Ştiinţa ca alibi pentru politică

Potrivit informaţiilor date publicităţii, elaborarea proiectului de regionalizare avansează greu, deşi s-au sistematizat totuşi mai multe informaţii relevante în cadrul unui grup de experţi care lucrează sub coordonarea profesorului Dumitru Sandu. E cu putinţă o bază ştiinţifică pentru regionalizare, sau ştiinţa este doar un alibi pentru o soluţie politică dinainte stabilită?

Aceasta este o întrebare cât se poate de serioasă. Autorii studiului sunt cât se poate de încrezători în valabilitatea ştiinţifică a datelor pe care le-au adunat, dar ei au semnalat faptul că delimitarea regiunilor după criterii obiectiv ştiinţifice nu poate asigura automat succesul. “Vor conta foarte mult şi regulile de joc, respectiv instituţiile şi competenţele jucătorilor, socializarea lor în respectarea regulilor şi în gândirea regională” (“Disparităţi şi fluxuri în fundamentarea social-economică a regionalizării administrative a României”, aprilie 2013)

În orice caz, studiul acesta, care ar putea avea antecedente de cercetare mai vechi abia acum mobilizate în cadrul unui proiect politic, pune în evidenţă anumite aspecte măsurabile care ar trebui luate în considerare. Printre acestea figurează şi “capitalul relaţional al populaţiei”, ceea ce în alţi termeni s-ar putea defini prin relaţii de încredere şi cooperare.

Potrivit datelor analizate, localităţile cu diversitate religioasă mai mare sunt mai dezvoltate decât altele de unde se trage concluzia că diversitatea religioasă favorizează cooperarea. Autorii studiului recunosc că nu au putut “lua în consideraţie impactul sentimentelor identitare (etnice, religioase, comunitare, regionale etc)”, dar că au evaluat potenţialul localităţilor în care pe lângă români ortodocşi locuiesc şi persoane de alte confesiuni şi că au constatat că acestea sunt mai apte pentru dezvoltare decât localităţile compact ortodoxe. De aici autorii trag concluzia că diversitatea este un factor favorizant.

Întrebarea pe care studiul o ocoleşte pur şi simplu este dacă localităţile în care majoritatea este predominant protestantă sau catolică suferă de acelaşi imobilism. Adică dacă e valabilă şi reciproca. Iată aşadar o scăpare gravă, căci ea este legată de fapt de cea mai sensibilă temă a regionalizării. Ce se va întâmpla cu zonele secuieşti? Vor fi ele divizate şi distribuite către alte zone pentru “creşterea diversităţii”?

Nu ştim încă nimic precis, dar reprezentanţii UDMR sunt tot mai critici şi mai reticenţi faţă de ceea ce se pune la cale. De fapt, pe măsură ce trece timpul, tot mai mulţi maghiari cer ca procesul de regionalizare să fie stopat. Cauza acestor declaraţii este temerea lor că guvernul ca folosi studii pretins ştiinţifice fie ca să păstreze regiunile actuale, fie ca să divizeze şi mai mult comunitatea maghiară.