Trupuri de copii

Nenumărate corpuri mici întinse, fără viaţă, pe jos, umăr la umăr, fără vreo rană aparentă, într-o localitate din apropierea capitalei siriene Damasc. Va marca oare imaginea atroce a acestor copii ucişi o schimbare de proporţii în conflictul sirian?

Statele Unite, Uniunea Europeană, organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului s-au alăturat ministrului francez de externe, Fabius.

Cu toţii revendică investigarea imediată, de către inspectorii ONU, a acuzelor de recurs la arme chimice în cursul ofensivei declanşate de forţele regimului Assad, la Ghouta, împotriva opoziţiei siriene. Conform celei din urmă, atacul chimic s-ar fi soldat cu 1.300 de victime omeneşti. Potrivit altor estimări ar fi vorba de 170 de oameni ucişi.

La rândul lor, autorităţile siriene au respins învinuirea, confirmând doar efectuarea unui bombardament. Concomitent, oamenii regimului de la Damasc, ale cărui trupe şi-au continuat ofensiva militară în regiune, au refuzat să ofere acces instantaneu în zona de conflict experţilor Naţiunilor Unite.

Care se află, de altfel, la faţa locului. O echipă formată din 20 de inspectori ONU au fost trimişi în Siria, în baza unei înţelegeri cu Damascul, spre a investiga acuze mai vechi de recurs la arme chimice în zona oraşului Aleppo şi în alte două localităţi. Dar nu la Ghouta.

Presa siriană a citat un oficial al ministerului sirian de externe, potrivit căruia un acces în această din urmă localitate ar presupune, în conformitate cu practicile standard, să se încheie în prealabil "un acord între guvernul de la Damasc şi Naţiunile Unite".

Ca şi cum în asemenea circumstanţe dramatice, ar mai fi timp şi spaţiu de asemenea acorduri. Franţa, o ţară care nu întreţine relaţii prea cordiale cu guvernul islamist al Turciei, a suscitat de această dată mare satisfacţie la Ankara, solicitând, prin şeful diplomaţiei pariziene, Laurent Fabius, „o reacţie în forţă a Comunităţii Internaţionale”.

Franţa consideră că, dacă se va proba utilizarea de arme chimice de către unităţile regimului Assad, va fi sosit timpul să se treacă la acţiune. La rândul ei, Turcia, o fostă aliată a regimului Assad care a trecut între timp cu arme şi bagaje în tabăra rebelă, din care fac parte şi forţe islamiste, a apreciat că forţele guvernamentale „au încălcat mai multe linii roşii”.

Anterior, acelaşi guvern islamist al Turciei, ai cărui membri au comis repetate derapaje calificate, de critici, drept antisemite, apreciase că puciul militar anti-islamist din Egipt ar fi fost "opera israelienilor".

Întâmplător sau nu, ministrul israelian pentru informaţii şi strategie, Yuval Steinitz, a confirmat că în Siria s-a produs un atac chimic. Steinitz a calificat regimul Assad drept „excepţional de brutal”.

Aceasta este realitatea. Pe care mai nimeni n-o contestă. Conflictul civil sirian s-a soldat cu peste 100.000 de victime omeneşti de la izbucnirea lui, în 2011, încoace. Dar SUA şi aliaţii lor occidentali nu se pot, totuşi, hotărî să intre în acţiune. Nu doar pentru că Washingtonul nu vrea să supere Rusia, ori teocraţia şiită, iraniană. Ci şi pentru că forţele angrenate în frontul opoziţiei libiene includ grupări islamiste, sunite, radicale, virulent antiamericane şi antioccidentale.

În răstimp, debarcarea islamiştilor egipteni din Frăţia Musulmană pare să-l fi încurajat mult pe Assad. Fiindcă, spre deosebire de predecesorii lor islamişti la putere, generalii egipteni din jurul actualului lider de la Cairo, Abdel Fattah al Sisi, manifestă oarecare simpatie faţă de regimul de la Damasc.

Simultan, frica de o nouă victorie islamistă, de tipul celor repurtate după revoluţiile magrebine, în urma eventualei înlăturări a regimului Assad, paralizează bună parte din lumea arabă, islamică şi occidentală.

Chestiunea e cu atât mai complicată, cu cât imixtiunea în războiul civil sirian, de partea regimului Assad, a Iranului şi a grupării teroriste şiite, libaneze, Hizbullah, susţinută de Teheran, a plasat de partea adversă unele puteri regionale, precum Arabia Saudită. Care, pe de o parte, se teme de iranieni, iar pe de alta a salutat debarcarea Frăţiei Musulmane în Egipt.

Nici una din părţi nu se va putea impune rapid. E clar, ca atare, că oprirea revoltătorului carnagiu sirian face imperativă o înţelegere internaţională. Sau, dacă ea nu e posibilă, o intervenţie apuseană. Administraţia Obama nu va putea evita la nesfârşit adoptarea unei decizii.