Ușa parțial deschisă pentru Grecia

Era deja târziu pe 1 iunie, când șefa FMI, Christine Lagarde, și președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, au ajuns la cancelarie, în Berlin. Angela Merkel îi invitase în capitala Germaniei pentru a discuta, evident, despre Grecia. Cancelara nu i-a spus nimic despre această invitație ministrului federal al Finanțelor, Wolfgang Schäuble. Lui Schäuble nu i-a prea convenit, după cum s-a aflat ulterior. Dar nu a reacționat nicicum. Wolfgang Schäuble este o persoană loială.

În acest context, Schäuble ar fi fost deranjant. Având în vedere rezultatele pe care cancelara spera să le obțină în urma întâlnirii, viziunea ministrului federal al Finanțelor ar fi fost una prea pesimistă. Una realistă, ar spune acesta empatic, iar în condițiile actuale ar trebui să fim de acord cu el. Pentru Merkel, pe de altă parte, ”acolo unde există voință, există și soluție”. Acest lucru mai era valabil la 1 iunie. Cancelara dorea să fie un bun european, iar în calitate de lider al celei mai mari economii din UE, dorea să mențină compactă zona euro. Exact așa cum îi ceruse toată lumea din Washington, Beijing sau statele arabe din Golf.

A cui e vina?

Dar înainte de toate, nu a vrut să fie ea considerată vinovată de eșecul negocierilor. În ultimele luni, guvernul german a subliniat în nenumărate rânduri că nu Germania, ci mai degrabă Fondul Monetar Internațional, Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană vor decide dacă planurile de reformă în Grecia sunt de ajuns pentru a garanta noi împrumuturi. Dar, cu toate acestea, nimeni nu a prea crezut că Angela Merkel va lăsa decizia în seama instituțiilor; mai ales la Atena. Ba dimpotrivă. Conceptul ajutorului financiar dependent de reforme a fost văzut încă de la început ca o idee a Germaniei.

Cu alte cuvinte, Merkel a fost nevoită să accepte că se va afla în centrul atenției și ca urmare, că va suporta consecințele. Atât acasă, cît și în străinătate. În parlament, partidul de stânga din opoziție (Die Linke) a acuzat-o de prea multă duritate față de Grecia, în timp ce propriul partid i-a imputat că ar fi prea blândă.

În ultimul timp, discrepanța dintre Merkel și propriul ei grup parlamentar e tot mai evidentă. Ar fi fost interesant de văzut cum ar fi reacționat Uniunea Creștin Democrată dacă guvernul grec ar fi acceptat un compromis. Cu siguranță, concesiile oferite de creditori ar fi fost mai puțin ideale pentru creștin-democrați și pentru partenerii creștin-sociali (CSU) din Bavaria, astfel încât s-ar fi creat controverse pe acest subiect. Mari controverse.

În chingi

Din această perspectivă, Angela Merkel trebuie să fi fost eliberată atunci când guvernul Greciei a întrerupt negocierile în ultimul moment și a scutit astfel parlamentul german de a lua o decizie.

Acum mingea se află în terenul Greciei. Ceea ce îi dă Angelei Merkel posibilitatea de a liniști apele în interiorul propriului partid. Cu siguranță a realizat cât de important este acest lucru lunea trecută, la celebrarea a 70 de ani de la fondarea CDU. În timpul petrecerii, creștin-democrații l-au elogiat pe ministrul federal al Finanțelor, Wolfgang Schäuble, pentru atitudinea sa fermă față de Atena. Iar acesta nu a menționat faptul că relația lui cu actualul guvern de la Atena este fracturată.

În acest moment, totul depinde de rezultatul referendumului de duminică. Dacă grecii acceptă cerințele guvernului lor și resping astfel cel de-al doilea pachet de ajutor financiar, inclusiv pachetul de reforme, nu vor mai exista negocieri ulterioare pentru noi împrumuturi. În acest fel, grecii ar elibera-o pe Angela Merkel de la a se supune constrângerilor interne și necesităților politicii internaționale. Dar cu toate acestea, va fi obligată să se confrunte cu urmările dezastrului economic de după falimentul Greciei. Dezastru, pentru care și ea este parțial responsabilă.

Înapoi la începuturi

Dacă grecii votează DA, va fi crucial să vedem dacă Alexis Tsipras și guvernul său demisionează sau nu. Wolfgang Schäuble nu e singurul care nu își dorește să aibă de-a face cu ei. Dacă vor apărea alți parteneri, va trebui să fie gândit un al treilea pachet de ajutor financiar. Atribuție dificilă, pentru că atunci ar intra în vigoare condițiile fondului permanent de ajutor al zonei euro, cunoscut sub denumirea de Mecanismul European de Stabilitate (ESM). Acesta din urmă le dă un cuvânt de spus guvernelor naționale, adică inclusiv parlamentului Germaniei. Ceea ce ar însemna că Angela Merkel ar fi mult mai dependentă de partidul ei decât în prezent. Și ar avea astfel mult mai puțin spațiu de manevră. Ea își dă seama foarte bine de acest lucru și tocmai de aceea a revenit la pozițiile ei ceva mai dure. Vrea să se asigure că Fondul Monetar Internațional, cunoscut pentru strictețea lui, se va afla la următoarea masă a negocierilor. În plus, Angela Merkel subliniază că țările membre UE trebuie să reflecte asupra faptului că fac parte dintr-o comunitate de legi și responsabilități.

Nimeni nu mai vorbește despre faptul că atunci când există voință, se găsesc soluții. Dar euro și Europa sunt evocate din nou. De această dată, într-o altă manieră. Euro este în sine comunitatea de legi și responsabilități. Cu alte cuvinte, eșecul euro înseamnă eșecul Europei. Probabil conservatorii germani au ascultat cu mare atenție această parte. Pentru că ea implică faptul că Angela Merkel poate lăsa ușa parțial deschisă pentru negocierile cu Grecia, dacă are la Atena un guvern care respectă regulile. Altfel, cancelara va fi obligată să o închidă.