Un stat de care nu ne mai putem lipsi?

„Pe cerul Orientului Mijlociu se adună norii grei şi negri ai unui (nou) război, sau, cel puţin ai unei noi crize economice”, se teme cotidianul berlinez Die Welt, arătându-se foarte îngrijorat de pericolul escaladării litigiului sirian într-o regiune care e oricum un butoi cu pulbere.

Analiştii germani consideră că, riscând confruntarea cu Moscova prin interceptarea unui avion de pasageri rusesc, Turcia încearcă să pună Rusia în dificultate. „Nu e un secret că ruşii susţin militar regimul Assad, dar dacă se dovedeşte că Moscova abuzează în acest scop de curierul diplomatic, acest abuz ar fi o asemenea sfidare a cutumelor respectate pretutindeni încât Kremlinul s-ar vedea ţintuit pe plan mondial la stâlpul infamiei”. Aşa vede lucrurile Osnabrücker Zeitung. Cam la fel le vede şi Schweriner Zeitung.

În răstimp, ziarul de stânga Süddeutsche Zeitung manifestă alte temeri. Fiindcă, deşi lumea nu vrea în ruptul capului să intervină în conflictul sirian, „preferând să îngheţe litigiul până s-o găsi o soluţie, atât liderii Rusiei cât şi cei ai Siriei şi Turciei ar putea deveni ostatecii propriilor lor retorici belicoase şi s-ar putea trezi la dezgheţ cu o surpriză foarte rea”.

Cu o surpriză neplăcută s-au trezit joi şi disidenţii chinezi, cei care înfruntă unul dintre cele mai represive regimuri totalitare din lume. E vorba de opţiunea Academiei Sudeze care decernează premiul Nobel pentru literatură, în favoarea prozatorului Mo Yan.

Nu toţi occidentalii s-au arătat totuşi uimiţi. La bursa de pariuri numele romancierului chinez, primul care, trăind, în continuare sub regim comunist va primi înalta distincţie, fusese intens vehiculat. La fel de puţin surprins se arată Neue Westfälische din Bielefeld, ziar în opinia căruia meritele literare ale prozatorului chinez ar fi incontestabile iar anul acesta ar fi venit din nou rândul premierii unui scriitor sau poet din spaţiul african sau asiatic.

Dar, în marea lor majoritate, observatorii occidentali nu manifestă deloc sau prea puţin, înţelegere pentru strania opţiune scandinavă. Mai nimeni nu salută această decizie politic câtuşi de puţin oportună.

Ar fi vorba de „halucinaţiile juriului suedez”, scrie, textual, Die Welt, regretând modul în care „juraţii de la Stockholm au interpretat criteriile de acordare a prestigiosului premiu, fixate cândva de Alfred Nobel”. Fiindcă nu l-au acordat unui idealist ci „unui înalt activist literar al regimului comunist, care n-a făcut mai nimic pentru ajutorarea colegilor săi întemniţaţi şi torturaţi”.

Chinezul „Mo Yan (care s-a aranjat de mult cu regimul ţării sale, a ajuns vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din China şi l-a onorat pe criminalul în masă Mao, copiind în 2002, cu mâna lui, o pagină din operele marelui conducător) îşi adjudecă Premiul Nobel pentru literatură. Partidul Comunist se bucură”, mai aflăm din acelaşi ziar.

Nu mai puţin critic e Frankfurter Allgemeine Zeitung. Iar Lübecker Nachrichten bănuieşte că în spatele premierii lui Mo Yan se află nu doar talentul literar al scriitorului distins. Ziarul deplânge în context „îngenuncherea suedezilor în faţa unui stat (totalitar) de care nu se mai poate lipsi nimeni” .