Românii receptivi la politici populiste
21 noiembrie 2016"Populismul autoritar ar putea deveni fenomenul politic care va defini următorul deceniu", avertizează Joe Twyman, directorul departamentului de studii politice și sociale al institutului britanic de cercetare YouGov pe site-ul Yougov.co.uk.
Rezultatele unui sondaj recent realizat în 12 țări europene relevă că o parte considerabilă a populației are simpatii populiste. Cele mai înalte cote de susținere pentru populism s-au înregistrat în România: Potrivit sondajului YouGov, aproximativ 82 la sută dintre respondenți susțin politicile populiste. Pe locul doi se află Polonia (78 la sută) și Franța (63 la sută). În Olanda, Finlanda, Danemarca, Marea Britanie și Italia, aproximativ jumătate dintre respondenți au simpatii populiste. În Spania și Suedia, aproximativ o treime dintre respondenți și-au manifestat susținerea pentru politici populiste.
În ceea ce privește atitudinea față de UE, YouGov relevă o diferență majoră dintre România și celelalte țări europene în care a fost efectuat sondajul: Românii cu simpatii populiste s-au pronunțat în același timp în favoarea Uniunii Europene. La polul opus se află Marea Britanie unde majoritatea celor care s-au pronunțat în favoarea politicilor populiste resping Uniunea Europeană și susțin Brexit-ul, ieșirea din UE.
Germania: Cel mai scăzut nivel de susținere pentru populism
Potrivit sondajului, germanii sunt europenii cei mai puțin receptivi la politici populiste cu un nivel de susținere al acestora de doar 18 la sută.
"În timp ce în alte țări europene, în mod special în Franța, observăm o înclinație spre un populism autoritar, Germania este țara cea mai capabilă să reziste", consideră Joe Twyman, citat de agenția de presă AFP.
În timp ce sentimentele populiste se regăsesc deopotrivă în spectrul politic de dreapta și de stânga în majoritatea țărilor europene, în Germania se înregistrează o înclinație mult mai pronunțată pentru populismul de dreapta.
Sondajul institutului YouGov a definit simpatia pentru populism prin înclinația spre diverse convingeri precum respingerea standardelor generale în ceea ce privește drepturile omului, sentimente puternice anti-imigrație, o politică externă bazată în primul rând pe interesele naționale și opoziția față de Uniunea Europeană.
das / AFP, dpa