USR sau despre Opoziția absentă

Uniunea Salvați România (USR), singura care poate face opoziție, e amorțită și incapabilă să urmărească în timp real ceea ce se întâmplă. Ocupată cu luptele interne, pierde ocazia de a monitoriza și de a da în vileag derapajele unei majorități care tinde să devină toxică. 

Cu doi ani înainte de alegerile prezidențiale, parlamentare și locale, USR nu-și consolidează poziția, nu are un guvern din umbră care să stea la pândă, nu are un prezidențiabil, nu are un potențial premier cu care să defileze și nu are nici măcar un lider de partid care să indice azimutul acestui partid tânăr, dar deja anchilozat.

Primarii aleși cu entuziasm pentru a-i înlocui pe edilii cu stagii lungi și ineficiente din partidele tradiționale se zbat în liniște să iasă din capcanele lăsate de predecesorii lor. Nu știu cum să-și joace cărțile, cum să explice situația în care se află, cum să fie luați în seamă de presa centrală. Rămân într-o zonă periferică, departe de reflectoare și de ochii lumii. Nu vor să se victimizeze, deși sunt niște victime: ale consiliilor locale, ale sistemului încâlcit care-i boicotează, ale incapacității lor de a înota ținând capul deasupra apei. 

După opt luni la guvernare, curmate brusc în octombrie anul trecut, oboseala USR e cronică. Experiența puterii i-a sleit pe liderii acestei formațiuni. Tăcerea complice din perioada în care ocupau fotolii ministeriale nu e compensată între timp de inițiative sau dezvăluiri care să creeze vreun suspans. Convalescența post-guvernare se prelungește într-o perioadă sterilă de reașezări, în care partidul se fragmentează, după ce abia fuzionase cu Plus-ul lui Dacian Cioloș. 

Fostul premier, care fusese ales președintele USR, le-a dat gazdelor sale încă o lovitură. La patru luni după ce și-a dat demisia din funcția de președinte al Uniunii Salvați România, și-a strâns oamenii loiali și a plecat să-și facă o nouă formațiune: Reper.

O fragmentare inutilă, după o fuziune eșuată. O lecție despre orgolii, pe care USR ar fi putut să o ocolească, dacă și-ar fi stabilit cu onestitate obiectivele, imediat după alegerile parlamentare. 

USR nu a venit însă cu o agendă clară, prin care să le arate românilor ce vrea să facă, unde vrea să ajungă și care sunt pârghiile pe care le pot folosi pentru a parcurge distanța de la punctul A la punctul B. Nu și-au asumat câteva deziderate formulate simplu, de care societatea are nevoie pentru a evolua. Nu au demonstrat că pot fi partea care salvează întregul. N-au făcut-o nici când se aflau la guvernare și nici după. Energia publică investită în USR nu a dat roade. 

Plecarea lui Dacian Cioloș din USR împreună cu o parte importantă din ceea ce era Plus a destabilizat Uniunea Salvați România și a scos de sub preș mizerii și ranchiune, care fac acest partid să semene tot mai mult cu formațiunile vechi. USR a devenit o oglindă oferită cu supunere sistemului.

În toată perioada post-electorală, USR nu a îmbrățișat idealuri pe care să le aducă în fața oamenilor și care să poată aduna în jurul formațiunii o masă critică de entuziaști. Progresismul neasumat până la capăt de liderii USR îi cantonează într-o zonă ambiguă, în care nimeni nu înțelege pe ce drum vor să meargă. 

O liniște suspectă cuprinde România și aproape nimeni nu vorbește despre lucrurile importante care se întâmplă în țară, despre alunecarea spre cenzură, despre justiția nefuncțională, despre puterea excesivă a majorității, despre legile abuzive care se pregătesc, despre sărăcia tot mai extinsă, despre extremismul care se coace la foc mic sub ochii noștri. Opoziția e pasivă, indiferentă, ineficientă.