Visul unei Turcii diferite

Gaye Boralıoğlu se uită descumpănită la Piaţa Taksim din Istanbul. Dinspre stânga se aude zgomot de şantier. Muncitori trudesc la edificarea unei noi moschei. Vizavi tocmai se demolează Centrul Cultural Atatürk - un fost teatru liric care a simbolizat multă vreme deschiderea Turciei spre Europa.

Gaye este scriitoare. Poartă fustă, un tricou negru şi cizme cu şireturi. "După protestele din Parcul Gezi au distrus totul aici", spune ea. "Străzile, copacii care crescuseră aici au dispărut. Astăzi pretudinteni se află numai beton."

Într-adevăr nimic nu mai aminteşte aici, în centrul oraşului, de protestele din urmă cu cinci ani, când numeroşi locuitori ai Istanbulului au ieşit în stradă pentru a demonstra împotriva lui Recep Tayyip Erdogan, pe atunci încă şef al guvernului. "Gezi - a fost o energie foarte specială. A fost o rebeliune dar a avut şi umor. A fost speranţa noastră într-o societate diferită", afirmă Boralıoğlu.

Un parc, dar mai mult decât atât

În 2013, la începutul verii, sute de mii de oameni au demonstrat la nivelul întregii ţări împotriva politicii tot mai autoritare a lui Erdogan şi a partidului său islamist conservator AKP. Liberali de stânga, naţionalişti, suporteri ai echipelor de fotbal, kurzi, femei cu batic - întreaga societate turcă într-o unitate rar întâlnită. Protestele au fost provocate de planurile de construcţie ale guvernului în Parcul Gezi, o mică oază verde la marginea Pieţei Taksim. Erdoğan voia să reconstruiască acolo o cazarmă otomană demolată în 1940, care urma să găzduiască un supermagazin.

Dar demonstranţii au ocupat parcul. Au stat acolo zi şi noapte în corturi. Şi Gaye Boralıoğlu s-a aflat frecvent în mijlocul protestatarilor. "M-am întâlnit acolo cu o sumedenie de prieteni", îşi aminteşte ea. "Într-un ungher am gătit mâncare împreună. În alt ungher am dansat. Cu toţii ne-am ajutat reciproc, fiecare cum am putut. Fără bani. Eram fericiţi." Demonstranţii au rezistat câteva săptămâni în şir la atacurile cu gaze lacrimogene şi jeturi de apă. Imaginile au făcut înconjurul pământului, la fel şi vorbele premierului Erdogan, care i-a numit pe protestatari "huligani" şi "terorişti".

"Conjuraţie împotriva Turciei"

Este greu de spus cât de mare a fost sprijinul pentru protestele din Parcul Gezi. Potrivit unui sondaj relizat de institutul de sondare a opiniei publice Konda, 40 la sută din cei chestionaţi au văzut în proteste o "luptă dermocratică pentru drepturi civice şi libertate", în timp ce peste 50 la sută din repondenţi au văzut în ele "o conjuraţie împotriva Turciei". Mai ales simpatizanţii partidului de guvernământ AKP împărtăşeau această opinie, potrivit Konda.

Parcul Gezi a rămas neatins până astăzi. Dar protestele au fost brutal înăbuşite. Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi mai bine de 8000 rănite. De atunci poliţia intervine mereu în forţă. Demonstraţiile împotriva guvernului sunt interzise în Piaţa Taksim. Iar Erdogan, care între timp a fost ales preşedinte şi-a extins masiv puterea. După puciul eşuat din 2016 sute de mii de persoane au fost arestate, concediate sau suspendate de la locul de muncă. Numeroşi artişti şi intelectuali au părăsit Turcia şi s-au stabilit în Germania, Olanda sau Franţa.

Gaye Boralıoğlu s-a decis să rămână în ţara ei. "Da, unii dintre noi se află în închisoare, mulţi şi-au pierdut jobul şi s-au dus în exil. Dar nu renunţăm. Avem gândurile noastre şi avem instrumente de scris în mâini. Vom scrie în continuare", asigură ea. "Nu vrem ca nepoţii şi copiii noştri să afle din manuale cenzurate de istorie ce s-a întâmplat în această ţară. Vor afla din cărţile şi povestirile noastre."

Alegeri decisive

În mai bine de patru săptămâni în Turcia se vor desfăşura alegeri prezidenţiale. Erdogan vrea să fie confirmat în funcţie. Dacă va câştiga vor intra în vigoare şi modificările profunde aduse anul trecut Constituţiei prin referendum. Turcia va fi apoi o republică prezidenţială iar şeful statului va avea o putere aproape absolută.

Dar Gaye Boralıoğlu nu-şi pierde speranţa. "Gezi a fost un vis. Miza a fost omenia. Am trăit o dată acest vis. De ce să nu-l mai trăim o dată?"

Autoare: Julia Hahn