Înapoi în paradigma Războiului Rece (Spotmedia)

Putin a creat presiune militară la graniţa Ucrainei în momentul în care Europa părea turmentată de criza Covid, iar schimbarea de administraţie de la Berlin după plecarea Angelei Merkel părea că lasă Germania într-o situaţie politică mai slabă.

Războiul hibrid dus ani în şir de Kremlin împotriva Europei părea să fi atins apogeul atunci când Marea Britanie părăsise uniunea. Ce putea obţine mai mult Rusia după Brexit şi după implicarea în alegerile prezidenţiale din SUA? Războiul hibrid îşi arătase limitele, căci putea produce pagube  serioase ca impact economic sau politic, dar nu putea distruge.

Şi SUA şi Europa şi-au revenit după şocurile pricinuite de Putin, iar acest lucru a demonstrat că acţiunile de acest fel nu pot destrăma uniunea. Ele pot destabiliza, dar nu pot distruge. Şi mai mult, nu pot opri declinul Rusiei.

Apoi, SUA şi UE au învăţat cum să contracareze astfel de ameninţări, au învăţat cum să joace acest război soft. Economia europeană, puternică şi adaptabilă, a fost liantul care a ţinut laolaltă ţările europene împotriva oricăror divergenţe politice sau nesiguranţe sociale.

Prosperitatea este liantul ce ţine unită UE, iar războiul hibrid purtat de Rusia nu a putut opri creşterea economică europeana. Dimpotrivă, în vreme ce creşterea economică în UE a fost constant pozitivă şi rezonabilă, economia rusă a crescut mult mai încet.

Politica lui Putin în ce priveşte Europa a fost să creeze breşe între principalii actori, Franţa şi Germania, şi restul membrilor uniunii. Cu ţările Europei de Est, de la Estonia la România, Rusia nu avea relaţii diplomatice și economice serioase pentru că, orbită de ideologie, diplomaţia rusă a considerat că este suficient să dialogheze economic şi politic doar cu principalii actori europeni, pentru ca beneficiile să curgă spre Kremlin.

Cei ce au încurcat astfel de planuri au fost americanii care au continuat într-un fel sau altul politica de a împinge ursul rus înapoi în bârlog, politică începută pe vremea războiului rece şi continuată şi azi.

Politica de încercuire a Rusiei a fost continuată de SUA dincolo de umbrela NATO, organizaţie militară care a rămas o alianţă defensivă care are drept scop apărarea Europei.

Europa s-a axat pe relaţiile economice cu Rusia, cap de pod fiind Germania, dar SUA au continuat să blocheze orice încercare rusă de a ieşi din spaţiul ex-sovietic.

Mai mult, Rusia s-a văzut obligată să asiste la pierderea influenţei politice în Ucraina, cea mai mare înfrângere cauzată imperialismului rus de la destrămarea fostei URSS.

Putin a anexat Crimeea şi acţiunea i-a reuşit, apoi a forţat Donbasul cu populaţie majoritar rusă să poarte război cu restul Ucrainei şi i-a reuşit şi asta.

Concluzia a fost simplă, nu cu război hibrid împotriva Europei se poate menţine Moscova pe linia de plutire, ci numai cu amenințarea şi cu acţiunea militară.

Fără o amenințare militară care să pedepsească Ucraina pentru intenţiile sale centrifuge, state ca Belarus sau Kazahstan puteau ieşi şi ele cumva de sub influenţa Moscovei. Atunci încercuirea Rusiei ar fi deplină, iar complexul militar rus ar deveni inutil.

Rusia ar fi condamnată să trăiască realitatea de a fi un stat oarecare de pe glob, nu o forţă mondială.

Putin nu poate accepta asta, ar fi bomboana de pe coliva îngropării Rusiei imperiale, Putin nu se poate împăca cu ideea de a fi personajul istoric care a pierdut ce mai rămăsese din imperiul rus. Forţat de realitate, Putin a înţeles că nu războiul hibrid, ci acţiunea militară mai poate opri sau amâna declinul Rusiei şi s-a decis să acţioneze.

Iar momentul a fost ales acum, când Europa i s-a părut a fi slăbită de criza covid, zdruncinată de criza energetică şi mai slabă politic.

Din nefericire pentru Putin, răspunsul american şi european a fost unul comun şi destul de puternic. Perspectiva unui război cu multe victime şi a unor sancţiuni greu suportabile pentru economia rusă l-a făcut pe Putin să înţeleagă că varianta războiului cu Ucraina nu este una care să aducă doar avantaje pentru Rusia.

Putin este acum într-o situaţia proastă, de tipul loose-loose.

Dacă invadează Ucraina, se va confrunta cu o criză internă economică şi socială de proporţii.

Dacă se retrage de la graniţele Ucrainei, va pierde mare parte din influenţa politică externă şi internă pe care o are acum.

Putin nu ştie cum să iasă din această nefericită stare în care singur a intrat, astfel se poate explica mânia rece, interioară cu care a dialogat cu Macron, la vizita acestuia la Moscova.

Singura ieşire cât de cât onorabilă ar fi să anexeze cumva Donbasul şi să menţină presiunea militară care să producă frisoane Europei. Adică să nu iasă din paradigmă, ci să o menţină suficient ca ea să devină o stare de normalitate politică acceptată de toată lumea. Pentru că nu are altă soluţie, Putin va duce cu siguranţă Rusia în paradigma războiului rece.

Putin ştie că războiul rece a asigurat Rusiei existenţa ca putere mondilă o jumătate de secol şi, dacă nu are altă soluţie de a întoarce istoria la pragul din care a început declinul militar şi politic al Rusiei, poate spera să îngheţe istoria aşa cum este ea acum.

Putin nu va întoarce istoria la situaţia din 1997, ci va plusa, va întoarce relaţiile diplomatice şi militare la îngheţul războiulu rece.

Între Rusia şi Occident se va lăsa o nouă cortină de fier, iar ce speră Putin este ca Ucraina să devină un nou no man’s land. Putin dorește prinderea Ucrainei la mijloc, ca să oprească declinul Rusiei.

Citiți articolul integral AICI.