Uniunea pentru Mediterana - un an de existenţă

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi omologii săi din statele Africii de Nord şi Orientul Mijlociu şi-au propus atunci ca noua uniune să fie un mecanism avansat de cooperare politică şi economică. Un an mai târziu, până şi cei mai experimentaţi diplomaţi admit că nici măcar nu şi-au imaginat că progresele făcute vor fi atât de modeste. În decembrie 2008, un scenariu puţin probabil a devenit realitate: război între două state membre ale Uniunii Mediteraneene. În Fâşia Gaza au izbucnit ostilităţile între palestineni şi israelieni. Un conflict în urma căruia tânăra uniune nu şi-a revenit complet nici în ziua de azi.

Secretariatul Uniunii Mediteraneene, al cărui sediu ar trebui să fie un vechi palat din Barcelona, nu şi-a început încă activitatea cu toate că importanţa acestui organism este majoră: printre altele, secretariatul ar trebui să atragă şi investitori privaţi pentru proiectele de pe teritoriul Uniunii Mediteraneene pentru a nu se mai baza exclusiv pe finanţări de la bugetele publice ale statelor membre.

Nici la nivel politic nu prea se fac demersuri. De la sfârşitul anului 2008 încoace nu a mai fost organizată nicio reuniune la nivel înalt. "Dar lucrul acesta nu înseamnă că nu se întâmplă nimic", susţine Ralf Christmann, reprezentant al ministerului mediului, care ţine să sublinieze că el însuşi este antrenat într-un proiect care vizează modalităţile optime de exploatare a energiei solare în Sahara în scopul livrării de curent electric, începând din 2020, către nordul Africii, Europa şi Orientul Mijlociu. Marile concerne germane plănuiesc să investească în acest proiect circa 400 de miliarde de Euro.

Eforturi privind consolidarea reţelei de porturi, securitate maritimă, cooperare în domeniul educaţiei şi în prevenirea catastrofelor. Unele proiecte existau deja, iar acum urmează a fi extinse. În total, bugetul alocat acestora este de 16 miliarde de Euro pe o perioadă de şapte ani. Initiaţiva franco-germană ar trebui sa însemne o reactivare a politicii euro-mediteraneene lansată de UE prin „Procesul de la Barcelona", în 1995. Adică o formulă de ameliorare a bunei vecinătăţi şi o cooperare preferenţială cu toate statele din zonele limitrofe Uniunii Europene.

Deocamdată, tinerei Uniuni îi lipseşte impulsul. Mai mult, ca o ironie a sorţii, toate poticnelile se leagă de un factor care de fapt reprezintă un progres faţă de stadiul anterior creării acestei noi comunităţi. Până în prezent preşedinţia oricărui proiect derulat de UE cu partenerii din spaţiul Mării Mediterane era exclusiv în mâinile europenilor. Acum preşedinţia Uniunii Mediteraneene este asigurată prin rotaţie ceea ce implică un risc sporit de blocare a diferitelor iniţiative din cauza apropierii politice dintre teritoriile palestiniene şi alte state arabe. Concluzia: egalitatea în drepturi este o idee nobilă şi legitimă, dar în cazul de faţă şi o mare complicaţie.

Autori: Claudia Ştefan / EPD
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu