Comentariu: Rusia, Turcia și colonialismul 2.0

Durerile-fantomă sunt un fenomen înşelător. Dar în primul rând, sunt imprevizibile. Uneori, apar după amputarea unui membru, alteori, mult mai târziu. Poate trece mult timp până să se estompeze. Dacă luăm în considerare durerea fiecărui individ dintr-o societate, ne putem da seama ce înseamnă această durere-fantomă pentru subconștientul colectiv. Conflictul între două foste mari puteri, Rusia și Turcia, ne dă o idee despre perioada uriașă pe care pot dăinui aceste dureri imaginare. Dureri, care par să aibă puterea de a-i duce la disperare pe cei care o trăiesc.

Durei din timpuri străvechi

În Rusia, președintele Vladimir Putin descria destrămarea URSS ca pe o mare catastrofă geopolitică. Imperialismul rusesc s-a destrămat în 1991, statele lui satelite luând-o în toate direcțiile. De atunci, Rusia a rămas doar Rusia și nu un imperiu. Președintele suferă din acest motiv și astăzi.

Aceeași durere o are și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, moștenitorul altei foste mari puteri. Acesta se plânge de pierderi din urmă cu aproape 100 de ani, când Imperiul Otoman și-a pierdut o mare parte din teritoriu, la finele Primului Război Mondial. Dar vechiul spirit a rămas: ”Suntem mânați de vechiul spirit, care a pus bazele Imperiului Otoman”, a declarat Erdogan în noiembrie 2012.

Miză mare

Se poate exclude că cei doi șefi de stat sunt conduși de această durere imaginară? Doborârea jet-ului militar rusesc în urmă cu câteva zile ne face să ne gândim exact la acest lucru. Cu atât mai mult, cu cât incidentul a avut loc într-un spațiu tensionat. Rusia și Turcia erau pe vremuri mari rivali. Iranul, Afganistanul, Balcanii și regiunea Mării Negre reprezentau terenul lor de joacă.

Acum se merge mai departe: Rusia se află, cot la cot cu Iranul, pe un curs expansiv, Turcia bate în defensivă: vrea cel puțin să-și păstreze granițele din anii 1920, ca nu cumva să-și piardă moștenirea otomană din cauza kurzilor, care vor să-și întemeieze stat.

Miza e mare pentru ambele părți. De aceea, Turcia este acum și ofensivă. Nu poate fi o coincidență faptul că războiul acesta prin interpuși între Rusia și Turcia se desfășoară tocmai în regiunea Bayirbucak, din nord-vestul Siriei. Pentru că turcmenii care trăiesc acolo constituie, din perspectiva Turciei mari o punte geostrategică către Istanbul. Regimul Bashar al-Assad vrea să evite tocmai această sferă de influență turcească, pentru ceea ce rămâne din Siria după război. De aceea, îi apără cu toate forțele și cu ajutor rusesc pe turcmenii care trăiesc acolo. Dacă planul rușilor reușeșete, vor avea și ei în final influență mare în regiune.

Un nou "Great Game"?

Cu alte cuvinte: colonialismul rămâne colonialism. Cei care suferă sunt în continuare sirienii, care fug atât de bombele lui Assad, cât și de ISIS. Aceștia din urmă au demonstrat cu vârf și îndesat prin ultimele atacuri teroriste că nu glumesc, atunci când și-au schimbat numele din ”Statul Islamic din Irak și Siria” în ”Statul Islamic”, pentru a arăta că nu au nicio limită geografică. În mod cinic, arată prin aceasta cum colonialismul este o afacere riscantă, atât în epoca modernă, cît și în cea postmodernă.