1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Şi dacă urmează un val de proteste la scară largă?

Dennis Stute / VD6 decembrie 2014

Germania este scena unor mişcări aparent paşnice, dar care sunt îndreptate împotriva străinilor, spun unii specialişti. La evenimentul din Dresda participă mii de oameni. Acelaşi model este preluat şi în alte oraşe.

https://p.dw.com/p/1E0Bg
Demonstraţii "Pegida" la DresdaImagine: picture-alliance/dpa/A. Burgi

Într-adevăr, îndemnuri precum "Afară cu străinii!" nu vom auzi la demonstraţiile organizate la Dresda de "Patrioţii Europeni împotriva Islamizării Occidentului" (Pegida). În schimb, organizatorii încearcă să prezinte lumii o imagine paşnică, din care nu lipsesc elemente precum drapelul Germaniei sau sloganul "Noi suntem poporul". Însăşi ziua de luni, aleasă în mod intenţionat pentru aceste manifestaţii, aduce aminte de demonstraţiile de acum 25 de ani din fosta RDG, care, de asemenea, aveau loc în fiecare zi de luni.

Scopurile acestor acţiuni deosebit de bine puse la punct sunt mai degrabă vagi. Promotorii lor susţin că sunt "împotriva fanatismului religios" şi a "războiului religios purtat pe pământ german".

De altfel, aceştia se distanţează fără echivoc de curentele extremiste şi trasează o linie clară de demarcaţie între islam şi islamism, respectiv între refugiaţii "de război" şi refugiaţii "economici". Cu toate acestea, mai toată lumea realizează că "islamismul" se referă, evident, la musulmani şi "refugiaţii economici" la refugiaţi în general. Or, ambele formule vizează străinii.

Reţeta aceasta este una de real succes. Prima strigare, la jumătatea lunii octombrie, a fost urmată de câteva sute de demonstranţi, însă de atunci numărul lor a continuat să crească. Lunea trecută, conform informaţiilor poliţiei locale, la demonstraţii au participat 7500 de persoane.

Este adevărat că printre ei s-au aflat şi neonazişti, huligani şi rockeri deja cunoscuţi poliţiştilor, spune Kerstin Köditz, parlamentar din partea Stângii. Însă, spune ea, majoritatea era formată din cetăţeni normali, frământaţi de veştile conform cărora, în oraşul lor au fost descoperiţi terorişti islamişti. "Practic, este vorba despre un conglomerat format din ideologie rasistă şi cetăţeni realmente înfricoşaţi, care s-au radicalizat", crede purtătoarea de cuvânt a Partidului Stângii.

Pegida Demonstration in Dresden
Imagine: picture-alliance/dpa/M. Hiekel

Între timp, acelaşi concept este utilizat şi în alte oraşe germane, cu rezultate diferite. La Chemnitz de pildă, o demonstraţie anti-islamistă a adunat la un loc 400 de persoane, cam tot atâtea cât a strâns şi contrademonstraţia. Lunea trecută, la Kassel, 80 de demonstranţi au fost contracaraţi de 500 de anti-demonstranţi.

Mişcarea de la Dresda prezintă însă câteva particularităţi interesante. Oficial, "Pegida" nu este susţinută de structuri neonaziste. La primele demonstraţii, organizatorii au mobilizat oamenii "normali", micii intreprinzători, spune Danilo Starosta de la Biroul Cultural din Saxonia, un bun cunoscător al mişcărilor de extremă dreapta.

La rândul său, Andreas Zick, directorul Institutului pentru Conflicte Interdisciplinare şi Cercetare a Violenţei din Bielefeld, nu crede că este întâmplătoare înfiinţarea acestei mişcări tocmai la Dresda. Aici, spune specialistul, au avut loc, ani la rând, marşuri neonaziste cu ocazia comemorării bombardării oraşului în cel de-al Doilea Război Mondial. "Acum avem de-a face cu o mişcare cetăţenească, populistă, împotriva căreia este mult mai dificil să protestezi, fiind greu de catalogat drept extremistă". Contrademonstraţia a reuşit să oprească avântul "Pegida", dar ea nu s-a bucurat decât de câteva mii de susţinători. Există însă instituţii şi organizaţii care vor să schimbe acest raport de forţe. Prin urmare, săptămâna viitoare vor avea loc contra-marşuri de amploare la Dresda.