Spre o ruptură germano-turcă?

În Turcia, poliţia a recurs la tunuri de apă şi gaze lacrimogene spre a-i dispersa pe demonstranţii marcând sâmbătă un an de la izbucnirea mişcărilor naţionale pentru democraţie iniţiate în parcul Gezi.

În ciuda masivei intimidări a protestatarilor de către zeci de mii de poliţişti, mulţi cetăţeni au ieşit în stradă atât la Istanbul cât şi la Ankara. Bilanţul oficial al ciocnirilor consemnează rănirea mai multor persoane şi 120 de arestări.

În răstimp, la ministerul de externe de la Berlin a fost convovcat ambasadorul Turciei. În discuţie, diplomatului guvernului de la Ankara i s-a explicat că guvernul Angelei Merkel a dezavuat virulentul atac la persoană proferat de premierul turc Erdogan la adresa unui politician ecologist turco-german. Berlinul consideră acest atac intolerabil.

Victima agresiunii retorice a lui Erdogan este liderul „verzilor”, Cem Özdemir. Foarte moderatul politician de stânga din partidul ecologist criticase anterior, ponderat, campania electorală efectuată la Köln, în rândul turcilor din Germania, de către actualul şef al guvernului de la Ankara.

Özdemir deplânsese într-un interviu apărut în presa turcă şi fluierăturile şi huiduielile adresate liderei CDU şi a guvernului german, Angela Merkel, în timpul recentei apariţii a lui Recep Tayyip Erdogan pe stadionul din Köln.

Erdogan doreşte să fie ales preşedinte al Turciei şi speră la cât mai multe sufragii ale milioanelor de minoritari turci din Germania, care vor putea vota anul acesta pentru prima dată în scrutinul prezidenţial turcesc.

Mulţi dintre ei deţin dublă cetăţenie şi îl simpatizează fără rezerve pe liderul islamist, în ciuda subminării masive a democraţiei şi încălcării brutale a principiilor statului de drept de către actual şef al executivului de la Ankara.

Care, confruntat cu acuze de corupţie la adresa lui şi a membrilor familiei sale, a reacţionat prin demersuri administrative: mii de poliţişti şi magistraţi ce încercau să elucideze învinuirile s-au văzut demişi ori mutaţi disciplinar din funcţiile pe care le deţineau.

În paginile ziarului Die Welt, Boris Kalnoky, expert în chestiuni sud-est-europene, aminteşte de un eveniment petrecut acum câţiva ani, care ilustrează pregnant unul din motivele pentru care raporturile dintre Germania şi Turcia s-au deteriorat sensibil. La Ankara a avut loc o conferinţă foarte discret organizată de mai-marii turci, la care au participat o sumedenie de politicieni europeni de orgine turcă. Factorilor de răspundere europeni li s-a pus în vedere să reprezinte mai degrabă interesele turceşti decât pe cele ale alegătorilor lor occidentali. De pildă ale germanilor care le-au dat votul.

Curtării unor vectori de influenţă euro-turci îi corespunde vituperarea contra unor oameni politici de origine turcă, precum Cem Özdemir, care nu se lasă nici intimidaţi, nici vârâţi în buzunarul vestei unor lideri islamişti de felul lui Erdogan. E limpede că, în superbia sa, afişată în repetate rânduri, şeful guvernului de la Ankara nu suportă să i se reziste. Erdogan pare a nu fi în stare să admită ca oamenii politici germani de origine turcă să se simtă mai legaţi de circumscripţiile lor electorale germane, decât de ordinele şi dispoziţiile conducerii islamiste a Turciei.

Pe Erdogan l-a înfuriat de bună seamă în mod special faptul că, într-un spirit de fair-play tipic democratic şi occidental, un politician de stânga, ca Özdemir, a îndrăznit nu doar să nu-i dea ascultare, ci şi s-o apere pe creştin-democrata Merkel, adversara sa de dreapta, în faţa atacurilor anti-cancelar.

Prin urmare, Özdemir s-a văzut scos de Erdogan din categoria turcilor veritabili şi a devenit, practic, persona non grata în Turcia. E probabil chiar ca guvernul berlinez să fie nevoit să investească bani grei în operaţiuni de apărare cu bodyguarzi a persoanei demnitarului ecologist, confruntat mai nou şi cu ameninţări serioase, de tip mafiot, din partea fanilor lui Erdogan din Germania şi din afara ei.