Tsipras, un pragmatic

Era în anul 1990. Studiourile televiziunii private ANT1 din Atena, una dintre cele mai renumite jurnaliște din Grecia îl are în față pe un tânăr de numai 16 ani. Este unul dintre liderii protestelor studențești care impresioneazăîn întreaga țară.

Talk show-ul de o oră se numea "Tete-a-tete”, adică ”Față în față” iar jurnalista Anna Panaiotarea vrea să știe care e motivația studenților. Întrebările nu sunt simple, dar tânărul din fața ei dă răspunsuri foarte pertinente. La finalul emisiunii, jurnalista este vizibil impresionată. ”Alexis, când ne vom întâlni peste 20 de ani, vei fi premierul acestei țări”, i-a spus atunci.

Jurnalista a greșit. De fapt, lui Alexis Tsipras i-au trebuit 24 de ani ca să ajungă la cel mai înalt post în guvernul elen, la vârsta de 40 de ani.

Tsipras s-a născut pe 28 iulie 1974, cu patru zile înainte de sfârșitul dictaturii militare din Grecia. Fratele și sora lui mai mari erau ambii membri ai organizației de tineret a Partidului Comunist. El li s-a alăturat la vârsta de 16 ani. În același timp, era un fan înrăit al Panathinaikos F.C. Destul de paradoxal: un tânăr comunist și fanul clubului de fotbal al establishment-ului politic și economic.

”Simpaticul” Alexis

În 2009, a respins construcția unui mall pe suprafața noului stadion al clubului. Proiectul a fost contramandat, iar Tsipras nu a mai fost invitat la aniversarea a 100 de ani de la fondarea clubului. Nu mai era binevenit nici la meciuri. Se spune că acest lucru l-a lovit foarte tare. Exemplu definitoriu pentru una dintre caracteristicile principale ale lui Tsipras: abilitatea de a merge înainte cu orice preț. Cu toate că din afară poate părea ca un băiețel cuminte, Alexis Tsipras nu se teme să-și impună punctul de vedere. Colegii de partid dar și oponenții politici au învățat de-a lungul timpului cât de dur poate fi simpaticul și educatul Alexis.

Dar Tsipras are și capaciatea de a suporta umilințe. Nu l-au atins insultele aduse de alți politicieni cu experiență. A ajuns să înțeleagă că atacul reciproc în fața camerelor face parte din politică. Până la urmă, totul se încheie cu un zâmbet.

Pragmaticul

Tsipras nu e dogmatic, poate să se schimbe. Este probabil cea mai viabilă explicație pentru faptul că partidul său, Syriza, a câștigat un număr înzecit de voturi, într-o perioadă de numai câțiva ani. Dar are oare și convingeri? Dacă e așa, acestea nu par să-l împiedice în a se schimba în funcție de context. Tsipras e un om pragmatic. La scurt timp după ce a devenit șeful partidului, în 2008, a recunoscut într-un interviu că partidul lui constituie o alternativă la guvernarea de atunci. Dar Tsipras și-a văzut șansa la scurt timp, când a izbucnit criza datoriilor și fostele partide de la guvernare PASOK (Mișcarea Socialistă Panelenă) și Nea Dimocratia (Noua Democrație) pierdeau din popularitate.

Primul său pas a fost să transforme Syriza, dintr-o alianță de partide și organizații, într-un partid unitar, după mari dispute în 2012. Ulterior, a început să schimbe direcția partidului Syriza. E posibil ca ideile anticapitaliste să fi fost importante pentru un partid mic, dar pentru a ajunge la guvernare într-un stat membru UE, cum e Grecia, era nevoie de masuri care să cadreze cu economia de piață.

Syriza a atras mase de noi alegători. Tsipras știa că acești oameni nu-și doreau o schimbare de sistem, ci mai degrabă un guvern mai bun, orientat către reforme. Partidul a ajuns la guvernare fără a fi încheiat procesul intern de adaptare.

Un astfel de proces era necesar pentru a îndeplini așteptările noului electorat. În special aripa stângă a partidului face față cu greu modului intempestiv în care acționează liderul său. Tensiunea care mocnea a ieșit la suprafață, în momentul în care s-a negociat a doua tranșă de împrumut. Membrii din aripa stângă a partidului s-au arătat consternați când Tsipras a acceptat măsuri suplimentare de austeritate. Îi imputau că Syriza le promisese alegătorilor cu totul altceva. Cu toate acestea, au ajuns, din nou, la un compromis. Atâta timp cat la condițiile creditorilor se adăuga restructurarea datoriei, stânga a acceptat să voteze reformele în parlament. Dar Tsipras nu a mai reușit să se impună. Pentru a evita o înfrângere în parlament, a venit cu ideea referendumului.

Probabil că planul lui Tsipras arată în felul următor: chiar dacă va pierde referendumul, nimeni nu va reuși să scoată Syriza din ecuație. Fostele partide de la guvernare, Nea Dimokratia și PASOK, sunt deja prea discreditate în ochii alegătorilor, ca să mai reprezinte un pericol serios pentru Syriza.

Numai că Alexis Tsipras nu poate răspunde la singura întrebare relevantă a electoratului, în acest moment: cum vor reacționa creditorii în lunea de după referendum?