1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Terorism în inima turistică a Marocului

29 aprilie 2011

Marrakesh, una dintre destinaţiile turistice favorite ale nordului Africii, a fost, ieri, scena unui atentat soldat cu cel puţin 15 morţi şi 20 de răniţi. Surse guvernamentale vorbesc despre un atac de natură teroristă.

https://p.dw.com/p/116Bg
Atentat terorist în MarocImagine: dapd

S-a întâmplat puţin înainte de miezul zilei, în celebra piaţă Jemaa El Fna. Mulţi turişti la ora mesei, inclusiv în cafenea Argana, locul dinspre care s-a auzit o explozie puternică urmată de imaginea unei bile imense de foc pulverizând, practic, balconul şi întregul etaj al clădiri. Plafonul se prăbuşeşte, zidurile cedează. Clipe de panică, oameni alergând haotic, forţe de intervenţie apar rapid şi încearcă să stingă incendiul. Între cele 15 victime ucise în şi după deflagraţie, 11 erau turişti iar trei marocani, angajaţi ai cafenelei.

Prima variantă a oficialităţilor încerca să dea credit ideii de accident. Destui localnici speră să fie aşa. Minute mai târziu, însă, purtătorul de cuvânt al guvernului, Kahlid Naciri, face public adevărul: a fost atac terorist. Deocdamdată, nerevendicat. Nu se ştie nici măcar dacă a fost vorba despre o bombă abandonată la locul degflagraţiei sau de un atentator sinucigaş. Există, însă, martori oculari care pot confirma varianta teroristă - un bărbat care, cu doar puţin timp înaintea exploziei, părăsise cafeneaua amplasată la marginea medinei Marrakeshului şi frecventată de foarte mulţi turişti străini, în special datorită panoramei superbe pe care o oferă pieţei El Fna. Sute de mii de turişti sunt atraşi, anual, de ambientul istoric ce înconjoară piaţa dar, mai ales, de fascinanta forfotă şi beţie de arome din acest spaţiu declarat patrimoniu UNESCO.

Mai multe capitale occidentale, urmate de Consiliul de Securitate al ONU şi de secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, au condamnat atacul de ieri, primul de acest gen din Maroc după cele comise, în 2003, la Casablanca. Atentatul, care vine la nici o săptămână de la protestele anti-guvernamentale, loveşte în special în turismul local, piaţa din Marrakesh figurând drept una dintre cele mai sigure locuri din lumea arabă, date fiind numărul mare de forţe de ordine şi camere video care o supraveghează. Anna Murison, expertă în probleme de securitate, citată de Reuters, povesteşte că serviciile secrete şi poliţia din Maroc au reuşit, până acum, să prevină tentativele de atentat încă din faza pregătirii acestora, graţie unei extrem de bine puse la punct reţele de informatori.

Autor: Alexander Göbel (Rabat) / Cristian Ştefănescu
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu