Vae victis!

„Kievul se arată hotărât!”, apreciază Neue Zürcher Zeitung, comentând festivităţile consacrate duminică independenţei ucrainene, precum şi batjocorirea publică, de către separatiştii pro-ruşi din Doneţk, a prizonierilor ucraineni aflaţi la cheremul lor.

Ziarul elveţian trimite şi la „invazia” camioanelor ruseşti etichetate de Kremlin drept convoi „umanitar”, ca şi la intensele altercaţii din varii zone din estul sau de la frontiera Ucrainei, unde se tot semnalează prezenţa de trupe ruseşti dotate cu arme grele, cu sau fără însemne.

Deloc de mirare că „Poroşenko vrea să se înarmeze”, după cum aflăm din Süddeutsche Zeitung, care evocă foarte controversata paradă militară derulată la Kiev, la aniversarea a 23 de ani de „independenţă” a fostei republici sovietice.

Ziarul münchenez îl citează pe preşedintele Ucrainei, potrivit căruia „războiul nu este opţiunea noastră”, ci s-a „impus din afară” unei ţări ce „alege pacea”, dar e silită să ia în calcul o ameninţare militară de lungă durată. Motiv pentru care va trebui să-şi reformeze forţele armate şi să-şi sporească masiv cheltuielile militare.

Or, „Angela Merkel nu s-a lăsat împinsă (la Kiev) să adopte o poziţie mai dură faţă de Rusia”, relevă ziarul bavarez, care laudă reţinerea cancelarei, felicitând-o pentru că a vorbit despre (nevoia de) solidaritate cu Ucraina, fără să semene ură contra Rusiei”. Cotidianul de stânga de la München se arată satisfăcut că Merkel „nu trânteşte uşi, ci le lasă deschise”, ferindu-se „de pompierismul secretarului general al NATO, Rasmunssen, care se exprimă frecvent ca şi cum ar vrea să pună paie pe foc...Merkel ştie cât de importantă e şi dezarmarea verbală. Violenţa începe cu vorbe”...

Şi alte ziare europene scot în evidenţă ceea ce afirmă a fi „pragmatismul” şefei excutivului german, din unghiul căreia confruntarea cu Rusia rămâne exclusă, în ciuda feliilor de Ucraină pe care le îngurgitează Kremlinul.

Problema e că violenţa nu se mai află demult la început şi a încetat de vreme îndelungată să mai fie doar verbală. Ba a încetat de mult să-i privească doar pe străini. „Frica de teroriştii Statului Islamic a crescut”, relevă Die Welt, consemnând că prezumtivul asasin islamist al jurnalistului american James Foley e orginiar din Londra şi că „se anunţă adoptarea de legi mai aspre împotriva fatalei ideologii extremiste".

Editorialul aceluiaşi ziar enumeră omisiunile şi erorile comise de Marea Britanie în combaterea terorismului, subliniind că „se răzbună, mai nou, politica multiculturalistă a Londrei”. Toleranţa britanică e o medalie „care are şi un revers. Ea se numeşte politica struţului”. E vorba de îngropatul capului în nisip şi lăsatul de frâu liber răului, o politică datorată între altele fricii britanicilor de a nu-i sili pe alţii să adopte valorile proprii.

La capitolul remedii, comentariul berlinez propune, pe termen scurt, amplificarea măsurilor de securitate şi prevenţia, care însă nu pot reuşi decât dacă britanicii îşi abandonează reţinerea în materie de valori şi de impunere a lor în faţa tuturor grupurilor rasiale şi religioase. Căci, vae victis, vai de cei învinşi.

În răstimp, ideea compromisurilor oneroase cu teroriştii rămâne pe agendă. E vorba de „o tranzacţie cu diavolul”, după cum relevă Neue Zürcher Zeitung, reliefând că problema răscumpărării ostatecilor răpiţi de teroriştii islamişti „plasează statele în faţa unei dileme”. Oficial, scrie ziarul, „toată lumea e de acord că nu trebuie daţi bani pentru răcumpărarea unor ostateci precum James Foley”. Fiindcă statele care plătesc spre a-şi recupera cetăţenii răpiţi devin şantajabile şi stimulează comiterea de noi răpiri, care devin o afacere rentabilă. Dar teoria e una. Practica este cu totul alta şi multe ţări în afara celor anglo-saxone, care încearcă să-şi elibereze cetăţenii manu militari, bagă mâna în buzunar.

Concomitent, ziarul elveţian respinge, ca fiind prea simplistă, teza, circulând în special în presa anglo-saxonă, potrivit căreia teroriştii îşi câştigă banii cu „vânzarea de ostateci europeni”, pe cei americani şi britanici folosindu-i întru terorizare şi intimidare, spre a institui, prin ei, exemple. Ziarul admite că refuzul oricărei negocieri cu teroriştii e „raţional şi plauzibil”, dar crede că problema "se poate rezolva doar politic, nu şi moral, celor în cauză, neputându-li-se lua în nume de rău" dacă încearcă totuşi să-şi salveze cetăţenii prin tranzacţii.