1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Arme din Balcani (inclusiv din România) ajung în Siria

Wolfgang Dick / Alina Kühnel6 august 2016

Multe state est-europene exportă armament către Arabia-Saudită. Tranzacţiile însumează peste un miliard de euro. Cele mai multe arme nu rămân în ţară, ci ajung la destinaţia finală: în războiul din Siria.

https://p.dw.com/p/1Jcea
Imagine: Getty Images

Aflată în plin război, Siria deţine armament. Mii de automate de tip AK-47, mitraliere, grenade, arme anti-rachetă şi anti-tanc, precum şi blindate. Cele mai multe dintre acestea sunt originare din Balcani: Bosnia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Slovacia, Muntenegru, Serbia şi România. În Siria ajung pe căi ocolitoare: cu maşina sau avionul sunt transportate mai întâi către Arabia-Saudită, Iordania, Emiratele Arabe Unite sau Turcia şi de acolo în zona de conflict. Suma totală a tranzacţiilor depăşeşte 1,2 miliarde de euro.

Dovezi adunate ani la rând

Pentru a identifica căile de transport al armamentului, jurnaliştii de la Balkan Investigative Reporting Network (BIRN), ca şi de la Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) au lucrat ani buni. Au analizat cifrele referitoare la export şi rapoartele Naţiunilor Unite. Au cercetat în detaliu imagini şi filme, au urmărit rutele marine şi aeriene ale transporturilor, au citit contractele de vânzare-cumpărare şi au primit numeroase indicii de la persoane apropiate traficanţilor de armament.

Câteva exemple: într-un document secret din anul 2013, primit de cele două organizaţii, un înalt funcţionar sârb de la Ministerul Apărării descrie drumul armelor către Arabia Saudită şi de acolo către Siria. O analiză detaliată dovedeşte că cel puţin 70 de avioane încărcate exclusiv cu armament au livrat, pe căi ocolite, arme în zonele de război.

Gewehr G 3
Imagine: picture-alliance/dpa

Robert Stephen Ford, ambasador al SUA în Siria între 2011 şi 2014, a relatat reprezentanţiilor BIRN şi OCCRP despre agenţii CIA care coordonează comerţul cu arme prin Turcia şi statele din zona Golfului. Destinaţiile iniţiale sunt evazive, ocolindu-se de cele mai multe ori aprobările necesare. Multe dintre documentele analizate de jurnaliştii de la BIRN se referă la tone de marfă clasificată ca fiind "unidentified cargo", titulatură sub care a avut loc transportul de armament din Bulgaria şi Slovacia.

Resturi de după războaiele din Balcani

Multe dintre aceste arme provin din perioada de după războaiele din Balcani, din anii 90. "Oamenii şi-au păstrat pur şi simplu armele", spune Nils Duquet, expert în comerţul ilegal de arme în cadrul Flemish Peace Institute din Bruxelles. De multe ori, nevoia îi face să îşi vândă armele. În noiembrie 2015, au fost identificate urme ale traficului ilegal şi în Germania. În Bavaria, a fost controlat un campion înregistrat în Muntenegru. Poliţiştii au descoperit atunci o colecţie impresionantă de automate, pistoale şi grenade.

Armele din Europa de Est ajung nu doar în mâinile rebelilor din cadrul Armatei Libere Siriene, ci şi în posesia luptătorilor islamişti conduşi de Ansar al-Sham sau ai membrilor organizaţiei teroriste "Statul Islamic". Cele două organizaţii, BIRN şi OCCRP, au publicat dovezi cu imagini şi filme pe siteurile de socializare.

Patrick Wilcken, expert pe probleme de înarmare în cadrul Amnesty International, şi Bodil Valero, raportoare a Parlamentului European în domeniul traficului de arme, sunt convinşi că multe dintre aceste transferuri încalcă atât legislaţia europeană, cât şi dreptul internaţional privind posesia şi exportul de armament.

Kosovo KFOR
Imagine: dpa

Germania, criticată în contextul traficului de arme

În Bundestag, reprezentanţii Stângii şi Ecologiştii luptă împotriva exportului de arme în zonele de criză şi de război. Interpelaţi de ecologişti, reprezentanţii guvernului federal au anunţat că susţin financiar programele de distrugere a armamentului şi muniţiei în zona Balcanilor, alocând circa un milion de euro anual. Partidele de opoziţie consideră că suma este mult prea mică.

Agnieszka Brugger de la Partidul Verzilor este expertă în dezarmare şi controlul înarmării. Ea critică exportul de armament din Germania către Arabia Saudită. Într-o discuţie cu DW, ea a specificat: "Declaraţiile ministrului de externe Frank-Walter Steinmeier sunt foarte, foarte cinice. El spune că Arabia Saudită este o ancoră de stabilitate şi că trebuie să întreţinem relaţii bune, când noi ştim că în Arabia Saudită situaţia în privinţa drepturilor omului s-a înrăutăţit şi nu îmbunătăţit".

Ea salută munca celor de la BIRN şi OCCRP, întrucât ei dovedesc că, pe drumuri ocolite, armele de război ajung din Arabia Saudită în Siria. Brugger critică guvernul federal, care în opinia ei acţionează ezitant.

Vicecancelarul şi ministrul federal al Economiei Sigmar Gabriel (SPD) o contrazice. În momentul prezentării celui mai recent raport privind exportul de armament, Gabriel s-a referit deschis la cazurile în care importatorii legali au trimis mai departe, ilegal, armamentul. Armele apar apoi şi în zonele de criză. "Din acest motiv s-a apelat la mecanismul de control post-shipment", a precizat Gabriel. "Adică, destinatarii acceptă ca funcţionarii germani să controleze dacă armele au ajuns sau nu la destinaţie".

Agnieszka Brugger este de părere că aceste controale nu ar fi tocmai eficiente. Gabriel a spus că până acum nu a fost necesară activarea sistemului de control, după ajungerea armamentului la destinaţie. Brugger critică şi amânarea intrării în vigoare a legii privind exportul de armament, în forma anunţată de Gabriel. Ministrul Economiei anunţase că va numi o comisie pentru a verifica în practică aplicarea contractelor încheiate cu exportatorii germani.