Toleranța la români, sub semnul ipocriziei

Constituția României conține, la Art. 4, următorul principiu: „România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială.“ Mai încolo, legea fundamentală include principiul nediscriminării, anume că cetățenii sînt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și disciminări.

Aducerea în atenția publică a acestor principii constituționale ne va ajuta, pe de o parte, să facem anamneza la zi a societății în ceea ce privește relațiile românilor cu naționalitățile minoritare, iar pe de altă parte să descifrăm patul germinativ în care s-au dezvoltat de-a lungul timpului intoleranța, naționalismul extremist, superioritatea revanșardă, ura față de „intrușii“ dintr-o comunitate neaoș românească.

Despre evenimentele recente de la Ditrău s-a scris enorm, iar posturile de radio și televiziune au dezbătut subiectul de cele mai multe ori cu neaveniți, cu acei directori de opinie buni la toate și la nimic, furnizori de verdicte menite să sucească mințile celor creduli ori săraci cu duhul, analiști de serviciu incapabili de a face o radiografie nu doar a cazului în sine, ci a contextului în care populația maghiară din Ditrău i-a expulzat pe cei doi srilankezi din brutăria unui patron care a cedat sub presiunea uliței. Cazul a devenit viral, fiind mediatizat și de presa internațională.

Presa, agent al ideologiei maselor

Cu cîteva excepții, evenimentele de la Ditrău au fost încapsulate într-o suită de știri trase la indigo și analizate după ureche de către directorii de opinie, care s-au întrecut în a-și etala originalitatea și a fi a toate știutori. Dacă echipe de reporteri ar fi fost trimiși la locul faptei și ar fi stat de vorbă cu localnicii, ar fi putut să descifreze cauzele fobiei sătenilor din Ditrău față de mîinile închise la culoare ale „intrușilor“ care le frămîntau aluatul și le coceau pîinea zilnică.

Însă, după cum sîntem obișnuiți, presa din România, în majoritatea ei, și-a dovedit și de această dată superficialitatea, lipsa de orizont profesional, apetitul pentru stigmatizarea la prima mînă a celui arătat cu degetul de către segmente ale populației care nu trebuie mediatizate în mod critic nici măcar atunci cînd sînt în culpă morală. Cititorul nostru este în chip obligatoriu stăpînul nostru – acesta este jurămîntul de credință în fața mogulului de presă al ziaristului recent, premiant al fabricilor de diplome universitare.

Incidentul de la Ditrău nu este singular. Recent, patronul unui restaurant din Cluj-Napoca, după ce a angajat 22 de srilankezi și i-a cazat în localul unei foste grădinițe aflate în apropierea restaurantului dintr-un cartier select, cu vile și mașini de lux, a fost asaltat de controale ale pompierilor, Inspectoratului Teritorial de Muncă și ale Poliției Locale, în urma unei petiții a mai multor locatari proprietari de gazon, piscine, tufe de trandafiri, plante exotice (poate chiar importate din Sri Lanka), poteci pietruite cu calcar de culoarea laptelui – și lista pastelului de culori dăruite ochiului e fără sfîrșit. Iată de ce culoarea cafenie a lucrătorilor din Asia de Sud a orbit mințile clujenilor bogați din cartierul rezidențial al celui mai prosper municipiu din Ardeal.

Portalul de știri actualdecluj.ro consemnează punctul de vedere al patronului restaurantului care i-a angajat pe cei 22 de muncitori din Sri Lanka, mulți dintre ei fiind calificați în meseriile de bucătar sau ospătar:     

„Vecinii au făcut o petiție și au început să vină controale, pompieri, ITM, Poliția Locală. Domnii de pe stradă au reclamat, mi-au spus că le-am stricat strada, că e zonă de lux. Statul îmi dă dreptul să aduc oameni, pentru că e fluctuație mare de personal, nu e stabilitate (...) Ei sunt foarte uniți. La spălat de vase, dacă au mult de lucru și pe stația cealaltă nu au, merg să-i ajute fără să le zică șeful, ceea ce cu românii nu se întâmplă. Sunt uniți, vor să învețe, nu au venit aici să deranjeze“.

Umbrele trecutului ancestral înrădăcinate în ființa romilor

Ultimul eurobarometru publicat anul trecut de Uniunea Europeană privitor la toleranța față de minoritățile naționale arată că doar 12% dintre români sînt toleranți față de celelalte etnii, în special față de romi și de etnicii maghiari. La fel de grav este și faptul că doar 4% dintre conaționalii noștri își manifestă respectul față de celelalte culturi de pe teritoriul României.

Mai departe: doar una din zece familii de români nu ar avea nimic împotrivă dacă în clasa în care învață copilul lor unul dintre elevi ar fi rom. Cu toate acestea, jumătate dintre români au răspuns că au prieteni sau cunoștințe de etnie romă. Mai mult, 38% din populația majoritară ar fi de acord ca cea mai înaltă funcție politică în stat, adică aceea de președinte, să fie aleasă din rîndul populației rome. E aici un ghem de ipocrizie funciară a populației majoritare, care îmbracă sacoul de un alb imaculat al toleranței și nediscriminării. În vecii-vecilor românii, cei mulți, nu vor alege un președinte de etnie romă. Și ei știu bine acest lucru.

Umbrele trecutului sînt adînc înrădăcinate în ființa etniei rome. Amarul contopit în muzica lăutărească autentică, dispărută aproape în totalitate, este un oftat ancestral pornit din secolele de robie pe care romii le-au îndurat și din deportarea în Transnistria la ordinul lui Ion Antonescu, același care a comandat prigoana și exterminarea evreilor în teritoriile controlate de statul român.

Mai aproape de zilele noastre, conflictele rasiste dintre români și romi au fost și sînt în continuare frecvente. Cel mai sîngeros război româno-maghiaro-rom s-a petrecut în urmă cu 27 de ani, pe 20 septembrie 1993, în localitatea Hădăreni din județul Mureș. În urma unor altercații în care un tînăr român din localitate a fost înjunghiat mortal de un rom, sătenii români și maghiari au incendiat 14 case ale romilor, iar pe altele le-au devastat. S-au deschis dosare penale, iar unii dintre făptași au fost condamnați. Ulterior, CEDO a obligat statul român să plătească despăgubiri de cîteva sute de mii de euro familiilor rome, pentru ca acestea să-și construiască alte adăposturi. Dar ura interetnică a rămas intactă, iar conflictele s-au repetat.

19-21 martie 1990, Târgu Mureș

Cel mai grav conflict interetnic s-a petrecut în 19-21 martie 1990 la Târgu Mureș, unul dintre cele mai pacifiste orașe din Transilvania, pe marginea disputării a două licee de către români și maghiari. Mii de manifestanți maghiari au ocupat o parte din centrul orașului, iar de cealaltă parte românii din Târgu Mureș și-au îngroșat rîndurile cu țărani aduși cu autobuzele din satele Ibănești, Hodac, Toaca. Bilanțul violențelor dintre „ai noștri“ și „ai lor“ a fost următorul: cinci morți, dintre care doi români și trei maghiari, și 278 de răniți. În timpul violențelor, scriitorul Sütő András și-a pierdut un ochi, iar Mihăilă Cofariu a fost bătut pînă în pragul morții. Conflictul sîngeros de la Târgu Mureș a fost de fapt unul provocat de fosta Securitate, cu scopul de a ieși din cotloanele ascunse ale puterii și de a fi reactivată oficial sub numele de SRI.

Comunismul a deraiat parcursul valorilor pe o pistă care nu duce nicăieri. Așa am deprins să măsurăm toleranța nu mai departe de curtea vecinului, uneori nici pînă acolo. Așa am ajuns să punem în ramă naționalismul agresiv pe post de patriotism, iar discriminarea omului față de om să ne-o manifestăm prin dictatul „cine nu e ca noi e împotriva noastră“.