Societatea închisă, ferecată și bine mascată

Dragnea exultă în celula lui. "Iată că se poate și la case mai mari", își va fi zicând, râzând pe sub mustață, șeful cleptocrat al ciumei roșii, auzind de după gratii ce năstrușnicie au hotărât tovarășii lui socialiști și social-democrați lăsați liberi să conducă guvernul regional de la Berlin. 

La urma urmei, Dragnea ar fi vrut și el, intens, să interzică protestele de la 10 august 2018. Dar, speriat de amploarea unui astfel de demers liberticid, a renunțat la interdicție, optând în schimb, pentru jandarmeriadă. În care, jenat de propria ticăloșie, a avut grijă să-și mascheze cu grijă contribuția, trimițând-o la înaintare pe Carmen Dan. 

Democrație versus pandemie și extremism

I se atribuie lui Voltaire o zicere esențială pentru democrație: "îți detest părerea, dar voi lupta până la moarte pentru dreptul tău de a ți-o spune".

Ne plac teoriile conspirației? Le combat din răsputeri. Iubim extremismul și fanatismul? Eu, câtuși de puțin. Împărtășim părerea că virusul corona e o invenție și nu prezintă nici un pericol? În ce mă privește: deloc. Îmi par dispensabile precauția, masca și igiena în pandemie? Defel. Dar oricât am detesta opinii fie chiar descreierate, a nu suporta exprimarea lor și a interzice întruniri antiguvernamentale e a omorî democrația.

Cine ce-a vrut

La apelul unei libertare organizații nonguvernamentale din Stuttgart ce-și zice "Querdenker" și e pentru unii un grup disident, pentru alții obștea unor Gică Contra, urmau să se adune în weekend câteva zeci de mii de oameni la Berlin. Oameni de stânga, de dreapta și apărători ai drepturilor și libertăților civice, extremiști și extremiști de centru, vorba lui Radu Cosașu, conspiraționiști și anticonspiraționiști ar fi vrut să protesteze în capitala țării lor în contra măsurilor de restrângere a libertăților adoptate întru combaterea pandemiei. Dar stânga a zis niet. 

E vorba de acea stângă care guvernează capitala printr-o alianță social-democrato-ecologisto-comunisto-postcomunistă, cu participarea succesorilor socializați sub ocupație rusă ai partidului unic al Germaniei răsăritene de tristă amintire. Omul pe care această progresistă coaliție guvernamentală regională l-a pus, vai, ministru de interne, a hotărât să interzică proiectata demonstrație. De ce? 

Oficial, în scopul aparent nobil al protecției contra infecțiilor. În realitate, dupa cum s-a exprimat el textual, înainte de a-și regreta sinceritatea, pentru că nu acceptă "încă o dată ca Berlinul să fie abuzat ca platformă a negaționiștilor Corona… și a extremiștilor.... Aștept ca toți democrații să se delimiteze de cei care sub masca libertății de opinie și de întrunire ne desconsideră sistemul". Asta era deci îndărătul măștii. O tentativă politică de apărare a sistemului de libertarii care-l ridiculizează. 

O decizie politică sub masca uneia sanitare 

Îl înțeleg pe senatorul berlinez. O fi el reprezentantul unei majorități foarte confortabile, în opinia sociologilor și a elitei politice și mediatice. Totuși, ministrul berlinez n-ar vrea în ruptul capului ca zeci, sau poate chiar sute de mii de protestatari să-l mai conteste, sau chiar mai rău, să-l ia peste picior pe el și sistemul în care el e dregător. Problema lui nu e deci medicală, ci politică. Fiindcă dacă de protecția vieții i-ar fi fost lui, ar fi interzis ori oprit și protestele progresiste, antirasiste, derulate în iulie la Berlin, tot cu zeci de mii de oameni, în bună măsură demascați. 

Atunci însă, pandemia părea să mai fie în toi. Germania era mai aproape de faza în care numărul fatalităților iscate de Covid-19 era de ordinul miilor și mai creștea, fiind incomparabil mai mare decât azi, când – cu cinci decese ieri – tinde spre zero. Dar atunci n-a intervenit niciun polițist în contra manifestanților. 

Ceea ce nu înseamnă că o demonstrație poate încălca drepturile terților sau siguranța publică. Dar nimeni nu i-a silit pe terți să participe la proiectatul protest. Și nimic nu indica existența unor intenții violente ale protestatarilor, ușor de contracarat, de altfel, de către forțele de ordine.   

Problema oficialilor berlinezi e că  "orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere la toate nivelurile și în special în domeniile politic, sindical și civic…" după cum relevă Carta drepturilor fundamentale a UE.

Problema e că libertatea de întrunire, de opinie și exprimare reprezintă temelia și pilonii de susținere ai statului de drept. Interzicerea acestor drepturi, chiar și în numele democrației, ori al protecției vieții, constituie o intervenție demolând democrația, dacă suspendarea libertăților fundamentale, admisibilă în crize majore, nu e deopotrivă vremelnică și proporțională. Or, prohibiția demonstrației nu e nici una, nici alta. 

Ca vremelnică, opreliștea ar fi putut fi apreciată acum câteva luni. Când spitalele și secțiile de terapie intensivă riscau să se umple și nu aveau, în medie, cu zece la sută mai puțini pacienți decât tratează acum. Și nu poate fi considerată nici proporțională, de vreme ce dreptul la viață nu e absolut, cel la demnitate (care nu se poate fără libertate) îl depășește, iar oficialitățile ar fi putut impune participanților condiționări și restricții.  

Efectul unei prostii și dorul de nelibertate 

Nu e clar, încă, la ce nivel va hotărî justiția că interdicția decisă de autoritățile de stânga berlineze e un abuz. În opinia mea, flagrant. Dar dacă democrația mai e să aibă o șansă în Germania, anularea ei e certă.

Căci anihilarea libertăților în numele binelui sau al unor valori aparent maxime și idealuri părelnic supreme ca viața și "pacea mondială" e drumul pe care îl apucă toți dictatorii.  

Totuși, nicio sentință nu va putea anihila efectul devastator al enormității comise de ministrul regional social-democrat, Andreas Geisel. Căci nătânga sa interdicție, o decizie de închidere, ferecare și mascare a Berlinului nu atât în contra infecțiilor, cât a disidențelor, va oferi mult timp inepuizabile rezerve de muniție tuturor extremiștilor și conspiraționiștilor.

Chestiunea cea mai serioasă nu e însă inepția unui senator și incapacitatea de a se adecva cerințelor inconfortabile ale democrației, manifestată de o coaliție regională de stânga cu nostalgii redegiste. 

Net mai gravă și spinoasă e larga acceptanță de care încep să se bucure deopotrivă în presă și în cercuri cândva autodeclarat democrate, restricții pe cât de draconice, pe atât de antidemocratice. În cauză nu e doar cultura anihilării, la modă și peste ocean. Pare că nelibertatea, societatea ferecată și mascată și, în genere, tirania, plac unui număr net mai mare de inși, decât au crezut și sperat apărătorii societății deschise.