Pe multe pietre funerare dintr-un cimitir din Turcia nu sunt trecute nume, ci numere. Sau o simplă dată. Este locul în care sunt îngropaţi imigranţii ilegali porniţi spre Europa, dar al căror drum s-a sfârşit brusc. Doi refugiaţi din Afganistan merg la cimitir, din când în când, şi se roagă pentru cei care n-au avut norocul de a supravieţui călătoriei.