Viitorul nu aparţine tiraniei
28 aprilie 2011Săptămânalul german Die Zeit caută răspuns nu doar la posibila evoluţie din Siria, ci şi la întrebarea dacă ar fi bine ca Occidentul să intervină contra regimului Assad.
"Ca şi Gaddafi, Assad poartă şi el un război contra propriului popor", subliniază hebdomadarul hamburghez, care e totuşi de părere că Vestul ar trebui să evite o implicare militară în Siria. În schimb, Occidentul ar trebui să adopte sancţiuni contra regimului Assad şi să-l izoleze.
Josef Joffe, autorul articolului conchide: "Putem nutri speranţa ca, după 40 de ani, această dinastie să fi atât de erodată, încât să cedeze presiunilor din interior şi din afară. Ar fi posibil, aşadar, ca armata siriană să-l abandoneze pe Assad, aşa cum a făcut cea egipteană cu Mubarak. Un lucru a arătat Primăvara arabă, şi-anume că viitorul nu aparţine tiraniei. Dacă acesteia îi va urma democraţia este o altă întrebare, chiar şi la Cairo şi Tunis."
Libia, Siria? îşi intitulează cometariul publicat tot pe prima sa pagină şi cotidianul berlinez Die Welt, care lansează în context, din start, câteva noi întrebări: " A căzut Occidentul în capacana intervenţionismului? Astăzi Irakul, mâine Afganistanul, Libia şi poimâine, poate, Siria, iar apoi restul lumii?
Este Occidentul ipocrit, dat fiind că ani de-a rândul a întreţinut relaţii, ba mai mult chiar, a avut schimburi comerciale cu aceste sisteme autocrate, nedemocratice? Este totul doar un show, sunt la mijloc interese electorale sau dorinţa de autoafirmare a politicienilor?
Semnatara articolului, Andrea Seibel, e de părere că intervenţia poate avea multe feţe, multe motive, fiind şi o formă clară de protest contra regimurilor despotice.
Ca şi colegul ei de la Die Zeit, autoarea pledează pentru exercitarea de presiuni asupra regimului sirian, aceasta şi în cadrul Consiliului de Securitate al ONU. "Probabil că nu se va putea ajunge la un consens ca în cazul măsurilor adoptate contra regimului Gaddafi. (...) Orientul Apropiat se deşteaptă, iar o eră post-Gadafi şi una post-Assad nu sunt de neimaginat", mai scrie Die Welt.
O altă temă aflată astăzi în atenţia comentatorilor de presă este furtul de date a milioane de clienţi din reţeaua Playstation a concernului Sony. 77 de milioane de oameni se tem că datele personale furate de hackeri ar putea fi folosite în scopuri criminale, atrage atenţia acelaşi cotidian Die Welt.
"Pierderea de imagine pentru Sony e enormă", scrie pe aceeaşi temă Süddeutsche Zeitung din München, amintind de numeroasele proteste publicate în internet de clienţii Sony. Aceştia se plâng că au fost informaţi foarte târziu de furtul de date. Cert este, arată cotidianul münchenez, că Sony va avea de suportat costuri imense pentru reducerea daunelor provocate de hackeri, pentru cercetarea faptelor şi pentru un nou sistem de securitate.
Autor: Medana Weident
Redactor: Petre M. Iancu