Stăpânii săraci ai unui pământ mult prea bogat

Mai bine de jumătate din populația României (10,225 milioane de persoane) locuiește la țară, cea mai mare pondere de pe continent.

Cea mai mare populație europeană rurală este în Franța (aproape 19 milioane de oameni), dar reprezintă puțin peste un sfert din totalul francezilor. Urmează apoi Polonia (13,5 milioane de oameni), cu o treime din populația totală trăind la țară. Pe locul trei, găsim Germania, cu 13 milioane de oameni în mediul rural, adică mai puțin de o șesime din populația totală. Ungaria are la țară doar o cincime din populație, iar Italia mai puțin de 10%.

Cu 28 de milioane de hectare, Franța ocupă primul loc și la terenul agricol în UE. Este urmată de Spania (23 de milioane de hectare), Germania (16 milioane de hectare) și Polonia (14 milioane de hectare). Pe locurile 5-6 găsim, cu câte 12,5 milioane de hectare de teren agricol, Italia și România. 

Din punct de vedere financiar, România primește a șasea cea mai mare alocație anuală de la Uniunea Europeană. 3,1 miliarde de euro am cheltuit de la UE în anul 2020. Ne-au depășit doar statele mai mari decât noi: Franța (9,5 miliarde de euro, de trei ori cât noi), Germania (6,3 miliarde de euro, dublu cât noi), Spania (6,9 miliarde de euro, ceva mai mult decât dublul sumei noastre), Italia (5,8 miliarde de euro, mai puțin decât dublul sumei cheltuite de țara noastră) și Polonia (4,6 miliarde de euro, o dată și jumătate față de suma noastră). Beneficiem, carevasăzică, de o subvenție la fel de generoasă cu a celorlalte state europene cu importanță agricolă.

În concluzie, avem o piață alimentară mare, o populație rurală uriașă, o suprafață agricolă și o subvenție europeană pe măsura potențialului agricol. Nu ne putem plânge de seceta cumplită care bântuie, în dese rânduri, statele sudice și nici nu prea avem inundațiile catastrofale din centrul continentului. Nu ne lipsește, practic, niciun ingredient pentru a fi un mare producător agricol la nivel european și chiar mondial.

Când vine, însă, vorba despre rezultatul agricol (valoarea producției agricole), nu putem să depășim un nivel mai mult decât modest:

Franța, cu o suprafață agricolă de două ori și jumătate cât a noastră, are o producție de cinci ori mai mare. Italia, Spania și Germania (cu suprafețe agricole de maxim două ori cât ale noastre) au producții de trei ori și jumătate cât ale noastre, iar Polonia și Olanda au producții aproape duble. Iar aproape la fel de mult ca noi produce Grecia, cu un teritoriu arid și o climă aspră. Și mohorâta și mult mai mica Danemarcă nu se află nici ea prea departe. Oare cum se face că, având același pământ ca francezii și aceeași subvenție europeană, noi producem de două ori mai puțin pe unitatea de suprafață?

Hai să vedem de unde vine această diferență și cum se face că importăm produse alimentare cu peste 2 miliarde de euro mai mult decât exportăm.

Să ne raportăm mai întâi la mediile europene. Din cele 367 de miliarde de euro cât reprezintă valoarea producției agricole la nivel continental, 194 de miliarde de euro este valoarea producției vegetale, 141 de miliarde de euro valoarea producției de origine animală și aproape 32 de miliarde de euro valoarea serviciilor prestate în agricultură. 53% așadar este ponderea producției vegetale în UE și 39% ponderea producției de origine animală. Iar ponderea serviciilor atinge 8%.

Cum stăm noi? Păi parcă am fi pe vremea Egiptului antic: anul trecut, un an secetos, cu recoltă slabă, ponderea valorii producției vegetale atinge 65%! Da, anul trecut, după o scădere de peste 21% a valorii producției vegetale, aceasta reprezenta două treimi din valoarea producției agricole. În 2019, de exemplu, un an agricol normal, valoarea producției vegetale depășea chiar 70% din valoarea producției agricole:

Valoarea producției de origine animală într-un an normal, 2019, abia depășește un sfert (27,7%) din valoarea producției agricole, iar ponderea serviciilor este de doar 2% !

Nu este un secret pentru nimeni că zootehnia și creșterea păsărilor aduc cele mai bune câștiguri în agricultură. Logic, atunci, calea de a crește valoarea producției este să crești ponderea zootehniei. Un adevăr simplu, ignorat însă de cei mai mulți dintre politicienii și fermierii noștri, care se mărginesc să facă lucrurile ușoare, să meargă pe cărări bătătorite: să încaseze subvenția la hectar, să cultive grâu și să se uite rugător la cer pentru a ploua la timp. Cam atât. Ferme de reproducție, creșterea animalelor, creșterea mai ales a animalelor de pe urma cărora se câștigă mulți bani, sunt lucruri prea grele pentru noi. Lasă să le facă alții, noi vom fi niște buni importatori de carne de porc și de orice fel de legume...

Imensele suprafețe alocate agriculturii din pământul țării se văd cât se poate de clar :

La porumb, de exemplu, suntem campioni europeni: avem 2,7 milioane de hectare cultivate cu această plantă, la fel de mult ca următoarele trei state la un loc:  Franța (16,6 milioane de hectare), Germania (424 de mii de hectare) și Polonia (599 de mii de hectare). De produs, anul trecut am produs doar 10,8 milioane de tone, depășiți fiind de Franța, cu 13,3 milioane de tone. Italia, de exemplu, cu un sfert din suprafața noastră alocată prumbului, a obținut două treimi din producția noastră.

La floarea soarelui deținem, de asemenea, locul fruntaș al Uniunii, cu peste 1,2 milioane de hectare, mult peste Franța (775 000 de hectare), Spania și Ungaria (ambele peste 600 000 de hectare). Dar Ungaria obține, de pe jumătate din suprafața cultivată de noi, o producție de 85% din cea a noastră. Oricum, la floarea soarelui chiar excelăm la nivel european.

La grâu însă, avem 2,15 milioane de hectare cultivate, depășiți fiind de Franța (4,5 milioane de hectare), Germania (2,8 milioane de hectare) și Polonia (aproape 2,5 milioane de hectare).

Puteţi citi articolul integral AICI.