Un succes major și multe minciuni minore – sau invers? 

Un val de entuziasm ar fi generat, în alte vremuri, decizia Autorității Federale Americane (FDA) pentru alimente și medicamente. Căci prestigioasa autoritate a aprobat utilizarea plasmei dobândite din sângele pacienților însănătoșiți în lupta împotriva noului tip de virus corona. 

Speranțe pentru pacienții grav bolnavi

Iar entuziasmul ar fi fost perfect justificat. Căci recursul la substanța conținând anticorpii pacienților vindecați salvează multe vieți. Reduce, în speță, cu 35 % mortalitatea în rândul persoanelor bolnave de pneumonia iscată de Covid-19. 

Șeful FDA a confirmat această știre în termeni ceva mai precauți decât se grăbise să anunțe președintele SUA. În baza unei aprobări speciale a autorității, au fost tratați cu plasmă până acum în Statele Unite aproximativ 70.000 de pacienți infectați cu coronavirus. Potrivit oamenilor de știință de la FDA, mai sunt necesare varii date pentru ca noul tratament să poată fi recomandat ca metodă standard de combatere a bolii de plămâni generate de noul coronavirus. 

Dar din oficiala aprobare de urgență a noii medicații, ca și din statisticile pe care s-a bazat decizia, reiese clar un fapt. Și-anume, că recursul la anticorpii pacienților vindecați, ale căror celule sanguine servesc la obținerea plasmei, e o metodă cât se poate de promițătoare. 

Cu toate acestea, ceea ce ar fi trebuit să fie o simplă veste medicală bună a devenit cu totul altceva. Știrea s-a văzut instantaneu politizată și prefăcută într-un nou și toxic măr al discordiei, de natură să inflameze oricum extrem de învrăjbita campanie electorală americană. 

Politizarea medicinei

A fost de ajuns ca informația să fie transmisă și asumată de Donald Trump pentru ca adversarii săi politici și presa mainstream care îi susține s-o trateze sceptic sau foarte sceptic. Nu întâmplător. 

Căci rivalii șefului statului și-au centrat campania în favoarea cuplului Joe Biden-Kamala Harris nu atât pe un program propriu, cât pe exaltarea candidatului democrat ca om bun, în contrast cu Trump, precum și pe o presupusă proastă gestiune a pandemiei de către președinte. 

O parte covârșitoare din recent încheiata Convenție Națională Democrată și din alocuțiunile candidaților și susținătorilor lor se axase ca atare pe repetarea neobosită a gafelor reale sau imaginare care ar fi fost comise de președinte. Nici vicepreședintele Mike Pence nu scăpase de ample săpuneli retorice în legătură cu abordarea presupus eronată, de către administrația din Washington, a pariurilor cu molima. 

E adevărat că Trump, Pence și alți oficiali au dat din colț în colț mai ales la începutul atacului dat peste ocean de pandemie. În această privință nu s-au deosebit însă prea mult de oficialitățile altor țări occidentale sau de autoritățile locale și regionale din SUA conduse de politicieni democrați. 

Nu e deci de mirare că reproșurile adresate liderilor administrației americane la Convenția Națională Democrată au rămas în genere fie vagi și cantonate într-un registru al impreciziei, fie s-au prefăcut în minciuni sadea, menite să-l demonizeze pe inamicul public numărul unu. 

Minciuni pioase?

Întru exacerbarea idiosincraziilor iscate de acest ”inamic public” unor segmente importante din massmedia și rețelele sociale și punerea în valore a propriilor pretenții și poziții, demnitarii democrați prezenți la Convenție nu s-au dat în lături să lanseze repetat afirmații false. 

Astfel, în ciuda momentului solemn al primului ei discurs rostit în fața poporului american din poziția de candidat desemnat la vicepreședinția SUA, Kamala Harris a mințit fără să clipească. A afirmat bunăoară, după cum pe drept relevă publicația National Review, că ”proasta gestiune a pandemiei de către președinte ne-a scufundat în cea mai rea criză economică de la marea criză economică din 29-33”. 

Or, lanțul cauzal e cu totul altul. Pandemia a fost combătută cu un shutdown, care a provocat contracția economică. Minciuna Kamalei Harris reiese clar și din faptul că recesiunea nu a lovit doar SUA, ci globul întreg.

Spre a-și procura importantul sprijin politic și electoral al părinților devastați de refuzul sindicatului cadrelor didactice americane, refuz validat de oficialitățile democrate regionale, de pildă din New Jersey, de a permite revenirea în școli a copiilor, Kamala Harris a mai lansat o gogonată: ”priviți ce ne-au făcut (Trump și Pence): din cauza lor, milioane de copii nu se pot întoarce la școală”. Or, învățământul nu este în competența autorităților federale americane, așa cum nu este nici în a celor federale germane. În plus, președintele a cerut repetat, dar zadarnic, redeschiderea școlilor.

Că Trump însuși e colecționarul unui lung șir de inexactități, de afirmații discutabile sau de minciuni nu e o scuză pentru o tabără politică a cărei pretenție e să restaureze decența și onestitatea în discursul politic american. 

Minciuni, plagiate și indulgențe vinovate

Cu atât mai puțin se justifică noul plagiat, de care nu fără temei este acuzat Joe Biden. Candidatul democrat la președinția SUA l-a comis, vai, stând cu spatele la drapelele americane, în mult aplaudatul său discurs de acceptare a nominalizării. Fără să clipească, Biden, care a fost în trecut prins în repetate rânduri cu jenante hoții intelectuale, și-a conchis cuvântarea vieții sale cu truisme împrumutate din cuvintele, ideile și structura gândurilor unui text scris în 2011, pe patul de moarte, de un politician de stânga canadian. Totuși, discursul lui Biden s-a văzut aproape unanim aplaudat, calitatea lui în aparență bună constituind parcă singurul subiect comentat consensual atât de dreapta cât și de stânga occidentală. 

Recidiva în materie de plagiat a trecut neobservată. Or, e grav că, în ideea slujirii părelnicei cauze bune, mare parte din presa apuseană și-a prescris activism și a dat în militantism. Și-a suspendat, ca atare, judecata critică, abandonându-și obligația vitală, pentru o democrație, de a informa cinstit, drept, adevărat, nuanțat și obiectiv.

Această nefericită metamorfoză explică la fel de persuasiv ca efectul propagandei exportate de Rusia și China, ori impactul teoriilor conspirației, de ce sporește neîncrederea multora în măsurile altminteri poate rezonabile, adoptate de varii oficialități întru combatarea pandemiei. 

E vorba de o mefiență fatală pentru democrație, care, în fond, trăiește din credibilitatea puterilor și instituțiilor societății deschise. Drept pentru care, moartea prin dezinformare a acestei credibilități și, nu în ultimul rând, a presei și informațiilor transmise de ea, echivalează cu moartea democrației.