Wikileaks - detalii picante şi linişte suspectă

Bizarul Robin Hood întru cauza adevărului „adevărat", alias Julian Assange, s-a decis să rupă tăcerea. Într-o recentă conferinţă de presă a deplîns între altele şi caracterul injust al aplicării principiului dublei măsuri.

În timp ce, în plin scandal mediatic, nimeni nu s-a gîndit să juguleze finanţarea concernului Murdoch, ai cărui angajaţi au încălcat nu numai legile deontologiei profesionale ci şi pe cele ale omeniei, interceptînd ilegal convorbirile telefonice ale unor persoane particulare, ale familiilor victimelor unor delicte criminale sau ale militarilor căzuţi în Afganistan, cu totul alta este soarta portalului Wikileaks. Deşi pus în slujba scoaterii la lumină spre binele obştii dar cu orice risc a adevărului gol-goluţ, i-au fost blocate fondurile provenite din donaţii.

Incriminarea principiului dublei măsuri

În opinia lui Julian Assange, această crasă discrepanţă de tratament nu ar face decît să evidenţieze drastic principiul dublei măsuri aplicate de autorităţi. Situaţia este cu atît mai revoltătoare, crede Assange, cu cît salariaţii portalului Wikileaks nu s-au făcut vinovaţi de nici un delict, în timp ce unii angajaţi de la News International (departamentul britanic al grupului de presă News Corp al lui Murdoch) au fost condamnaţi la detenţie pentru activităţi ilegale, fără ca societăţi bancare americane să-şi sisteze serviciile.

Blocarea donaţiilor – o formă de cenzură?

Nu este însă nici prima, nici ultima oară că principiul dublei măsuri în judecarea unor fapte este public incriminat fără ca, în consecinţă, situaţia să se schimbe.

Totuşi, societatea islandeză DataCell, care colectează fonduri pentru Wikileaks, s-a decis să depună plîngere împotriva Visa şi MasterCard, cele două institute care au blocat donaţiile susţinătorilor incomodului portal.

Julian Assange, într-o recentă conferinţă de presă, afirma că se simte victima unei vînători de vrăjitoare de felul celeia practicate în timpul senatorului american McCarthy.

Discordanţe filozofico-juridice

Anterior, doi judecători ai Înaltei Curţi de Justiţie din Marea Britanie anunţaseră o amînare a deciziei vizînd eventuala extrădare a lui Julian Assange în Suedia, unde două ex-colaboratoare îl acuză de agresiuni sexuale. Ben Emmerson, avocatul inculpatului, susţine că ilustrul său client ar fi victima unei divergenţe filozofico-juridice între dreptul britanic şi cel suedez privitoare la definirea „delictului sexual”.

Că din abundenţă ies la iveală tot mai multe detalii, deloc apetisante, ale tribulaţiilor erotice ale lui Assange cu cele două „victime”, care se pare că ar fi consimţit să aibă raporturi sexuale cu şeful temutului portal, pare a nu prea deranja pe nimeni şi, cu atît mai puţin, pe susţinătorii principiului adevărului cu orice preţ.

Cît de adevărate pot fi unele advăruri?

Dar cît de adevărate sunt mărturiile celor două foste colaboratoare ale lui Assange? Cît de plauzibilă este ipoteza acestuia cum că ar fi victima unei conspiraţii, că i-a fost întinsă o capcană? În care odată căzut, el se simte aidoma biblicului David luptînd vajnic cu uriaşul Goliath. Ceea ce încă nu ar fi prea rău, devreme ce isteţul ciobănaş a izbutit, în cele din urmă, să-şi înfrîngă adversarul mare la trup şi slab la minte.

Numai că pe Assange îl mai pîndeşte, pe lîngă extrădarea sa în Suedia, şi pericolul de a fi deferit justiţiei americane. Divulgarea pe internet a depeşelor diplomatice secrete ca şi a unor secrete militare ar putea plăti-o, în Statele Unite, chiar cu pedeapsa capitală.

Deocamdată, Assange estimează costurile embargoului la care este supus Wikileaks: 15 milioane de euro pagube din decembrie şi pînă acum.

Dineuri filozofice pentru a ieşi din impas

Spre a compensa pierderile, Assange, secondat de turbulentul şi teribilistul filozof Slavoj Zizek, superstar al stîngii europene, a scos la licitaţie pe eBay un prînz comun, cu muritori de rînd, la un restaurant din Londra. Acţiunea s-a soldat cu obţinerea unei sume de 20.000 de Euro viraţi în conturile portalului Wikileaks.

Angela Richter, o tînără regizoare germană originară din Croaţia, care trăieşte şi lucrează la Berlin, şi-a publicat în revista DER SPIEGEL impresiile lăsate de neobişnuitul festin la care a obţinut un loc. A plătit mult spre a putea sta de vorbă cu şeful Wikileaks. Decît că întrebărilor adresate lui Assange de unii comeseni dispuşi să plătească pînă la 4.000 de lire sterline spre a lua masa cu el, le răspundea aproape invariabil logoreicul Zizek.

S-a aflat totuşi că Assange lucrează la un nou proiect: introducerea în reţeaua internet a unor informaţii care să nu mai răspundă la comanda „delete”.

Viteazul „deconspirator” crede că mass media care difuzează unele şi aceleaşi informaţii nediferenţiate pentru milioane de consumatori, atît de diferiţi unul de celălalt, va sfîrşi prin a-şi uniformiza publicul. La desert, atmosfera s-a destins, toţi vorbeau cam în acelşi timp şi părea a fi sosit momentul în care puteau fi atacate şi subiecte mai sensibile.

De pildă, ce crede Assange despre feminism? Se repede să răspundă Zizek, argumentîndu-şi incapacitatea de a defini conceptul în stadiul actual al evoluţiei sale.

Assange intervine, precizînd că Suedia ar fi cea mai feministă ţară. Pînă cînd o nouă întrebare îndrăzneaţă să-i fie adresată şefului Wikileaks, partenerul său filozof prinde din zbor termenul de agresiune şi dezvoltă în jurul acestuia propria sa teorie despre economia narcisismului. Comesenii se arată nedumeriţi, Assange tace iar ocazia de a-i adresa cea mai arzătoare întrebare – ce crede el despre adevăr - este definitiv ratată. În fond - conchide autoarea însemnării – nici nu vrem să-l întrebăm totul şi nici nu trebuie să ştim totul.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz