UDMR și prezidențialele din 2019

E un contrast puternic între atenția prevenitoare pe care oficialii români de la București au acordat-o congresului UDMR de la finele săptămânii trecute și declarațiile recente ale lui Kelemen Hunor. Într-o țară în care președintele, prim-ministrul, șeful partidului de guvernământ trimit sau exprimă personal mesaje ”de prietenie, solidaritate și bună cooperare” pare ciudat ca președintele Uniunii să spună nici mai mult nici mai puțin că ”statul de drept este compromis”, ”separația puterilor o iluzie” și ”drepturile fundamentale încălcate”. Kelemen Hunor a spus-o și în Parlament cu câteva ocazii recente, pe un ton de mare gravitate, a repetat-o și la o întâlnire cu tineretul din administrația locală. El s-a referit printre altele și la problema Liceului Teologic Romano-Catolic de la Tîrgu Mureș a cărui înființare a devenit obiectul unei investigații penale și a cărui situație a fost evocată insistent în cursul congresului de sâmbătă de la Zalău.

Politica este însă mai complicată. Dacă Președintele Iohannis manifestă mai curând răceală în relația cu UDMR, PSD tinde să-i acorde o mai mare importanță și întrucâtva să ocupe locul pe care l-a jucat cândva în relația cu ungurii din România Convenția Democratică în primii ani de după 1989. Președintele PSD, Liviu Dragnea a spus la Zalău în fața Congresului că își dorește ca maghiarii din România să voteze în 2019 un candidat PSD la președinție. Asta nu s-a întâmplat niciodată până acum: Ungurii au votat cu Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis, chiar dacă ultimul nu a dat semne de prietenie. O excepție nu pe de-a-ntregul concludentă au reprezentat-o alegerile din 2004 atunci când electoratul maghiar din județele Harghita și Covasna (dar nu și din celelalte județe relevante) s-a îndreptat majoritar către Adrian Năstase (peste 50%), cealaltă parte destul de consistentă votând, totuși, cu Traian Băsescu, pentru ca la alegerile din 2008 același electorat să basculeze masiv către acesta din urmă.

Votul ține mereu de ceva mai vag și mai adânc din sensibilitatea istorică și politică a oamenilor și uneori pare să contrazică faptele imediate. Adrian Năstase, bunăoară, contribuise mult la reforma constituțională în favoarea minorității maghiare, dar în ciuda acestui fapt el nu reușise să clintească hotărâtor orientarea acesteia. Ascensiunea PUNR ca aliat strategic al FSN și apoi PDSR, conflictul etnic de la Târgu Mureș, ca să nu mai vorbim de ambianța generală ostilă întreținută de diatribele anti-ungurești rostite de la tribuna Parlamentului în primii ani de după 1989 lăsaseră urme.

E firesc însă ca PSD să caute să schimbe aceste percepții, dar e limpede că doar câteva declarații și gesturi politice nu sunt de ajuns. Probabil nici măcar cooptarea la guvernare nu ar fi suficientă, căci nimeni nu se mai încrede astăzi în stratageme politice de circumstanță. Contează ambianța generală de la toate nivelurile, din administrația locală, din instituții culturale și din cele de presă, cu alte cuvinte vorbim de un fapt de societate imposibil de cuantificat. Or, PSD pe unde deține puterea pare mai curând să privilegieze un soi de nonșalanță majoritară - să-i spunem așa -  nu numai în sens etnic, care nu-l prea jută să câștige simpatia ungurilor.

Este de reținut totuși tentativa PSD de a privilegia o apropiere de Ungaria și care a putut fi întrevăzută și acum la Congresul UDMR. Dacă PNL și președintele Klaus Iohannis au trimis mesageri de rangul doi, Guvernul de la Budapesta l-a delegat pe vicepremierul Semjén Zsolt, iar PSD pe chiar președintele său Liviu Dragnea. Anterior avuseseră loc mai multe întâlniri româno-maghiare menite să relanseze cooperarea în zonele de frontieră. La Satu Mare, de pildă, se proiectează o șosea de centură, iar Ungaria s-a angajat să prelungească austrada M3 până la granița cu România în așa fel încât să contribuie la  conectarea economică a județelor aflate de o parte și alta a frontierei.

În februarie anul acesta avusese însă loc vizita ministrului de Externe al României Teodor Meleșcanu la Budapesta acolo unde se bucurase de o primire mai bună decât predecesorii săi și unde s-a convenit să se colaboreze mai eficient în câteva proiecte sectoriale, legate de energie și intrastructură, dar s-a discutat și despre planul mai larg al politicii europene. A fost poate un moment de dezgheț care ar putea continua sau dimpotrivă s-ar putea întoarce la punctul zero. Sunt multe variabile, una dintre ele fiind și atitudinea guvernului și în general a autorităților românești față de ungurii din România.

Deocamdată întrevedem doar o schiță de strategie politică, una prin ricoșeu, dar nu știm cât de departe ar putea fi ea dusă. Mai clar e faptul că PSD a sugerat maghiarilor să nu-l mai voteze pe Klaus Iohannis în 2019 și rămâne să vedem dacă acesta va avea o replică sau se va încrede în presupozițiile ”minoritare” care l-au ajutat în 2014.