Temeri confirmate, ipocrizii şi false deziluzii

Există o incompatibilitate funciară între democraţie şi islam? se pot întreba pe drept cuvînt cei care urmăresc evenimentele din întregul Orient Apropiat şi din Nordul Africii. Realitatea de moment trădează caracterul retoric al interogaţiei. Da, fireşte că există. Iar ziarul elveţian NEUE ZÜRCHER ZEITUNG întăreşte această convingere: Experimentul Egiptului cu democraţia a eşuat, cel puţin deocamdată. Cazul Morsi confirmă în ochii multora şi dincolo de frontierele ţării de pe Nil că democraţia este o vorbă goală, valabilă doar atîta vreme cît nu le facilitează islamiştilor accesul la putere. Ca şi în Algeria în 1992, ca şi în Palestina în 2006, şi în Egipt a fost sabotată o victorie electorală a forţelor islamiste. Ceea ce a dat apă la moara celor care întrevăd în lupta cu arma în mînă singura modalitate de a-i ajuta pe musulmani să-şi apere drepturile. Predicatorii războiului sfînt pot conta nu numai în Egipt pe noi cohorte de recruţi.

După perplexitatea creată de intervenţia armatei, adepţii lui Morsi şi-au reîncărcat bateriile ceea ce demonstrează că armata nu controlează sau nu mai controlează situaţia, constată LIBERATION.

Prin urmare aşa zisa nouă revoluţie din Egipt, care a dus la răsturnarea de la putere a preşedintelui Mohammed Morsi, nu s-a soldat cu o paşnică schimbare a conducerii, deduce ziarul rus KOMMERSANT, exprimînd temerea că ţara de pe Nil va cădea pradă unui război civil ca cel din Spania, la finele anilor 30 ai veacului trecut.

Impresia este confirmată tocmai de EL MUNDO: Egiptenii au ieşit din nou în stradă în timp ce radicalizarea grupărilor islamice se intensifică, sporind riscul unui război civil. Şi cum ar putea fi preîntîmpinat acest pericol? De la Viena, DER STANDARD recomandă integrarea partidelor religioase în faza de tranziţie a exerciţiului puterii. Intervenţia militarilor în Egipt, deşi lipsită de rezultatele scontate poate retrezi vechi temeri actualei conduceri de la Ankara, semnalează NEUE OSNABRUECKER ZEITUNG. Istoria Turciei face verosimilă ipoteza că din 1960 încoace patru regimuri democratic alese au fost debarcate în urma unui puci militar. In 2007 pe Erdogan îl pîndea aceeaşi primejdie deşi în competiţia pentru cîştigarea puterii ieşise învingător. Faptul că acum el reglementează şi mai sever îndatoririle militarilor în plan intern trădează nervozitatea de care a fost cuprins.

Recentele dezvăluiri făcute de Ed Snowden din care rezultă cît de strîns au colaborat serviciile secrete germane cu partenerii americani scoate la lumină pe de o parte naivitatea celor care şi-au închipuit că doar America s-a dedat unui spionaj excesiv în lupta împotriva terorismului şi pe de alta ipocrizia celor angrenaţi în mecanismele puterii care s-au arătat extrem de consternaţi de intensitatea cu care Silicon Brother a luat în vizor tot ce mişcă pe bătrînul continent. Pragmatic, FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG crede că sîmburele întregului scandal NSA rezidă în faptul că America este o mare putere comportîndu-se ca atare.

Firesc i se pare şi cotidianului DIE PRESSE ca serviciile secrete, prin natura lor, să spioneze tot ce poate fi spionat. Scopul acţiunii se pierde uneori pe drum mai ales atunci cînd activităţile de acest fel nu sunt supuse unui control democratic şi parlamentar. Ţările membre ale UE nu sunt cu nimic mai bune decît America atunci cînd în numele combaterii terorismului şi-au permis prea mult. De aceea, declaraţiile unor lideri precum Merkel şi Hollande creează impresia că scandalul ar fi doar o problemă a NSA. Or, ceva este putred în statul de drept conchide ziarul austriac.

DIE WELT observă într-un editorial intitulat "Toţi împotriva Americii" că mai ales în ţările ostile democraţiei cum ar fi Rusia şi China, dezvăluirile făcute de Snowden au stîrnit un puternic val de satisfacţie nefiind deloc recomandabil ca germanii să se lase purtaţi de el. Ceea ce nu este cîtuşi de puţin cazul devreme ce, aşa cum semnalează ediţia din această săptămînă a hebdomadarului DER SPIEGEL, germanii se află mai degrabă constrînşi să se explice după ce Snowden a declarat că serviciile lor secrete stau sub aceeaşi plapumă cu NSA.

Dincolo de prea puţin entuziasmantele evoluţii ale actualităţii politice, lectura paginilor de foileton ale marilor ziare germane rezervă o plăcută surpriză. Zîmbetul larg, cuceritor şi sincer al compozitoarei Violeta Dinescu, în fotografia publicată în FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, este însoţit de un articol pe măsură care evidenţiază performanţele ieşite din comun ale celeia care şi-a propus să capteze viaţa în sunete. Sunt compozitoarele în lumea muzicală de azi o excepţie? La întrebarea sugerată de titlul articolului, Violeta Dinescu dă ea însăşi răspunsul, citat în cuprins: în ţările est-europene au existat şi există foarte multe compozitoare. Comunismul ar fi soluţionat chestiunea egalităţii: femeile au putut conduce atît fabrici cît şi compune piese muzicale. Violetei Dinescu nu i-a fost dat să audă că cineva ar fi pus la îndoială talentul şi profesionalismul unei compozitoare doar fiindcă aceasta ar fi fost femeie. In consecinţă Violeta Dinescu evocă şi marile nume feminine ale şcolii muzicale româneşti. De notat că articolul trece în revistă succint, activitatea Violetei Dinescu amintind că pe 13 iulie ea împlineşte 60 de ani.

Şi cine iubeşte muzica ştie că se împlineşte o jumătate de veac de la moartea Mariei Tănase, căreia postul de radio DEUTSCHLANDFUNK îi dedică o emisiune specială şi o pagină pe site-ul său în internet.