America şi dilema egipteană

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs a recunoscut însă, că nu poate forţa regimul Mubarak să procedeze la o mai grabnică reformare şi liberalizare. Administraţia Obama a cerut însă executivului de la Cairo să nu-i mai hărţuiască pe militanţii antiguvernamentali, să-şi intensifice negocierile cu opoziţia şi să ia tot felul de alte măsuri reformiste.

America e convinsă că, la 3 săptămâni de la izbucnirea protestelor, regimul îi lasă pe demonstranţi să fiarbă în suc propriu, ca să folosim o expresie cândva dragă lui Ion Iliescu. Nu puţini observatori sunt convinşi că Mubarak încearcă să aplice tactici de tragere de timp spre a se salva prin concesii. Autorităţile au promis recent instituirea unei comisii juridice însărcinate să studieze posibilitatea modificării constituţiei şi introducerii de reforme.

Concomitent, vicepreşedintele Suleiman a avertizat că regimul nu va mai tolera multă vreme protestele şi grevele egiptenilor săraci revendicând un spor de venit.

În timp ce presiunile din Washington cresc, s-au înmulţit şi respingerile, de către oficialii americani, a acuzelor de imixtiune a SUA în treburile interne ale Egiptului. Într-un interviu televizat, transmis în SUA, ministrul egiptean de externe, Ahmed Aboul Gheit s-a arătat revoltat de mesajele confuze şi contradictorii lansate în prima săptămână de proteste de către administraţia Obama. Atunci, oficialii din Washington ceruseră ca schimbările politice să înceapă în Egipt pe loc, respectiv că ar fi trebuit să înceapă „încă de ieri". În replică, autorităţile egiptene au subliniat, şi afirmă în continuare, susţinute de oficiali vesteuropeni, că debarcarea rapidă a preşedintelui Mubarak ar însemna să deschidă larg poarta haosului şi a vidului de putere, de care ar profita doar islamiştii.

Concomitent, în vestul Europei au apărut critici la adresa armatei egiptene, care a jucat până acum un rol moderator decisiv, împiedicând vărsări de sânge de proporţii. Potrivit ziarului londonez de stânga, The Guardian, armata egipteană ar fi fost implicată în torturarea de prizonieri.

Pe de altă parte, tot mai mulţi observatori occidentali cer Americii să intervină direct pe lângă generalii egipteni, care primesc anual sume imense ca ajutoare militare din partea SUA. Rămâne de văzut în ce măsură Washingtonul îşi va menţine ajutoarele pentru Egipt la nivelul imens pe care l-au avut până acum. Ileana Ros-Lehtinen, şefa comitetului pentru politică externă a Camerei Reprezentanţilor şi alţi membri ai Congresului american s-au arătat alarmaţi de eventualitatea ca mişcarea pentru democraţie din Egipt să fie deturnată de islamiştii Frăţiei Musulmane şi au criticat adminstraţia din Washington pentru indiferenţa cu care tratează acest pericol.

E clar că administraţia Obama se zbate într-o mare dilemă. Pe de o parte ar vrea să vadă Egiptul democratizându-se rapid. Pe de alta ştie ce pericole implică revendicările de respectare a drepturilor omului într-o ţară în care islamismul extremist e deosebit de puternic şi de popular, iar alegerile libere nu sunt o garanţie de acces la cârma ţării a unei mişcări realmente democratice.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident