Zarva continuă

S-ar putea afirma că Günter Grass a obţinut ceea ce şi-a dorit: a rupt tăcerea. Publicîndu-şi controversatul poem intitulat „Ceea ce trebuie spus” a stîrnit un amplu ecou în paginile presei scrise germane şi internaţionale. El şi-a postat „poezia”, în lectură proprie, şi pe site-ul postului public NDR, a acordat interviuri televiziunilor publice, între care şi canalului germanofon de cultură 3 SAT, care l-a difuzat însă abia după miezul nopţii.

A doua zi, de Vinerea Mare, cînd în Germania ziarele nu apar decît în ediţie electronică, autorul Tobei de tinichea produce pe mai departe mult zgomot în spaţiul virtual, autohton şi internaţional şi, fireşte, în blogosferă.

Parafrazînd unul din enunţurile prozei ritmate tipărite în premieră de SÜDDEUTSCHE ZEITUNG la 4 aprilie, în care Günter Grass mărturiseşte că şi-a scris poemul „la anii tîrzii ai vieţii, cu ultima cerneală”, ediţia online a revistei DER SPIEGEL titrează, două zile mai tîrziu, un amplu comentariu, astfel” Să sperăm că e ultima cerneală”. Autorul textului se opreşte asupra interviurilor televizate ale laureatului Nobelului pentru Literatură şi ajunge la concluzia că Grass s-a încurcat şi mai rău în propriile sale inepţii.

La cuvînt se înscrie din nou, după doar două zile de la vitriolanta sa reacţie la ceea ce crede Grass că trebuie spus, sagacele polemist Henryk M.Broder. Tot în DIE WELT, dar de astă dată în ediţia online, el semnează un adevărat pamflet, considerînd că interviul acordat postului de televiziune ARD a fost descărnarea intelectuală a unui bărbat bătrîn care a pierdut contactul cu realitatea.

Iar în interviul difuzat pe canalul doi al televiziunii publice germane ZDF, Grass ar fi făcut figura unui autist plîngăreţ. Ieremiadele lui Grass le aude şi LE FIGARO, care semnalează cititorilor că scriitorul se simte ţintuit la stâlpul infamiei.

Ce rămîne din prezenţa lui Grass pe toate canalele vor decide poeţii, opinează FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, menţionînd că, în pofida ubicuităţii mediatice a scriitorului, prea multe el nu a avut de spus.

Ce a spus Herta Müller, laureata Nobelului pentru Literatură, aflată la Praga într-un turneu de lecturi, după lectura afirmaţiilor critice ale lui Grass la adresa Israelului, relatează succint agenţia EPD. „Autorul ar face bine să se reţină. El nu este întru totul neutru.Cînd ai luptat odată în uniforma SS, nu mai eşti în stare să dai verdicte juste”.

În urmă cu cîţiva ani, Günter Grass a recunoscut că a fost membru al unui comando SS. Faptul că juriul care acordă Premiul Nobel nu i l-a retras ulterior, aflînd aceasta, este treaba Comitetului, scrie cotidianul israelian MAARIV şi continuă: Grass a depăşit linia roşie, a călcat în picioare cu brutalitate pactul dintre diavol şi victime şi s-a eliminat din dialogul cu evreii, cu Israelul şi cu israelienii. Pentru spusele sale el trebuie ţintuit la stîlpul infamiei şi pedepsit, din simplul motiv că participarea sa la istoricul păcat nu poate fi şi nici nu va putea fi iertată vreodată.

Nu unele vorbe de sfadă din textul lui Grass ar fi adevărata provocare, consideră THE WALL STREET JOURNAL, ci faptul că un german nu poate critica Israelul fără a trece drept antisemit, ceea ce ar fi inacceptabil. Tematizarea „tăcerii” în poem este o aluzie la dezbaterile publice pe marginea confruntării cu trecutul şi insinuează astfel existenţa unei interdicţii nerostite a oricărei critici la adresa Israelului în Germania de azi, similară cu acel tabu postbelic impus sintagmei” soluţia finală”. Aluziile lui Grass la „tăcere” le reamintesc celor care s-au aplecat asupra biografiei scriitorului că ani de-a rîndul el însuşi a tăcut şi nu a suflat o vorbă despre înrolarea sa în SS - conchide ziarul american.

Readucînd dezbaterea la nivelul controversatului „poem”, WESTFÄLISCHE NACHRICHTEN scrie: Să admitem că Günter Grass îşi face, ca majoritatea semenilor, pur şi simplu griji pentru pacea din Orientul Apropiat. Dar ar fi făcut şi mai bine dacă s-ar fi lipsit pe sine şi ne-ar fi lipsit şi pe noi de această poezie.