Tiranii vechi şi noi şi nevoia de memorie

Ce-ar trebui oare să întreprindă Europa, cum ar trebui să se raporteze lumea liberă la regimul islamist instalat la Cairo?

Întrebarea li s-a pus acut germanilor, cu ocazia vizitei efectuate la Berlin de noul preşedinte al Egiptului într-un moment în care în Bundestag se deplângea triumful lui Hitler din 1933.

Pe de altă parte, călătoria lui Morsi a avut loc şi în condiţiile în care presa a relatat despre creşterea fără precedent a numărului victimelor regimului său, precum şi despre tâlhărirea de refugiaţi în Sinai, cărora li se prelevează organele spre a fi comercializate…

Propulsat ca membru al Frăţiei Musulmane la şefia statului în urma unor alegeri copios câştigate de islamişti, Mohamed Morsi a impus ţării, recent, o constituţie care numai democratică nu poate fi numită, devreme ce conferă întâietate şariei, legislaţia de epocă de piatră a fundamentaliştilor.

Una, care stipulează între altele amputarea hoţilor şi lapidarea femeilor condamnate pentru adulter în baza unui sistem de mărturii aflat în răspăr faţă de principiile unei justiţii demne de acest nume.

Cu toate acestea vestul n-are interesul ca Egiptul, cuprins de haos, tulburări, anarhie şi violenţe, să se destabilizeze în continuare. În consecinţă oficialităţile germane l-au primit pe Morsi la Berlin, iar venirea lui a coincis nefericit cu manifestările comemorând Holocaustul şi acapararea puterii, de către Hitler.

E culmea, ca, într-o astfel de zi, „să primeşti la Berlin un lider antisemit, plin până la refuz de ură” (precum Morsi), exclamă, scandalizat, Neue Ruhr Neue Rhein Zeitung din Essen.

Ziarul admite că liderul de la Cairo a fost, totuşi, „ales în funcţie democratic. Iar călătoria la Berlin n-a întreprins-o din politeţe, ci pentru bani”. S-a pus deci întrebarea, câţi bani sunt oare dispuşi germanii „să plătească Egiptului? Nici o leţcaie, atâta timp cât la Cairo continuă ascensiunea islamiştilor extremişti, promovarea teroriştilor şi prigonirea sângeroasă a creştinilor”, iar primăvara arabă tinde să se transforme într-o iarnă a democraţiei, solicită, imperativ, ziarul renan.

Problema pentru cancelariile apusene este însă dorinţa lor puternică de evitare a dezintegrării egiptene. Din unghiul puterilor occidentale, virtuala transformare a Egiptului într-un stat eşuat ar fi un scenariu de groază.

Izbăvirea de această perspectivă ar depinde, cred unii lideri din vest, tocmai de Morsi, cel care, potrivit ziarului Freie Presse din Chemnitz, deşi controversat, ar fi ultimul obstacol în calea unui haos egiptean total.

În plus, ţara sa e prea importantă pentru Orientul Mijlociu, pentru a fi lăsată în voia soartei. Iată motivul pentru care, conform aceluiaşi cotidian, Germania nu-l va abandona pe Morsi, ci „va continua o vreme să-i promită ajutoare financiare”.

Die Welt constată totuşi că Merkel i-a cerut liderului egiptean să promoveze democraţia în ţara sa şi să amorseze un dialog cu toate forţele politice din ţară, în timp ce Morsi a promis să nu transforme statul egiptean într-o teocraţie de tip iranian. Ziarul critică „tupeul” demnitarului islamist de la Cairo, dar consideră just să i se ofere ajutoare câtă vreme i se poate condiţiona asistenţa şi promova astfel libertatea şi respectul faţă de drepturile omului şi de religii, precum creştinismul şi iudaismul.

Nu puţini editorialişti continuă şi incursiunile în trecutul totalitar al Germaniei, comentând discursul rostit în Bundestag de Inge Deutschkron, despre catastrofa nazistă care a debutat în 1933. În context, Frankfurter Allgemeine Zeitung, elogiază cuvântarea nonagenarei supravieţuitoare a Holocaustului, care s-a salvat împreună cu mama ei, ascunzându-se de nazişti la Berlin.

Din unghiul cotidianului german de dreapta, cuvintele supravieţuitorilor sunt infinit mai valoroase decât ale istoricilor, fiindcă fac palpabil inimaginabilul şi conferă înţeles unor atrocităţi altfel incomprehensibile.

Întrucât supravieţuitorii Holocaustului se împuţinează pe zi ce trece, ziarul cere să se recurgă la mărturiile generaţiilor următoare, ale copiilor victimelor exterminatorilor nazişti, astfel încât să se asigure perpetuarea în Germania a culturii unei memorii vii, neosificate prin ritualizare.