În spatele vălului

Muhammad Salih Al-Munajjid nu este încă prea bătrân. Însă opiniile religioase ale clericului musulman născut în 1960, în Siria, fiu de refugiați palestinieni și care, începând din adolescență trăieşte în Arabia Saudită, sunt citite ca documente venite dintr-un trecut îndepărtat.

Al-Munajjid şi-a publicat părerile pe "islamqa.info", unul dintre cele mai populare site-uri salafiste din lumea arabă. Acolo, de exemplu, un tânăr solicită răspuns la o întrebare care i se pare dificilă: care este situaţia numeroaselor "sclave", aflate în patria sa, Arabia Saudită? Ar trebui sau nu să fie permise relațiile sexuale cu ele? Chiar şi dacă suntem căsătoriţi? Persoana cu aceste dileme nu explică ce înseamnă pentru el "sclav", dar este limpede că întrebarea le vizează pe femeile din sudul Asiei, care lucrează în Arabia Saudită ca femei de serviciu.

"Consensul clericilor"

Clericul cunoaşte răspunsul: "Islamul permite unui bărbat, indiferent dacă este sau nu căsătorit, să întreţină relaţii sexuale cu o sclavă sau mai multe". În sprijinul afirmaţiei, acesta invocă mai multe pasaje din Coran, biografia întemeietorului religiei islamice, precum şi păreri exprimate de cei mai importanţi şeici.

Clericii, a concluzionat Al-Munajjid, "susţin la unison evaluarea și nu-i este permis nimănui să considere acest lucru drept interzis. Cine face aöa ceva este un păcătos ale cărui acţiuni sunt contrare consensului exprimat de profesori".

Această fatwa vizând femeile asiatice, care se află în Arabia Saudită doar pentru a face curat în case, nu reprezintă decât una din numeroasele verdicte religioase pronunţate zilnic de liderii religioşi saudiţi, referitor la femei. Numai în cea de-a doua jumătate a secolului 20, apreciază etnologul Madawi al-Rasheed, profesoară la London School of Economics, îndrumătorii religioşi saudiţi au decretat peste 30 000 de fatwa. Niciun aspect al vieţii de zi cu zi nu scapă de sfaturile evlavioşilor bărbaţi.

Vălul ca barometru

Scena religioasă dominată de wahhabiţii ultraconservatori formează un pol deosebit de important în discuţia extrem de greu de gestionat a rolului femeii în Islam. La celălalt pol se află femeile însele, deseori cu păreri seculariste sau feministe islamice, a căror abordare este diametral opusă celei wahhabite.

Cele două grupuri sunt de acord doar la un singur capitol: tratamentul femeilor în Islam are o importanță centrală. Mai mare ca niciodată, scrie Sophie Bessis, feministă şi istoric. În opinia ei, teologii islamici încearcă să clădească în Orientul Apropiat un soi de identitate religioasă.

Această identitate este dependentă de semne şi simboluri, reflectate de femeile musulmane îmbrăcate în mod tradiţional. "Identitate = religie = femeie acoperită. Acesta este tripticul pe care îl propun mişcările islamiste arabilor şi pe care cei din urmă l-au adoptat fără dificultăţi notabile", scrie Bessis în cartea ei "Les Arabes, les femmes, la liberté".

De ani de zile, vălul a devenit unul dintre simbolurile pe care, atât musulmanii, cât şi ne-musulmanii îl asociază cu Islamul. Un simbol poate avea însă un caracter echivoc. Ce reprezintă vălul? În ultimii ani, unele feministe occidentale au încercat să-l transforme într-un simbol al emancipării feminine.

"Femeile cu burqa cel puțin nu sunt judecate în funcție de aspectul lor", scrie eseistul australian de origine marocană, Helen Razer. Ibtissam Bouachrine, care predă istoria culturii la Smith College din Massachusetts îl contrazice. Vălul are o functie foarte diferită, scrie ea în cartea "Femeile în Islam. Mituri, scuze, și limitele criticii feministe". Mai exact, burqa, o "casă mobilă "aminteşte purtătoarei că locul natural al femeilor este acasă".

Abordare feministă a Coranului

Dar are un musulman devotat într-adevăr nevoie să îşi ţină fiicele şi soţiile în casă, iar când acest lucru nu este posibil - în spatele vălului? Feministele islamice neagă acest lucru. Spre deosebire de activistele seculariste pentru drepturile femeilor, ele argumentează pe baza Coranului.

Amina Wadud, specialistă în istoria Islamului, scrie că, la ora actuală, Coranul nu mai poate fi interpretat în aceeaşi cheie ca în vremea când a fost scris.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru înţelegerea acoperirii femeii. La vremea apariţiei Coranului, scrie Wadud în carea ei, "Quaran and Woman", femeile din triburile bogate erau într-adevăr acoperite. Însă în acele vremuri, acoperirea era semnul modestiei. Or, spune Wadud, "Coranul consideră modestia drept o virtute. Este vorba despre principiul modestiei, nu segrerarea şi ascunderea femeilor. Acestea sunt doar circumstanţe specifice din acel timp".

Islamul nu cunoaște o ierarhie teologică globală. Există numeroase interpretări, care variază în funcție de regiune, variații confesionale, grup social și, uneori - de exemplu, în cazul wahhabiţilor bine plătiţi din Arabia Saudită - de interesele personale. Acest lucru face întrebările teologice complicate, dar le ține în mișcare. Acest lucru este valabil mai ales pentru problemele femeilor, în pofida situaţiei care se observă la prima vedere.