Falimentul nu mai poate fi evitat
2 iulie 2015Ultima manevră a premierului grec, de a solicita un credit în ultimul minut, nu este decât o clară mișcare electorală. Alexis Tsipras ar fi vrut un al treilea program de ajutorare, cu câteva ore înaintea expirării celui de-al doilea, chiar dacă le-a respins pe ambele înainte și le-a considerat instrumente de torturare a propriului popor. Unde este logica?
Tsipras știe desigur că grupul euro nu livrează astfel de bani pe sub masă în câteva ore. Dar la el acasă ar putea astfel probabil să mai puncteze puțin la imagine și să pretindă că a luptat până în ultimul moment pentru noi ajutoare. Să fie grecii chiar așa ușor de păcălit? O să vedem după referendumul de duminică din statul elen. Alexis Tsipras nu mai pare atât de sigur că oamenii vor spune NU Europei, așa cum și-ar dori el. Altfel nu ar putea fi interpretate zvonurile din tabăra premierului, potrivit cărora referendumul ar putea fi anulat sau amânat.
La Bruxelles nu mai există speranțe privind ajungerea la un acord cu guvernul Tsipras. Liderii europeni le cer deschis grecilor să spună DA la votul popular de duminică. Dacă rezultatul acestuia îi va fi defavorabil lui Tsipras, atunci acesta va fi nevoit să plece.
Pentru prima oară în cinci ani, Grecia nu mai primește ajutoare financiare din afara țării. Țara nu are nici acces la împrumuturi din piața de capital. Supraviețuirea ei financiară depinde total de BCE, care va mai sprijini doar câteva zile băncile elene. Atena nu și-a plătit ultima rată la FMI. Falimentul de stat și ieșirea ulterioară din zona euro sunt doar o chestiune de timp.
În acest context dramatic, premierul grec a găsit de cuviință să îi sfideze în continuare pe partenerii europeni. La televiziunea greacă, el a declarat că Grecia datorează doar BCE 120 de miliarde de euro. Un Grexit ar fi mult prea scump pentru creditorii Atenei, care nu va fi prin urmare niciodată exclusă din zona euro. Ministrul de Finanțe Yanis Varoufakis merge și mai departe și amenință zona euro și BCE cu plângere în justiție dacă nu vor mai finanța țara sa. Penibil! Un eventual Grexit ar fi chiar rezultatul politicii catastrofale a acestui ministru. "Țara este oricum în faliment." "Nu mai suntem nici măcar în stare să colectăm impozitele." Citate din Yanis Varoufakis în ultimele zile.
Experimentul guvernului radical de stânga a eșuat. Costurile le vor suporta din păcate bieții greci. Creditorii vor solicita banii datorați de la generațiile viitoare. Creditele din fondul european de salvare au oricum o perioadă de plată de 30 de ani. Nimeni nu vrea să submineze Grecia și suveranitatea ei, cum susține Syriza. Dacă nu vrea ajutoare de la alții, atunci trebuie să se descurce singură. Suverană, dar de una singură. Aceasta nu mai are demult nimic de-a face cu solidaritatea și integrarea europeană.
Un DA la referendum ar putea însemna un nou început, alternativa fiind plecarea Greciei din zona euro. Un referendum democratic înseamnă o decizie legitimă a populației, Dar nu doar în Grecia. Să organizăm referendumuri similare și în țările creditoare, să le întrebăm dacă Grecia ar mai trebui finanțată? L-am întrebat asta pe un politician al Syriza și răspunsul a fost negativ. Ciudat mod de a înțelege democrația. Să fie unul mai privilegiat decât ceilalți 18 din zona euro? Așa ceva nu se poate.