Prețurile contează

Fiecare om este liber să se simtă sărac sau mai puțin sărac. Dar sărăcia este definită și oficial în termeni exacți. În Germania, cine câștigă mai puțin de 60% din salariul mediu este considerat sărac. Sau mai exact: cine câștigă mai puțin de 917 euro pe lună. Numai că depinde și ce poți face cu acei bani. De pildă, în München, această sumă înseamnă mai puțin decât într-o zonă rurală. Lucru valabil de la costurile chiriilor (la München, chiria lunară pentru un apartament de 2 camere se ridică ușor la 800 de euro), până la alimente și timpul liber, cum ar fi mersul la muzeu. 

Institutul Economiei Germane, (IW) folosește din acest motiv termenii ”sărăcia puterii de cumpărare”. Deci cine are mai puțin de 60% din puterea medie de cumpărare este considerat sărac. IW a publicat un studiu despre sărăcia în Germania, bazându-se pe acest criteriu.

Orașele - zone problemă

Poate cel mai surprinzător rezultat este că nu mai există în acest studiu diferențe între est și vest, așa cum se observă la studiile clasice despre sărăcie. Ci ”zonele problemă sunt mai degrabă orașele decât estul Germaniei”, a declarat pentru DW Christoph Schröder, co-autorul studiului. Institutul IW a realizat, pe lângă atlasul veniturilor, un atlas al sărăciei în Germania, pe baza puterii de cumpărare. Cele două se deosebesc în multe aspecte. 

Landurile estice Turingia, Brandenburg sau Saxonia stau mai bine la capitolul putere de cumpărare decât media la nivel național. Ele sunt deci mai puțin sărace din acest punct de vedere, chiar dacă locuitorii câștigă aici mai puțin. Dar zonele problemă sunt aproape fără excepție orașele, mai ales orașele mari din vestul Germaniei. 

Gelsenkirchen are o rată a sărăciei puterii de cumpărare de 28,4 procente, iar Kölnul de 26,2 procente. Chiar și Düsseldorf și Aachen, nu tocmai sărace teoretic, se învârt în jurul unor cote de 23 procente de oameni considerați săraci, după acest criteriu. 

"Câteodată te lași furat de magazinele frumoase din centrele orașelor”, spune autorul studiului IW, Christoph Schröder. Locuitorii înstăriți ridică prețurile, dar deseori o mare parte din oameni rămâne apoi pe din afară. 

Dar cui îi merge rău la oraș, mai exact? IW a cercetat și acest aspect, găsind în special trei grupe de locuitori care se confruntă des cu sărăcia puterii de cumpărare. Nu e de mirare că șomerii, imigranții și mamele care își cresc singure copiii au probleme cu plata chiriilor, din ce în ce mai ridicate. ”Aceste grupe sunt de găsit mai des la oraș decât la sat”, adaugă Schröder.  

"Soluția este politica" 

Cu alte cuvinte, faptul că acești oameni trăiesc mai des la oraș decât în zone rurale este deja o mare parte a problemei. Șomerii au șanse mai multe de a găsi un loc de muncă la oraș, migranții socializează mai ușor la oras, iar părinții single au locuri mai multe în grădinițe din orașe. Motive sunt destule pentru a alege orașul. 

Autorii nici nu sfătuiesc persoanele care o duc mai greu din punct de vedere financiar să se mute la sat. Christoph Schröder e de părere că soluția este politica. Ar trebui investit mai mult în educație și formare profesională, finanțate mai multe grădinițe cu program prelungit și investit în construcții de locuințe, astfel încât să nu mai crească chiriile. În plus, finanțările venite din Germania și de la UE s-au concentrat prea mult pe landurile din est. În viitor, statul ar trebui să ducă o politică anti-sărăcie și nu după cum bate vântul, ci orientată pe nevoi. Iar nevoile nu se măsoară numai după câștig, ci și după puterea de cumpărare. 

Autor: Christoph Hasselbach/lp