Să evităm o suprainterpretare a crizei

DW: Stăm de vorbă chiar acum, de Paşte. Cum aţi resimţit sărbătorile pascale în acest an?

Joachim Römelt : Este absolut neobişnuit ceea ce trăim în aceste zie, aproape ireal. În momentul de faţă nu putem oficia slujbe în biserică. De aceea filmăm întreaga slujbă şi o postăm pe YouTube. Slujba de Înviere am înregistrat-o, din motive tehnice, deja în Vinerea Mare. M-am bucurat desigur că am reuşit să facem acest lcuru, că am avut suportul tehnic necesar, dar pe de altă parte mi s-a părut foarte ireal. Tot astfel şi faptul că nu ne putem desfăşura activitatea noastră obişnuită. A trebuit să căutăm o cale de a păstra contactul cu enoriaşii în această vreme, în care contactele sociale nu sunt posibile - fără să le periclităm sănătatea. Nu e deloc simplu şi acest lucru mă frământă profund.

Cum e posibilă în aceste zile consilierea pastorală?

Am pus pe picioare un program de ajutorare, în care sunt angrenate foarte multe persoane care şi-au oferit sprijinul în mod onorific. Acestea îi ajută, de pildă, pe membrii comunităţii care nu pot merge la cumpărături - pe cei în vârstă sau bolnavi -, poartă în mod regulat convorbiri telefonice cu ei. Noi îi vizităm în mod normal pe vârstnici în zilele lor de naştere, dar acum aşa ceva nu mai este posibil. Şi e vorba tocmai de acel segment al populaţiei cel mai periclitat. La ceea ce nu renunţăm însă este consilierea persoanelor îndoliate, cu care stăm în continuare de vorbă personal, păstrând desigur distanţa de protecţie necesară. Măcar aceste discuţii încercăm să nu le purtăm prin telefon. Slujbele funerare se desfăşoară şi ele în condiţii neobişnuite – doar în aer liber şi, aici la Solingen, cu participarea a cel mult zece persoane. Un lucru foarte dificil pentru rudele şi prietenii îndoliaţi. Apoi, pentru a putea veni în ajutorul enoriaşilor, am împărţit scrisori în cutiile lor poştale, oferind diferite servicii, între care, cum spuneam, posibilitatea de a face cumpărături.

Spuneaţi că înregistraţi slujbele în format video. Îmi imaginez că nu este nici pentru dumenavostră uşor să ţineţi o predică în faţa unor rânduri de bănci goale.

Pentru mine este chiar foarte dificil. Mă simt bine atunci când sunt în contact cu oamenii, când mă adresez credincioşilor direct, când mă uit în ochii lor şi simt o rezonanţă. De fapt, acest lucru face parte din predica mea – deoarece de multe ori vorbesc liber. Se creează o interacţiune cu cei din faţa mea şi acum îmi lipsesc reacţiile lor. Unii dau din cap, unii zâmbesc… Acum mă uit pur şi simplu la un telefon mobil, în obiectivul camerei de filmat. E destul de ciudat şi chiar iritant.Cum sunt primite aceste înregistrări în rândul comunităţii? Există un feedback?

Mulţi ne spun că sunt foarte bucuroşi că se menţine astfel contactul cu biserica, deşi ei nu pot intra în lăcaşul de cult din cauza pandemiei. Că pot urmări o slujbă din biserica lor, cea de care aparţin. Mulţi vârstnici, care nu au Internet sau nu se descurcă cu tehnica modernă, pot urmări slujbele cu ajutorul copiilor lor, iar cei care nu au această posibilitate pot asculta la radio sau urmări la televizor înregistrări de la alte biserici. Mă bucur că există astfel de alternative. Actuala criză m-a făcut să îmi dau seama cât de importante sunt totuşi aceste mijloace tehnice, în situaţii în care se impune evitarea contactelor sociale. Şi aceasta în ciuda efectelor negative, în ciuda pericolelor pe care prezenţa exagerată în reţelele sociale, în Internet le implică. Mai ales pentru vârstnici mi se pare acum recurgerea la Interent extrem de importantă. Cât de bine e să poţi comunica prin e-mail, de exemplu! Bănuiesc, însă, că în viitor aşa va şi fi, că tot mai multe persoane în vârstă vor folosi noile medii. Sunt alternative ideale, în acest monment, la obişnuitele convorbiri telefonice.

În predica dumneavoastră din Vinerea Marea v-aţi referit la o afirmaţie pe care o auzim des în aceste zile – la radio, la televizor, în mediile sociale - anume că actuala pandemie de coronavirus poate fi văzută ca şansă. Cum priviţi dumneavoastră lucrurile?

Înainte de toate, mi se pare extrem de periculoasă dorinţa de a suprainterpreta o criză, cum este cea de faţă. De a-i căuta un înţeles foarte adânc. Dacă spunem, de pildă, că e un semn din partea lui Dumnezeu pentru comportamentul nostru.

Sau, cum spun unii, chiar o pedeapsă din partea lui Dumnezeu…

Exact. Sau că natura se răzbună pentru că n-am respectat-o. O astfel de gândire e periculoasă. Cred că e bine să înţelegem că un virus este înainte de toate un virus şi să nu suprainterpretăm acest lucru. Dar, în acelaşi timp, e clar că o criză de proporţii îl smulge pe om din cotidianul său şi îl obligă, poate, să se întrebe dacă vrea să-şi continue viaţa ca până acum. Cum îşi doreşte, cum îşi imaginează viitorul? Vrem, de pildă, să remunerăm în continuare tot atât de prost infirmierele, personalul medical, vânzătorii din supermarketuri? S-a văzut foarte bine acum cât de importanţi sunt aceşti oameni pentru societatea în care trăim. Vrem să ne bazăm în continuare doar pe singur un lanţ de aprovizionare sau nu ar fi oare timpul să reîncepem să producem şi în propia ţară şi să nu ne bazăm doar pe importurile din străinătate? Vrem să trăim şi să muncim în acelaşi ritm trepidant ca până acum sau ne dăm seama că avem nevoie şi de linişte, de reculegere, de contactele cu semenii noştri? Ne dăm poate sema că aceste lucruri sunt mai importante decât valorile materiale. Eu unul nu cred că după ce va fi depăşită actuala pandemie vom trăi ca până acum. Desigur nu îmi imaginez nici că lucrurile se vor schimba peste noapte. Revenind la întrebarea iniţială, cred că ar trebui să cântărim bine o sintagmă de genul “criza reprezintă o şansă”. Când aud aşa ceva, mă gândesc automat la apropiaţii celor care suferă de COVID-19, la apropiaţii celor care au decedat în aceste zile şi atunci chiar nu putem vorbi de “şansă”.  

Ce recomandaţi enoriaşilor dumneavoastră în aceste vremuri atât de ciudate şi dificile?

Pe mine personal mă ajută foarte mult rugăciunea. Şi eu am fost contaminat de aşa-numitul “Corona-Blues”. Şi eu am trecut prin momente sufleteşti extrem de grele. Să-mi pot deschide inima în faţa lui Dumnezeu mi se pare tocmai în vremuri ca acestea extrem de important. Trebuie să recunosc că, spre deosebire de alţi membri ai comunităţii, eu sunt cumva privilegiat. Pot intra în biserică, pot asculta aici, live, nu doar în faţa monitoarelor de acasă, muzica liturgică. Dar înainte de toate mă ajută rugăciunea. Cred că e important să comunicăm mai mult, să ne destăinuim unul altuia, să vorbim despre ce înseamnă pentru fiecare dintre noi această criză. Să ne fim aproape. Sufleteşte suntem afectaţi cu toţii. E bine să vorbim despre ceea ce ne îngijorează, despre ceea ce ne deprimă, dar şi despre ceea ce ne bucură în momentul de faţă. Şi apoi ar trebui să avem răbdare, să nu disperăm. Lucrurile se vor schimba. Şi, cred foarte important, e să ne acceptăm aşa cum suntem în acest moment. Să nu ne punem singuri sub presiune, să nu aşteptăm de la noi înşine să fim bine dispuşi, relaxaţi. Bineînţeles că vor exista momente de îngrijorare, de tensiune, în care vom reacţiona agresiv, vom fi poate frustraţi, depresivi. E normal. E omeneşte. Nu vă lăsaţi doborîţi de aceste stări şi sentimente. Fiind creştin, nu pot decât să repet: deschideţi-vă inimile către Dumnezeu.

Joachim Römelt este pastor protestant în parohia Dorp din Solingen. În cei 25 de ani de activitate desfăşuraţi aici, pastorul se angajează intens în multe proiecte religioase şi sociale.