Încălzirea globală - adevăr şi manipulare
23 iunie 2010Este deja o misiune a politicii climatice: creşterea temperaturii medii globale nu trebuie să depăşească două grade. Conform planurilor Uniunii Europene, pentru a atinge acest scop, se impune reducerea drastică a emisiilor de dioxid de carbon cu douăzeci de procente până în anul 2020.
Ceea ce pare a fi un acord raţional, o măsură clară de combatere a modificărilor climatice. În ochii opiniei publice se conturează imaginea unui Occident care ar conduce lupta împotriva efectului de seră, în vreme ce ţările în curs de dezvoltare, precum India sau China, ar încerca să torpileze aceste planuri, din egoism.
Greşeli şi costuri
Dar focalizarea bătăliei exclusiv pe reducerea emisiilor de dioxid de carbon este o greşeală. În fapt, este vorba despre măsuri gigantice şi extrem de costisitioare, coordonate politic, care, în final, vor costa mai mult decât toate efectele încălzirii globale. Economistul specializat în probleme de climă, Richard Tol, a calculat costurile necesare pentru atingerea scopurilor asumate: 45 de euro taxe pentru fiecare tonă de dioxid de carbon emisă. Până în anul 2100, reducerea emisiilor de CO2 ar costa de 14 ori mai mult decât pagubele totale produse de încălzirea climatică.
Dar, nu doar din punct de vedere financiar, reducerea emisiilor este pusă sub semnul întrebării. În ţări precum India sau China, măsurile nu pot convinge nici măcar clasa politică. În China, de exemplu, încălzirea climatică ar putea avea efecte pozitive: producţiile agricole ar putea creşte, mai puţin oameni ar muri de frig, pentru că temperaturile crescute s-ar resimţi mai bine în timpul iernii decât în perioada estivală.
Acest conflict de interese între ţările în curs de dezvoltare şi cele industrializate nu va facilita aflarea unor soluţii în nici o conferinţă pe teme climatice, atât timp cât obiectivul central va rămîne exclusiv reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Eficientă şi inteligentă ar fi majorarea fondurilor de cercetare pentru obţinerea unor noi surse energetice. Potrivit studiilor, toate sursele de energie curente nu sunt suficient exploatate.
În paralel, necesarul de energie la nivel global se va dubla până la mijlocul actualului secol. O situaţie pentru care omenirea nu este pregătită nici tehnic şi nici politic. Identificarea soluţiilor va fi costisitoare, dar, pe termen lung, mult mai eficientă decât actualele, interminabilele conferinţe dedicate climei. Generaţiile viitoare nu ne vor judeca după ce ne-am planificat ci după ceea ce am realizat.
Autori: Marc Koch / A. K.
Redactor: Rodica Binder