1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Să combatem decisiv antisemitismul"

19 ianuarie 2018

Bundestagul a votat pentru crearea postului unui reprezentant oficial pentru combaterea antisemitismului. Chiar și partidul de dreapta AfD a fost de acord - doar Partidul Stângii s-a abținut de la vot.

https://p.dw.com/p/2r8WO
Israelische Flagge
Imagine: picture-alliance/Bildagentur-online/Schöning

E un subiect arzător - la propriu și la figurat: în decembrie au fost arse steaguri israeliene de mai multe ori în cadrul unor demonstrații, printre altele în fața celebrei Porți Brandenburg. Protestele au fost cauzate de anunțul președintelui american Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitală nedivizată a Israelului. După aceste ciocniri, indignarea a fost mare la nivel internațional, iar în Germania s-a ajuns la o amplă dezbatere pe această temă, care a ajuns joi și în Bundestag.

"Să combatem decisiv antisemitismul" e titlul unei propuneri înaintate de patru grupuri parlamentare: conservatorii (CDU/CSU), social-democrații, liberalii și ecologiștii. Parlamentarii au discutat aproximativ jumătate de oră despre incidentele recente și despre problema antisemitismului. La șapte luări de cuvânt, aceasta presupune că fiecare discurs a avut o lungime de aproximativ cinci minute - prea puțin timp pentru a intra în detalii.

Extremiștii de dreapta și antisemitismul "imigrat

Volker Kauder, liderul grupului parlamentar al conservatorilor, a încercat să prezinte cazuri concrete, în ciuda timpului foarte scurt. A amintit de un evreu din Berlin, proprietar al unui restaurant, amenințat cu moartea. Mulți se tem să fie identificați ca evrei pe stradă, a mai subliniat Kauder. Potrivit unui studiu recent, tot mai mulți evrei se gândesc "să părăsească Germania din nou". 

Deutschland Bundestag Debatte zu Antisemitismus | Volker Kauder CDU
Volker Kauder Imagine: picture-alliance/dpa/B. von Jutrczenka

Kauder a vorbit despre rezultatele unui raport despre antisemitism întocmit de o comisie de experți, care și-a prezentat în aprilie 2017 recomandările. Potrivit raportului, majoritatea atacurilor și crimelor cu caracter antisemit sunt comise de extremiști de drepta. În plus, antisemitismul a crescut și prin imigrație: prin persoane care provin din regiuni unde se cultivă ura împotriva Israelului și a evreilor. Așa ceva nu trebuie să fie permis, a solicitat liderul grupului parlamentar al conservatorilor.

Și AfD l-a aplaudat pe Volker Kauder

Sub impresia steagurilor cu steaua lui David care au ars in Germania, Kauder a declarat: "Steagul Israelului are la noi în Germania altă semnificație." Politicianul conservator s-a referit la răspunderea germană pentru Holocaust și la sprijinul dreptului la existență al Israelului, care e un principiu de bază pentru Germania. Cine face declarații antisemite trebuie tras la răspundere în mod public, a spus Kauder - și a fost aplaudat inclusiv de parlamentari din partidul populist de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

Deputata Beatrix von Storch de la AfD a declarat că există abordări bune în propunerea privind combaterea antisemitismul, referindu-se în special la înăsprirea regulilor privind dreptul la reședință al migranților, solicitată de conservatori. Potrivit acestei propuneri, cetățenii străini care au comis fapte antisemite ar trebui expulzați mai ușor. Germania are o responsabilitate deosebite din cauza istoriei ei, "iar noi o recunoaștem în mod categoric", a subliniat Beatrix von Storch.  

Nu trebuie să închidem ochii în fața noilor evoluții din Europa de Vest, a adăugat deputata AfD: din 2006, 40.000 de evrei au emigrat din Franța în Israel. Ei sunt refugiați despre care nu vorbește nimeni, "pentru că fug de musulmani". Partidul AfD va lupta din răsputeri "ca acesta să nu fie viitorul în Germania".

"Aveți o problemă gravă cu antisemitismul!"

Deutschland Bundestag Debatte zu Antisemitismus | Beatrix von Storch AfD
Beatrix von Storch Imagine: picture-alliance/dpa/B. von Jutrczenka

Storch nu a menționat însă reproșurile aduse AfD, cum că partidul nu se ocupă destul de antisemitismul din rândurile propriilor membrii. În dezbaterea din Bundestag, deputata social-democrată Kerstin Griese și lidera grupului parlamentar al ecologiștilor Katrin Göring-Eckardt au amintit de liderul AfD din landul Turingia, Björn Höcke. Declarația sa că monumentul pentru comemorarea Holocaustului de la Berlin e un "monument al rușinii" a dus la un val de indignare în 2017.

E o rușine că Höcke rămâne în continuare membru AfD, a declarat social-democrata Griese. Iar Göring-Eckardt de la ecologiști i-a reproșat lui von Storch că are "o problemă gravă cu antisemitismul". Populista de dreapta de la AfD a declarat că viața evreiască "e o parte importantă a moștenirii germane" și că nu există două păreri diferite în acest context. 

Liberalul Stefan Ruppert a criticat-o, la rândul său, pe von Storch: pe de-o parte invocă problema antisemitismului, pe de altă parte e "oarbă" când vine vorba de membrii propriului partid. Ruppert și Göring-Eckardt au lăudat angajamentul lui Petra Pau de la Partidul Stângii, vicepreședintă a Bundestagului, în combaterea antisemitismului. Aceasta a declarat într-un scurt discurs că ura împotriva evreilor e o "problemă persistentă" și a amintit de angajamanetul comun al tuturor grupurilor parlamentare de a se ocupa cât mai repede de indicațiile comisiei de experți privind combaterea antisemitismului.

Printre acestea se numără mai ales crearea postului unui reprezentant independent pentru combaterea antisemitismului. Petra Pau a respins categoric propunerea de expulzare a străinilor care "se remarcă prin antisemitism", pentru care pledează celelalte grupuri parlamentare. Partidul Stângii s-a abținut de la vot și a deplâns "aroganța" din parlament, pentru că ar fi preferat să se ocupe mai detaliat de subiectul antisemitismului într-o comisie a Bundestagului, în locul unei dezbateri de jumătate de oră.

Autor: Marcel Fürstenau (das)