Între pericolul islamist și riscul extremei drepte

După atacurile în serie din Germania am fost cu toții surprinși de grija autorităților de a camufla amestecul islamist sau cel legat de imigrație și de a deturna atenția către alte aspecte. În singurul caz în care nu mai fusese posibil, oficialii au admis că e vorba de un atentat islamist, dar în rest s-a insistat pe motivații complet diferite, cum ar fi gelozia sau nebunia pur și simplu. În ciuda faptului că absolut toți atacatorii au origini islamice, discursul oficial a reușit performanța să abată complet atenția de la acest fapt, sugerând că am asistat la o serie de coincidențe nefericite. Dacă în Franța a fost mai greu să cosmetizezi atentatele, deși președintele Hollande a părut să admită à contre-cœur că la Nisa a fost un atentat islamist, în Germania echivocul situațiilor a fost exploatat la maximum.

Preocuparea aceasta insistentă de a eluda legăturile cu islamul și cu emigrația și de a oferi publicului o versiune liniștitoare poate fi înțeleasă până la un punct. Guvernanții sunt avertizati de serviciile de informații că există riscul unei radicalizări cu semn contrar și al a unei contrareacții violente, ceea ce în Germania s-a și întâmplat sporadic și la o scară mică. Impresia noastră este că guvernele europene vizate se tem mai mult de radicalizarea anti-islamistă și anti-imigrație (cum ar fi Pegida în Germania) decât de terorismul islamic.

Cu doar două luni înaintea atacului de la Nisa, Patrick Calvar, directorul general al DGSI (securitatea internă în Franța) a fost audiat în Comisia de Apărare din Adunarea Națională pe tema atacurilor teroriste și a descris cu ocazia aceea principalele amenințări la adresa țării sale. Directorul DGSI a evocat organizațiile constituite ca DAECH și Al-Qaïda dar a atras atenția și asupra unor riscuri de obicei minimalizate cum sunt ”veleitarii”, care fără a fi legați de o organizație anume se revendică la rândul lor de la Islam. ”Veleitarii, spunea Patrick Calvar, constituie a treia sursă de neliniște, și mai ales aceia care ar fi dorit să plece în Siria dar dintr-un motiv sau altul nu au reușit. În cazul acestora trebuie să combatem propaganda masivă a DAECH și să blocăm mesajele acesteia pe internet. Aș plasa în această categorie de risc acele persoane împotriva cărora e dificil de acționat, care se plasează cumva sub semnul unor tulburări psihiatrice, instabili din punct de vedere psihologic”. (http://www.assemblee-nationale.fr/14/cr-cdef/15-16/c1516047.asp)

Prin urmare serviciile de securitate sunt perfect conștiente că ”tulburarea psihiatrică” nu anulează motivația islamistă. A proclama cu satisfacție că atacatorul de la München era de fapt un om bolnav, cu tulburări psihiatrice, nu poate fi câtuși de puțin un motiv de liniștire. Dar, așa cum spuneam, admitem că autoritățile se tem de efectul incitator pe care adevărul relatat fără omisiuni l-ar putea avea asupra societății. Tot directorul DGSI, Patrick Calvar, în cuvintele căruia am putea ghici o gândire tipică pentru un om aflat în poziția sa, mai spunea că se teme de un ”război civil” în Franța: ”Știți bine că îmi place să vorbesc direct, ei bine, această confruntare, cred eu, va avea loc. Încă un atentat sau două și ea se va produce. Ne revin, prin urmare, sarcina de a anticipa și de a neutraliza acele grupuri care ar dori într-un moment sau altul să declanșeze înfruntări intra comunitare”.(idem) Șeful DGSI a mai spus că este pe cale să aloce tot mai multe resurse pentru a combate radicalizarea anti-islamică a grupurilor de extremă dreaptă.

Se pare că în sensul acesta germanii au un mic avans, căci cu două săptămâni în urmă a avut loc în 14 landuri din Germania o razie a unei unități speciale din cadrul poliției la domiciliile a peste șaizeci de persoane acuzate că incită la ură și violență în postările lor pe Facebook.

Înțelegem bine că guvernele europene nu își pot permite să contribuie ele însele la agitația străzii prin declarații incitatoare și că grija lor de căpătâi este să conserve pacea socială. Cu toate acestea întrezărim un risc. Dacă tot mai multe resurse umane și financiare sunt alocate pentru a combate radicalizarea ”extremei drepte”, așa cum vedem că se întâmplă în Franța și Germania, nu cumva serviciile de securitate vor pierde din vedere tocmai pericolul principal, adică cel islamist? În timp ce se fac razii și se iau măsuri împotriva pericolului prezumtiv al extremei drepte, teroriștii islamici atacă în trenuri, în tramvai, pe stradă, decapitează preoți catolici în biserici și nimeni nu îi poate împiedica, căci nu sunt cunoscuți dinainte și, chiar de-ar fi cunoscuți, sunt protejați de prezumția de inocență.