Săracii români din bogata Germanie

Agitație mare la sediul fiftyfifty din Düsseldorf. În fiecare miercuri, la sediul organizației non-profit, un consultant vorbitor de română oferă ajutor persoanelor fără adăpost din România. Oamenii fără adresă pot beneficia de o căsuță poștală aici. Din totalul celor 800 de cutii poștale, aproape 80 la sută sunt înscripționate cu nume românești.

"Trebuie neapărat să fac rate pentru amenda de 1.000 de euro", îmi spune direct Alex M. în momentul în care își dă seama că vorbesc românește. "Nu e așa că nu este fals pașaportul lui Motti?", mă întreabă el, în timp ce scoate un document de călătorie cu însemnele Uniunii Europene și multe ștampile de la medici veterinari. Încerc să înțeleg de ce o persoană fără adăpost ajunge să datoreze atât de mult statului german. Interlocutorul meu însă nu pune întrebări, este fericit că i l-au înapoiat pe Motti. În urmă cu o lună, în timp ce vindea ziare în centrul orașului Düsseldorf, însoțit de micul câine, reprezentanții unei agenții de protecția animalelor au decis că pașaportul patrupedului pare a fi falsificat și au trimis animalul într-un adăpost special. Consilierii de la fiftyfifty l-au recuperat pe Motti, dar stăpânul lui datorează acum statului german 975 de euro, reprezentând costurile de îngrijire și vaccinare suplimentară. Contează oare că Alex M. nu câștigă mai mult de 250 de euro pe lună? Interesează pe cineva că, de doi ani, el și fiul lui mai mare trăiesc ascunși într-o tabără improvizată, lângă linia de tren?

Vestea bună pe care o primește astăzi Alex M. este că nu trebuie să se grăbească cu plata ratelor. "Nu pot confisca nimic, pentru că nu ai nimic. Ai grijă să îl vaccinezi la timp și îngrijește-te și pe tine", îl sfătuiește Oliver Ongaro, asistent-social și streetworker pentru fiftyfifty. Alex M. însă mai are și alte griji. Acasă, în România, soția și cei 4 patru copii, din care unul cu handicap grav, așteaptă ajutorul tătălui și fratelui mai mare, aflați de mai bine de doi ani în Germania. Așa că, și astăzi cei doi, însoțiți de mulți alți conaționali, vor încerca să vândă ziarul conceput pentru persoanele fără adăpost, pentru a supraviețui. Principiul este simplu, imi spune Oliver Ongaro: "cumpără ziarul cu 1,20 euro, îl vând cu 2,40 euro sau mai mult și diferența reprezintă câștigul lor".

"V-aș invita la noi acasă, dar suntem toți la muncă, în timpul zilei", îmi spune în treacăt Sergiu, ieșind în grabă spre grupul de români cu brațele pline de ziare și calendare cu câini. "Anul acesta calendarul cu câinii oamenilor străzii, Street Dogs, este un adevărat succes", recunoaște Oliver Ongaro și adaugă oarecum jenat: "Și aceasta este Germania".

Evacuări de iarnă

Decidem totuși să mergem la adăposturile improvizate ale câtorva zeci de români, circa 40 după cum ne dezvăluise anterior Alex M.. Oprim într-un cartier nou construit, cu locuințe de lux, cu grădiniță și parcuri, toate decorate de sărbători. Oliver Ongaro mă îndeamnă să trecem calea ferată, deși tufele și resturile materialelor de construcții îl cam încurcă și pe el. La doar câțiva metri distanță, după prelate și porți închise cu lanțuri, descoperim o tabără nouă. "Acum șase săptămâni, aceste adăposturi nu existau", recunoaște asistentul social, care cunoaște bine topografia locului. "Vara este plin de corturi aici. Iarna își izolează adăposturile." Iarna nu este însă doar sezonul sărbătorilor, ci și al evacuărilor. Cu o ritmicitate germană, în luna decembrie, poliția și autoritățile distrug taberele improvizate și îi gonesc pe cei care se adăpostesc aici. "Avem de-a face cu un fenomen nou în Germania: cu slum-uri", mai spune Oliver Ongaro, care adaugă însă că pentru resposabilii locali,, oamenii străzii sunt indezirabili și cât se poate de invizibili.

La câțiva pași distanță, găsim o poartă deschisă și intrăm în speranța că vom găsi pe cineva care astăzi nu a plecat la lucru. Printre uși, cartoane, linoleum, corturi, scaune rupte și mese, cărucioare de copii, găsim o conservă de mâncare pentru câini. Suntem surprinși de doi patrupezi care apar dintr-un cort hotărâți să își apere hrana. "Taci mă!" îi potolește o voce de adolescent pe câinii înfometați. De după prelate vin spre noi mama și fiul, ambii din Sibiu, cum aveam să aflu destul de repede. Au venit aici "la cerșit", au rămas în tabără să își apere "sărăcia" după cum recunosc chiar ei. Crezând că suntem din partea Primăriei ne spun într-un glas că pleacă de bună voie, "cel târziu" pe 10 decembrie.

Pleacă cu adevărat, reușesc să părăsească adăpostul de bună voie sau știu deja când vor fi evacuați? Probabil că polițiștii cu câini au pregătit deja acțiunile nocturne de distrugere a taberelor, la fel cum imediat după acțiune vor fi trimise opiniei publice comunicatele de presă cu scuzele de rigoare. Cert este că la primăvară corturile vor reapărea lângă linia ferată, este convins Oliver Ongaro.

Est-europenii fără adăpost din Germania

Pentru că nu sunt înregistrați nicăieri, oamenii străzii din Germania nu intră în niciun fel de statistici. Există o singură încercare de estimare a numărului acestora, realizată în anul 2017 de landul Renania de Nord-Westfalia, a cărui capitală este chiar orașul Düsseldorf. Din totalul celor 650.000 de oameni fără locuințe, 48.000 nu beneficiază de niciun fel de adăpost. Iar dintre aceștia aproape jumătate provin din așa numita "migrație a sărăciei", așa cum îi numesc birocrații germani pe români și bulgari, cetățeni europeni cu drept deplin de liberă circulație.

Un studiu realizat de Bundesarbeitsgemeinschaft Wohnungslosenhilfe (BAGW), organizație federală pentru ajutorul persoanelor fără adăpost, reclamă lipsa a peste 200.000 de locuințe, din care jumătate să aibă caracter social și jumătate să fie accesibile persoanelor cu posibilități financiare reduse.

În condițiile în care situația de pe piața imobiliară rămâne atât de tensionată, "este utopic să speri că acești oameni vor ajunge vreodată să aibă o locuință", conchide Oliver Ongaro. Primăria din Düsseldorf a alocat pe timpul iernii, într-un adăpost special, nu mai mult de 26 de locuri pentru cetățenii europeni.