În sesiune la Geneva - Comitetul ONU împotriva torturii

Orice acţiune prin care individului i se provoacă premeditat dureri sau suferinţe fizice sau psihice, de pildă pentru a obţine din partea sa sau a unor terţi recunoaşterea unor fapte sau o depoziţie, este un act de tortură. Ori tortura este interzisă. Statele au obligaţia să apere deţinuţii împotriva ei şi să pedepsească încălcarea acestei interdicţii. Toate acestea sunt înscrise în Convenţia ONU împotriva torturii, iar aceasta se află în vigoare din anul 1987. Au ratificat-o 134 de state ale lumii, între care şi Statele Unite şi Marea Britanie. Comitetul ONU împotriva torturii verifică cu regularitate dacă statele semnatare respectă această obligaţie. Mark Thomsen este şeful Asociaţiei de la Geneva pentru Prevenirea Torturii şi convins că această convenţie ONU deţine vigoarea necesară şi că organul ei permanent, Comitetul, este un instrument apt să supravegheze respectarea ei. Mark Thomsen:

“Este un for alcătuit din zece experţi independenţi, desemnaţi de statele semnatare, cu misiunea de a ajuta la aplicarea Convenţiei. Nu au prerogativele unei instanţe judecătoreşti, pentru a sili statele s-o facă. Dar publică rapoarte oficiale, pot adopta atitudine, cu efectul presiunii asupra statelor.”

Activitatea Comitetului împotriva torturii este reglementată amănunţit: statele prezintă rapoarte proprii, cărora li se pot anexa rapoarte ale unor persoane sau din partea unor organizaţii nonguvernamentale. Experţii independenţi verifică rapoartele respective şi adoptă atitudine faţă de ele. Între ţările aflate anul acesta în curs de verificare se numără şi Germania.

În cazuri excepţionale, Comitetul poate întrerupe activitatea sa de rutină pentru a trata cazuri deosebite. O procedură adecvată în cazul acuzaţiilor de tortură în Irak, ridicate împotriva Statelor Unite, iar convenţia este aplicabilă în acest caz, consideră Mark Thomsen:

“Convenţia este valabilă, deoarece ambele ţări, Statele Unite şi Marea Britanie, au ratificat-o, chiar dacă Irakul nu se numără printre semnatari. Dar în calitate de puteri de ocupaţie, Statele Unite şi Marea Britanie îşi impun jurisdicţia, deci poartă răspunderea pentru ceea ce se petrece în Irak.”

Din care motiv, Comitetul este îndreptăţit să trateze acuzaţiile de tortură aduse Statelor Unite. Până în prezent, o asemenea procedură abia dacă s-a aplicat şi încă nu e clar dacă - în cazul Statelor Unite - membri comitetului se pot decide în favoarea ei. Dar între ei se numără, pe de o parte, o cetăţeană a Statelor Unite, şi pe de altă parte un cetăţean chinez şi unul rus. Apare posibil că cetăţeana americană nu va fi dispusă să consimtă la o investigaţie solicitată tocmai de China şi Rusia – ţări, ele însele învinuite de tortură.

Cu toate acestea, apreciază Thomsen, Statele Unite ar face bine să coopereze cu organizaţiile ONU, pentru a demonstra astfel voinţa lor fermă de elucidare a cazurilor în discuţie. Mark Thomsen:

“Orice act de tortură se cere stigmatizat. Oricine face uz de tortură trebuie condamnat. Sperăm că investigaţiile vor fi severe şi că cei responsabili vor fi pedepsiţi.”

Dealtfel, adaugă Thomsen, chiar dacă întreaga lume priveşte azi spre Irak, nu trebuie uitat că şi altundeva, tortura este tristă realitate.