Un trecut în trei variante

Trei studenţi într-o cafenea din centrul oraşului Sarajevo. La prima vedere Enida, Natalia şi Igor nu se deosebesc cu nimic. Toţi trei poartă haine tinereşti, ascultă acelaşi gen de muzică şi, legat de viitor, au aceleaşi spaime. Toţi trei au venit pe lume în 1992 - anul în care a început războiul din Bosnia-Herţegovina.

Cu toate acestea, cei trei au crescut în lumi diferite, au frecventat şcoli diferite şi au studiat manuale de istorie diferite. Bosniacii, sârbii şi croaţii au fiecare câte o versiune proprie a istoriei.

Natalia este croată. La şcoală a învăţat că ostilităţile au apărut în octombrie 1991. Tot atunci ar fi izbucnit şi războiul "în urma unui atac al sârbilor asupra localităţii Ravno din estul Herţegovinei". Ravno e un sat croat în teritoriul bosniac, nu departe de Dubrovnic. Armata iugoslavă, dominată de sârbi, care i-a atacat atunci pe croaţi, se pare că ar fi ras satul de pe faţa pământului.

Igor este sârb bosniac. A aflat că războiul a izbucnit o jumătate de an mai târziu, pe 1 martie 1992, în oraşul Sarajevo. "Din câte ştiu eu, războiul a început în urma asasinării unui invitat sârb de la o nuntă", spune tânărul.

Enida aparţine comunităţii musulmane bosniace. Preferă să nu menţioneze o dată anume, dar ştie că "cele trei etnii ajunseseră la neînţelegeri".

Oficial, războiul în Bosnia şi Herţegovina a început la data de 6 aprilie 1992 - ziua în care comunitatea europeană a recunoscut independenţa ţării, în care lunetiştii sârbilor bosniaci au început să tragă în demonstranţii paşnici din Sarajevo şi în care a început asediul de aproape patru ani al oraşului.

Fiecare s-a apărat cum a ştiut mai bine

6 aprilie a fost ziua în care părinţii lui Igor, pe atunci un bebeluş în vârstă de numai o lună, îşi părăseau oraşul natal. A aflat că familia nu a avut încotro întrucât "toţi prietenii sârbi plecaseră deja şi războiul începuse. Şi noi ce-ar fi trebuit să facem?! Să fi aşteptat până apare vecinul şi mă omoară?". Apoi tatăl lui Igor s-a înrolat în armata sârbilor bosniaci.

Tot pe atunci, în oraşul Zenica, la 50 de kilometri nord-vest de Sarajevo, un alt tată pleca la război. Era de partea armatei bosniace. Enida nu împlinise nici măcar un anişor când a rămas orfană de tată. "Tata a murit în 1993 în apropiere de Busovaca, în lupta împotriva trupelor croate HVO", povesteşte ea.

La câţiva kilometri depărtare de Busovaca lupta şi tatăl Nataliei, însă pentru croaţii bosniaci. Scopul acestei armate era alipirea regiunilor cu populaţie majoritar croată la Croaţia. "Tatăl meu a apărat aceste teritorii de musulmani", spune fata.

Cu doar câţiva ani înainte, familiile celor trei tineri nu aveau nimic de împărţit. Multă vreme Bosnia chiar a fost considerată un model de convieţuire paşnică. Dar a fost numai o iluzie căci războiul a învrăjbit prieteni care până nu demult jucau fotbal împreună, iar apoi au ajuns să se ucidă între ei.

Nici acum, după două decenii, tensiunile n-au dispărut. "Iubesc oraşul Sarajevo şi-mi pare rău că nu locuiesc aici. Dar de câte ori vin să-l vizitez simt destulă ostilitate din cauza numelui meu sârbesc. Îmi e teamă", spune Igor.

Totuşi: în ziua de azi cei trei tineri stau împreună într-o cafenea, discută şi par să se înţeleagă bine fără să le pese de vechiul conflict. "Nu am prejudecăţi şi nu urăsc pe nimeni", mărturiseşte Enida. "N-ar trebui să purtăm veşnic cu noi neplăcerile trecutului", conchide ea.