintre Egipt şi Israel. O relaţie pe care Mubarak a garantat-o constant.

Fără a tutela Egiptul, Europa trebuie să vegheze ca în ţara de la Nil forţele democrate şi grupările moderate să deţină supremaţia. Revoluţia egipteană nu are voie să degenereze într-o teocraţie după model iranian sau să ducă la situaţii care să faciliteze ascensiunea Hamasului la putere.

Un rol decisiv îl va deţine pentru factorii de stabilitate din Africa de Nord, şansa ca scînteia democraţiei să sară şi în alte state. Deocamdată, cu profundă simpatie şi uimire, asistăm la marile transformări sperînd ca această istorică revoluţie să rămînă paşnică.

Autor: Bernd Riegert / Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz