40 de ani de la decretarea legii marţiale în Polonia

Ziua de 13 decembrie 1981 a fost la Varşovia o duminică însorită şi geroasă, ca făcută pentru o ieşire în oraş. Dar cine a ieşit din casă pentru a merge la biserică, pentru a se duce cu copiii la patinoar sau pentru a cumpăra un ziar s-a văzut nevoit să se întoarcă, speriat, din drum. Fiindcă în locul autobuzelor, pe străzile acoperite de zăpadă ale capitalei rulau tancuri. Soldaţi înarmaţi se postaseră în faţa tuturor clădirilor guvernamentale şi a altor obiective strategice. Miliţienii controlau maşinile şi trecătorii. Cine era prins cu manifeste era arestat pe loc.

Telefoane moarte, generalul la televizor

Cine a pus atunci mâna pe telefon pentru a vorbi cu prietenii despre situaţia nou creată, a constatat că toate legăturile fuseseră întrerupte. Cine a deschis televizorul în căutarea unor informaţii l-a văzut pe un general - pe liderul de partid şi de stat Wojciech Jaruzelski, care a anunţat decretarea "legii marţiale". "Patria noastră se află pe buza prăpastiei", a spus generalul pe un ton sumbru. "Nu zile ci doar câteva ore ne mai despart de o catastrofă de proporţii naţionale", a adăugat el pentru a-şi justifica decizia. El a dat vina pentru iminenta prăbuşire a Poloniei pe mişcarea de opoziţie Solidarnosc.

De la valul de greve de pe coasta poloneză a Mării Baltice, din vara anului 1980, care a dus la recunoaşterea sindicatului Solidarnosc, condus de Lech Walesa, în Polonia apăruse un fel de conducere bicefală. Mişcarea Naţională, care a ajuns rapid să numere 10 milioane de membri şi care nu-şi ascundea poziţia anticomunistă, şi-a întărit pas cu pas puterea prin greve şi manifestări de protest. Publiciştii au denumit ulterior acea perioadă "carnavalul libertăţii".

Partidul de guvernământ, slăbit şi dezbinat, intitulat Partidul Muncitoresc Unit Polonez (PZPR), tot dădea înapoi, dar nu era dispus să cedeze puterea sau s-o împartă cu opoziţia. Cartelarea alimentelor ca în vreme de război a fost menită să rezolve măcar temporar dificultăţile de aprovizionare a populaţiei, dar degeaba. Imaginile cu rafturi goale în magazine şi cu oameni care duceau acasă suluri de hârtie igienică ca pe nişte trofee au devenit emblematice pentru mizeria economică de atunci.

Moscova, nemulţumită de tovarăşii polonezi

Tovarăşii de la Moscova le-au arătat demonstrativ camarazilor polonezi nemulţumirea lor. Manevrele comune ale trupelor Pactului de la Varşovia din decembrie 1980 şi martie/aprilie 1981 au fost folosite ca mijloc de presiune la adresa Varşoviei, semănând, probabil intenţionat, cu preambulul invadării Cehoslovaciei, în 1968. "Trebuie să exercităm presiuni continue", a declarat secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Leonid Brejnev, potrivit stenogramei şedinţei Biroului Politic din 16 aprilie 1981. Până astăzi există controverse între istorici dacă Uniunea Sovietică era cu adevărat gata să invadeze Polonia sau urmărea pe această cale doar să-i înfricoşeze pe tovarăşii de la Varşovia. Cert este că, după ce partidul a eşuat în încercarea de a aduce Solidarnosc sub control, a venit ora armatei. Generalul Jaruzelski a fost numit mai întâi şef al guvernului, apoi a preluat şi conducerea partidului, concentrând în mâna sa toată puterea. În toate funcţiile administrative importante el a numit militari apropiaţi.

Lovitură împotriva Solidarnosc

În noaptea dintre 12 şi 13 decembrie 1981, puterea a fost preluată în Polonia de către Consiliul Militar pentru Salvare Naţională (WRON). 70.000 de soldaţi cu 1750 de tancuri şi 30.000 de miliţieni au fost mobilizaţi la nivelul întregii ţări pentru a curma împotrivirea opoziţiei. 3000 de activişti ai Solidarnosc, între care aproape întreaga conducere a sindicatului, cu Lech Walesa în frunte, au fost arestaţi şi încarceraţi în primele ore de la decretarea stării de război. Dreptul la grevă şi la liberă întrunire au fost suspendate şi a fost introdusă interdicţia circulaţiei după orele 22. Mişcarea Solidarnosc a fost interzisă şi apoi dizolvată.

Deşi a fost luată prin surprindere de decretarea legii marţiale, Solidarnosc a reuşit să mobilizeze muncitorii în unele întreprinderi, pentru a le apăra în faţa unităţilor de armată şi miliţie care se apropiau. Cele mai violente lupte au izbucnit pe 16 decembrie 1981 la mina de cărbune "Wujek" din Katowice. În cursul luării cu asalt a minei au fost împuşcaţi mortal nouă mineri.

Victorie a la Pirus a armatei

Junta militară a reuşit relativ rapid să scoată din joc Solidarnosc ca mişcare anticomunistă de mase şi să restabilească puterea vechiului sistem. Până la sfârşitul anului 1982 au fost aruncaţi în închisori aproximativ 10.000 de oameni, aproape 12.000 au fost condamnaţi de instanţele militare. Apoi, în iulie 1983, legea marţială a fost abrogată.

Ţara s-a cufundat într-o stagnare economică şi socială. Sute de mii de tineri polonezi au emigrat, preponderent în Republica Federală Germania. Datoria externă a Poloniei a crescut la 40 de miliarde de dolari americani, o sumă colosală pe atunci. Ţara era practic în faliment şi izolată politic. Opinia publică poloneză a fost îngrozită de mai multe crime cu motivaţie politică, cea mai cunoscută dintre ele fiind uciderea prelatului catolic Jerzy Popieluszko de către angajaţi ai Ministerului de Interne.

Gorbaciov îşi face apariţia pe scenă

Speranţe au reapărut abia în urma schimbărilor survenite pe scena politică globală. Politica de "Perestroika şi Glasnost" a lui Mihail Gorbaciov, devenit nou lider la Kremlin în 1985, a oferit opoziţiei mai mult spaţiu de manevră. Două valuri de greve din anul 1988 au arătat că Solidarnosc nu a fost înfrântă deşi fusese dizolvată. O nouă generaţie de muncitori a înfruntat puterea de stat. Această realitate a dus în 1989 la tratative în jurul aşa-numitei mese rotunde şi la primele alegeri parţial libere din întreg blocul comunist. La aproximativ opt ani de la internarea sa în închisoare, consilierul Solidarnosc,  Tadeusz Mazowiecki, a fost ales prim ministru. Un an mai târziu eroul muncitorimii, Lech Walesa, a fost ales preşedinte al Poloniei.

Trădător sau erou?

Până la moartea sa, survenită în anul 2014, politicienii şi istoricii au purtat controverse pe marginea rolului jucat de generalul Jaruzelski. Unii l-au privit ca pe un trădător de patrie, care a trimis trupe şi tancuri împotriva propriului popor pentru a salva puterea partidului comunist. Alţii au văzut în el un mare erou, care a salvat ţara de la o iminentă invazie sovietică şi, implicit, de la o cumplită baie de sânge.

În 2011, Lech Walesa l-a vizitat pe generalul grav bolnav la spital şi i-a întins mâna. Pentru DW, Walesa a spus că şi Jaruzelski a fost un patriot care a vrut să-şi salveze ţara în faţa sovieticilor, dar în felul său. "Eu nu am luptat împotriva lui Jaruzelski, împotriva securităţii statului, împotriva agenţilor. Eu am luptat împotriva sistemului", a subliniat Walesa.

În cartea sa intitulată "Cu 30 de ani mai bătrân", Jaruzelski a scris: "Cer iertare pentru urmările dure ale legii marţiale (...) Dar a fost singura cale de ieşire şi s-a dovedit că a avut sens. A fost răul cel mai mic, dar şi acesta are mereu şi părţile sale rele".