"Ne-am confruntat cu acte de rasism în Germania!"

Vili Viorel Păun, tânărul de 22 de ani, care a încercat să îl oprească pe agresor şi a plătit cu viaţa, era singurul copil al unor părinţi veniţi în Germania pentru un trai mai bun.

Niculescu Păun, tatăl celui pe care între timp presa, dar şi autorităţile locale îl numesc "eroul de la Hanau", a acceptat să stea de vorbă cu Deutsche Welle.

DW: Domnule Niculescu Păun, cine a fost Vili Viorel Păun?

Niculescu Păun: Eroul Vili Viorel este, de fapt a fost, un copil extraordinar. Un copil care ne-a adus numai bucurii. A fost un copil dorit. A fost un copil iubit de noi, prin faptele lui şi atitudinea lui ne-a făcut să îl adorăm.

Dacă aţi putea da timpul înapoi, ce aţi face altfel?

Regret enorm că am venit în Germania. Dacă aş da timpul înapoi, nu aş mai veni pentru nimic în lume în Germania. De ce suntem în Germania? Pentru o viaţă mai bună, ca de altfel cei mai mulţi români care vin aici. Am venit aici pentru o viaţă mai bună, pentru liniştea zilei de mâine, pentru planuri de viitor, ca mai toţi cei care au decis să îşi părăsească ţara, să vină să muncească pe alte meleaguri.

V-aţi confruntat cu acte de rasism?

La noi, în România, nu ne-am confruntat cu acte de rasism, pentru că începând de la bunicul meu, la tatăl meu şi la mine, noi am muncit şi ne-am câştigat pâinea cinstit. Am luptat foarte mult ca să nu fim arătaţi cu degetul în sens negativ.

Ne-am confruntat cu acte de rasism, aici în Germania. Este uluitor ceea ce ni se întâmplă. La câteva luni după atentatul din Hanau, acolo s-a ridicat un monument în memoria fiului meu Vili Viorel. Doi poliţişti, crezând că eu nu înţeleg limba germană, vorbeau între ei şi spuneau: "Nu cred eu că un ţigan ar fi avut curaj civil." M-a întristat foarte tare. M-a întristat foarte tare că aici, în Germania, într-o ţară democrată, am crezut prea mult în aceste valori, există această primitivă mentalitate. Şi noi am putea uşor să îi acuzăm pe toţi germanii de nazism, dar ştim cu toţii că nu este adevărat. Sunt oameni şi oameni.

Reproşaţi ceva autorităţilor germane?

Ce să reproşez autorităţilor germane? Vili a fost împuşcat pe data de 19 februarie în Kurt-Schumacher Platz, menţionez faptul că maşina era înregistrată în Germania, Vili avea documentele de la serviciu, legitimaţia, buletinul, cartea de sănătate, toate le avea asupra lui şi cred cu tărie că autorităţile au refuzat să ne informeze. De ce? Nu ştiu. A doua zi, eu şi cu mama lui ne-am interesat de băiat, iar ei ştiau că Vili este mort. Noi am fost singuri şi ne-am interesat. La aproximativ două-trei săptămâni ne-au trimis acasă alte haine, nu pe cele ale fiului nostru. La aproximativ trei-patru luni după atentat, am primit telefonul lui Vili şi maşina. Maşina băiatului meu, după cum s-a afirmat în mass-media germană, este simbolul atentatului. Acesta este telefonul fiului meu şi aici sunt apelurile către poliţie din noaptea de 19 februarie. A sunat de patru ori băiatul meu la poliţie şi nu i s-a răspuns.

Deci aveţi mai multe reproşuri?

În acte, ancheta a început în februarie, timp de opt luni de zile eu sunt mort. Mie mi s-a făcut autopsie, nu ştiu de unde au avut datele mele. Sunt total şocat, suntem total şocaţi. Vorbim despre poliţia din Germania, nu despre altă poliţie. Noi românii şi cei din estul Europei, din Balcani, credem prea mult în ei. Am fost la preşedintele Germaniei, să îi acorde o medalie, ceea ce i se cuvine lui Vili. Lui Vili nu i se potriveşte "timpul nepotrivit, locul nepotrivit". Nu, Vili venea de la serviciu în noaptea respectivă. Căuta loc de parcare. Menţionez că noi locuiam la circa 100 de metri de primul atentat. Atunci s-a întâlnit cu criminalul. Există un video, de fapt mai multe, unde se vede cum criminalul a tras asupra maşinii germane trei focuri. Atunci Vili a reacţionat imediat. L-a blocat. Conform actelor de la poliţie, de la apelul de urgenţă, Vili a fost al treilea care a sunat la apelul de urgenţă 112 şi nu i s-a răspuns. De ce nu i s-a răspuns? Domnul ministru (de Interne) Horst Seehofer a zis: "Domnul Păun, ştiţi cine v-a omorât copilul? Tehnologia! Tehnologia v-a omorât copilul!"

Eu şi soţia mea nu ne mai dorim nimic de la societatea germană.