Ziare.com - Cristian Preda: E stupefiant ca Ponta nu merge la dezbaterea din PE
12 septembrie 2012
Conform programului oficial anuntat pe site-ul PE, deputatii europeni vor dezbate evolutiile politice din Romania cu reprezentanti ai Consiliului si ai Comisiei Europene, miercuri, de la orele 15.00.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a explicat pentru Ziare.com care au fost cele doua motive pentru care s-a ajuns ca Romania sa fie obiect de dezbatere in forul european.
O decizie reparatorie
"Solicitarea a fost facuta de catre grupul Partidului Popular European. Motivele au fost doua. Primul - toata vara s-a discutat despre criza din Romania in presa. Au fost declaratii politice, in timp ce PE a fost in vacanta, e firesc ca un subiect care a preocupat opinia publica europeana sa fie introdus pe agenda de institutia care reprezinta, in fond, toti cetatenii europeni. Asa se intampla in toate democratiile solide si cu atat mai mult la nivel european.
Al doilea motiv este acela ca in ultima sesiune care a avut loc la Strasbourg si care a coincis cu 'saptamana neagra' de la Bucuresti, acelasi grup PPE a solicitat o dezbatere despre Romania. Solicitarea a fost supusa votului pe 2 iulie, cu o zi inainte de 'tavalugul legislativ' care, in numele tiraniei majoritatii, a produs suspendarea lui Traian Basescu si inlocuirea lui cu Crin Antonescu. Pe 2 iulie, grupurile politice la care sunt afiliate PSD si PNL au blocat discutia despre Romania. Socialistii si liberalii din Romania i-au convins pe colegii lor din PE ca nu e nimic in neregula si nu merita sa faca o dezbatere despre situatia politica de la Bucuresti. Ei bine, a doua zi, lumea a fost consternata de ce se intampla in Romania", a explicat Cristian Preda.
In opinia europarlamentarului PDL, "introducerea acum pe agenda e si un fel de decizie reparatorie a Parlamentului European in raport cu propriul dezinteres din ultima sesiune".
Cititi articolul integral pe ziare.com accesand linkul de mai jos.