Un recul al avansului federalist

Miercuri a avut loc în cadrul Parlamentului European o dezbatere pe tema justiției din România care firește că a captat întreaga atenție a publicului românesc. Cine a urmărit dezbaterile a putut costat însă că formatul a fost neprielnic și că un om neprevenit nu avea cum să-și facă o idee despre ce este fals și ce este adevărat. De aici ar putea totuși să se tragă o lecție în spiritul subsidiarității: dezbaterile care contează să se desfășoare la nivelul celor care înțeleg problematica și care sunt direct vizați.

Prin urmare, deși mai puțin spectaculoasă pentru publicul românesc, mai interesantă a fost respingerea de către plenul Parlamentului European a unei propuneri făcute anterior de comisia de afaceri constituționale, despre care am mai vorbit. Era vorba ca locurile rămase libere după plecarea britanicilor să fie alocate unei liste transnaționale. O parte dintre deputați s-ar fi ales ca și până acum pe liste naționale (fiecare partid depune câte o singură listă la nivelul țării) și altă parte pe liste la nivelul întregii Uniuni. Cu alte cuvinte, grupurile europene ar fi propus câte o listă pe care s-ar fi găsit și francezi și greci și olandezi sau bulgari. Rezultatul votului nu a fost cu totul surprinzător, căci în cadrul PPE propunera era privită cu reticență.

Marii animatori ai inovației au fost federaliștii radicali din categoria unui Guy Verhofstadt, care speră să dizolve cu totul componenta națională din structura politică a Uniunii Europene. Or, lista transnațională era primul pas. Ca să înțelegem reticențele față de această propunere ar trebui să observăm că există, pe de o parte, aceia care cred că ideea e bună, dar e prematură. Ce să priceapă bulgarul sau croatul dintr-o listă cu danezi, irlandezi și portughezi? Caracterul contra-democratic al acestui procedeu este evident, căci cetățenii europeni ar pierde cu totul controlul asupra aleșilor lor, pe care nu doar că este posibil să nu-i întâlnească niciodată, dar care vorbesc și o cu totul altă limbă. De fapt, dacă nu aruncăm cu totul peste bord ”prejudecata” legăturii dintre aleși și alegători, lista transnațională ar aboli cu totul democrația în Europa, producând un soi de nouă ”aristocrație” continentală. Una problematică însă, deoarece nu se mai revendică de la virtuți unanim admirate și respectate.

Pe de altă parte, sunt cei care contestă ideea listei transnaționale în mod radical, întrucât mizează pe supraviețuirea națiunii, așa cum sunt bunăoară britanicii, ungurii de la Fidesz sau polonezii din PiS. Nu putem ignora nici punctul de vedere al câtorva, puțini, care, conștienți că Europa trece printr-o criză, par să creadă că pentru a-i conserva cursul ascendent ar fi nevoie astăzi de un recul sau cu alte cuvinte de anumite concesii făcute națiunilor, care se crispează la presimțirea dispariției lor. Ca lideri de grup ei slăbesc firul asemenea pescarilor care ”obosesc” peștele prins în cârlig.

Să nu pierdem din vedere nici considerentele pur conjuncturale, care sunt uneori chiar mai importante decât cele de principiu. Ca să contezi în Parlamentul Euroepan e nevoie de două-trei mandate, de o muncă asiduă de a lega relații și a-ți construi un statut, așa încât nu doar cei care au ajuns să ocupe poziții de influență, dar destui alții speră pur și simplu ca parlamentul să se reproducă într-o componență puțin schimbată.

Nu e lipsit de interes că cel care va fi suferit o înfrângere este Emmanuel Macron, care se profilase imediat după alegerea sa ca nou lider al Europei și care propusese la rândul său o listă transnațională. Și poate și mai interesant este că putem descifra aici o discretă rivalitate între francezi și germani, ultimii având încă destule reticențe față de modelul integrării propus de Macron. Dacă în linii mari francezii au mizat pe o disipare a răspunderii fiscale la nivelul Europei, germanii s-au legat de ”stâlpul” responsabilității naționale, rezistând dârz cântecului relaxării.

În orice caz, dacă Macron are de partea sa talentul și strălucirea discursului, germanii sunt mult mai bine plasați la nivelul instituțiilor europene. Or, lista transnațională ar fi fost fie și simbolic o formă de abdicare de la regula responsabilității naționale. În fine, de pe alte poziții, se bucură și țările mici, căci rezultatul acesta le dă siguranța că încă există.