Slovacia naţionalist-populiştilor
5 aprilie 2004Viitorul preşedinte al Slovaciei vine din tabăra naţionaliştilor populişti. Vladimir Meciar sau Ivan Gasparovici, unul dintre cei doi calificaţi în runda finală după primul tur al alegerilor prezidenţiale, desfăşurate, sîmbătă, va deveni şeful statului. Oricare ar fi, nu există nici o diferenţă de conţinut. Ambii au jucat un rol activ în desprinderea de Cehia, în prima parte a anilor ‘90. De numele amîndurora se leagă guvernarea partidului condus de Meciar, caracterizată prin corupţie, acţiuni criminale şi defavorizarea minorităţilor etnice.
Sub Meciar, Slovacia nu a fost, nici pentru NATO, nici pentru Uniunea Europeană, un candidat acceptabil. De o săptămînă, Slovacia este oficial integrată în NATO iar la 1 mai va deveni şi membră a Uniunii Europene. Două foruri transnaţionale puse în faţa picantei situaţii de a accepta un preşedinte pe nume Vladimir Meciar. E drept, nu ar fi primul caz în care lider al unei ţări europene ar fi un personaj cu deficit democratic – să ne gîndim doar la Jorg Haider sau chiar la Silvio Berlusconi.
Ivan Gasparovic, contracandidatul lui Meciar, provine tot din cercurile apropiate acestuia din urmă. În urmă cu doar doi ani şi-a fondat un partid – din raţiuni strict oportuniste. Singurul său avantaj: nu îl cheamă Meciar şi nu este la fel de cunoscut în Europa.
Indiferent de rezultatul rundei de balotaj, alegerile prezidenţiale din Slovacia sunt un semnal de alarmă pentru ansamblul Uniunii Europene. Accederea celor doi naţionalsit-populişti în turul secund este reacţia de protest a slovacilor faţă de reformele dure ce le sunt cerute în cursa contracronometru spre Europa.
Guvernul de centru-dreapta condus de Mikulas Dzurinda s-a lansat în ultimii ani într-un maraton fără pauză de respiro: felixibilizarea pieţei muncii, reduceri drastice ale măsurilor de protecţie socială, privatizarea sistemului de pensii şi aducerea taxei pe valoare adăugată la cota unică de 19%, relaxînd bugetul celor bogaţi dar îngreunînd situaţia financiară a celor săraci. Nici măcar investiţiile străine consistente nu au reuşit să ridice standardul majorităţii.
Referendumul organizat, în paralel cu alegerile, şi care avea în vedere organizarea unei consultări parlamentare anticipate nu a fost validat, motivul fiind absenteismul ridicat. Însă reformele neoliberale au fost taxate prin sufragiile oferite celor doi prezidenţiabili populişti.
Mult lăudatul miracol reformist slovac a primit o lovitură aproape fatală – iar electoratul a dovedit că nu se încrede într-o alternativă de centru-stînga (cvasi-inexistentă, în Slovacia), ci în autoritarul Vladimir Meciar – cu toate riscurile pe care o astfel de opţiune le implică în privinţa drepturilor civile şi ale minorităţilor.
Iar Europa trebuie să înveţe ceva: din goana isterică după reforme neoliberale şi din superficialitatea cinică în abordarea aspectelor sociale se naşte ascensiunea unor forţe politice inacceptabile într-o Europă unită. Un avertisment valabil nu doar în cazul Slovaciei.