1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Viitorul nostru, Europa

Medana Weident26 septembrie 2012

Cotidianele Die Welt şi Süddeutsche Zeitung publică pe prima lor pagină aceeaşi fotografie simbol: cancelara Angela Merkel, în picioare, aplaudând

https://p.dw.com/p/16FFI
Imagine: Reuters

Gestul - omagierea fostului cancelar federal, intrat în istorie ca "arhitect al reunificării Germaniei", cât şi pentru meritele sale vizând unificarea europeană - a survenit la zece ani de la părăsirea fracţiunii parlamentare CDU/CSU de către Helmut Kohl. Aici, în mijlocul foştilor colegi de partid, Kohl a fost îndelung aplaudat ieri pentru realizările sale, cu ocazia împlinirii a trei decenii de la alegerea sa în fruntea guvernului federal.

Berlinezul Die Welt consacră un spaţiu amplu evenimentului, alegând drept titlu un citat desprins din discursul rotist de fostul şef de partid şi cancelar: "Aici (în fracţiunea creştin-democrată din Bundestag) e patria mea, aici mă simt acasă".

Süddeutsche Zeitung îşi opreşte atenţia asupra semnificaţiei momentului - omagierea celor 16 ani în care Helmut Kohl a condus guvernul federal, acesta fiind, de altfel, cel mai lung mandat de cancelar din istoria Republicii Federale.

"Mantia istoriei, despre care vorbea adesea Helmut Kohl" - notează cotidianul münchenez - "urmează a acoperi de acum înainte umerii cancelarului, pe merit". Aceasta, deşi, mai scrie ziarul citat, "mantia are şi pete sau găuri". Între acestea se numără, fără îndoială, celebrul scandal al donaţiilor ilegale de partid, dar şi faptul că Helmut Kohl nu tolera critici în propria tabără: "Kohl, patriarhul, încă din anii când mai era tânăr, califica orice critică, mai ales când era venită din propriul partid, drept lipsă de loialitate".

Criticii erau, în opinia sa, "nu doar adversari ci chiar trădători" - mai citim în Süddeutsche Zeitung. care aminteşte şi de apelul lansat ieri de ex-cancelar pentru meţinerea şi consolidarea edificiului european: "Europa e viitorul nostru".

La Zürich, Tages-Anzeiger se îndreabă de ce are loc acum acest gest plin de respect la adresa fostului cancelar şi crede că rolul său esenţial în procesul de unificare a Europei capătă o importanţă în plus în aceste vremuri de criză.

Criza euro este o temă abordată de mai multe ziare germane şi europene astăzi. Die Welt, de pildă, vorbeşte despre eforturile depuse de preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, de a convinge Germania de eficienţa politicii sale menite să salveze moneda comunitară.

Şi vienezul Die Presse se referă la măsurile anunţate de BCE, resepctiv achiziţionarea obligaţiunilor de stat ale ţărilor aflate în impas, fără limită, dar şi la faptul dacă, potrivit criticilor, această cale nu ar fi una ilegală.

Un alt subiect pe care îl regăsim astăzi în presa germană e discursul rostit de preşedintele SUA, Barack Obama, în faţa Adunării Generale a ONU. Frankfurter Allgemeine Zeitung consideră că, verbal, şeful Casei Albe a sporit presiunile asupra Iranului, chiar dacă nu a semnalizat, aşa cum şi-ar dori Israelul, că ar fi dispus la un atac militar. "Obama alege în continuare calea diplomaţiei, dar dă de înţeles Teheranhului că timpul se scurge", notează cotidianul supraregional german.

Ziarul Luxemburger Wort subliniază că mesajul preşedintelui Barack Obama a fost adresat nu doar lumii arabo-musulmane ci şi electoratului american.