Războiul alungat de pe prima pagină

În timp ce opinia publică globală e pătrunsă de evoluțiile din Ucraina, un alt conflict își pierde, pe zi ce trece, din cota de interes, dar nu și din instensitate. Dimpotrivă, chiar. De trei ani, Siria este scena unui război civil de o brutalitate rar întâlnită. Circa 140.000 de persoane și-au pierdut viața, două milioane și jumătate au luat calea exilului. Și nici nu se întrevede vreo îmbunătățire.

Din protestul anti-Bashar al-Assad s-a născut un război pe mai multe fronturi, cu manevre greu de anticipat. Diverse grupări luptă când împreună, când împotrivă, clamându-și supremații regionale.

André Bank, expert german în afaceri siriene în cadrul German Institute of Global and Area Studies din Hamburg, împarte partidele războinice în patru mari categorii. Prima este cea care susține actuala putere de la Damasc (atât unități fidele din cadrul armatei siriene, cât și diverse miliții cum ar fi Shabiha). Apoi este Armata Liberă Siriană, o coaliție a numeroase miliții, regrupate în iulie 2011 sub un comandament comun; mulți dintre combatanți sunt dezertorii armatei regulate. Al treilea grup sunt milițiile islamice, care, totuși, doar cu generozitate pot fi încadrate în aceeași categorie, deoarece sunt extrem de diferite, uneori chiar rivale (două dintre aceste formațiuni sunt ISIS - Statul Islamic din Irak și Siria - și frontul Nusra, gherila jihadistă apropiată rețelei Al-Qaida, aflate deseori în conflict armat deschis). În fine, mai sunt și kurzii (PYD, filială a turcilor din PKK), controlând granițele cu Turcia și cu nordul Irakului.

Comunitatea internațională nu a reușit, în tot acest răstimp, să conceapă un concept pacificator, fie și doar pentru a opri vărsarea de sânge. Rusia și Iran sunt principalii susținători ai regimului Assad. Vestul ține partea opoziției grupate în „Armata Liberă Siriană”. Arabia Saudită și țările din Golf sunt alături de opoziția islamistă, chiar dacă, de puține zile, regimul saudit a calificat ISIS și Frontul Nusra drept grupări teroriste.

Conferința pentru Siria, organizată în ianuarie și februarie în Elveția, nu a adus nici un progres. Pentru regimul de la Damasc, opoziția este o sumă de teroriști cu care nu se poate construi o guvernare de tranziție. Opoziția, dimpotrivă, dă vina pe regimul Assad pentru eșecul consultărilor. Dar, oricât ar fi încercat părțile să se apropie, negocierile ar putea să nu influențeze în nici un fel combatanții din teren.

Volker Perthes, expert în Orientul Mijlociu și director al Fundației Știință și Politică din Berlin, crede că negocierile, chiar dacă au eșuat, trebuie să continue: "Procesul de la Geneva este important și e bine că există”. Poate că ar trebui puse în contact diverse grupări și să se discute pornind de la întrebarea „mai poate exista un singur stat sirian și, dacă da, cum ar trebui el să arate?”. Perthes sugerează contact direct cu societatea civilă, căci forțele armate nu au nici un interes în tranziție, compromis și împărțirea puterii. Pentru asta, însă, e nevoie ca Rusia și SUA să găsească o voce comună, așa cum au găsit în problema distrugerii armelor chimice.

Dar a venit conflictul din Ucraina și a adus o nouă glaciațiune în relațiile dintre Moscova și Washington. Lui Bashar al-Assad îi convine. „Rusia”, comentează Perthes, ”este mai puțin cooperantă iar Vestul, la rândul său, va fi mai puțin conciliant în relația cu Rusia. Un strateg precum e Assad va vedea asta și se va simți mai puțin presat, inclusiv în a coopera cu echipele de experți în arme chimice”.