Insinuări, atacuri, ameninţări suburbane

"Ohohoo, prietenul meu William Totok - Îl salut pe această cale și abia aștept să joc tontoroiul la înmormîntarea dînsului. Nu știu cînd va fi, dar am răbdare. Cu leprele trebuie sa fii răbdător, și să petreci ca la o nuntă cînd îi ia Dracu la ei înapoi.”

Acest mesaj, răspîndit pe internet, adăugat sub formă de comentariu la un articol, apărut săptămîna trecută într-o publicaţie naţionalistă, apoi integrat într-un alt articol dintr-o altă gazetă, a fost ulterior copiat şi multiplicat în spaţiul virtual. Iniţial mesajul a fost semnat cu numele unei persoane care după anul 2000 făcea parte din structurile de conducere ale organizaţiei naţionalist-autoritare care-şi spune Noua Dreaptă. Transformat în folclor virtual, mesajul a devenit anonim, inflamînd fantezia morbidă a unei întregi armate de internauţi, troli şi postaci de profesie.

"William Totok nu se deosebește de un drăcușor cu inimă neagră și smoală în loc de sînge. Devine personificarea răului," scria un extremist român care se ascunde în spatele unui pseudonim, împrumutat de la un cunoscut activist legionar, mort în perioada interbelică. În delirul său verbal, sosia lui Sterie Ciumetti care deja anul trecut m-a ameninţat cu o spînzurătoare virtuală, postată pe internet, şi-a împînzit discursul cu injurii conspiraţionist-antisemite: "William Totok jidănitul denigrează din nou România. Vorbim despre autorul care i-a luat apărarea lui Radu Jude (regizor de filme antiromânești) și care îi minimizează meritele eroului anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu." Articolul halucinant în care autorul îi atacă şi pe cei doi istorici, Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor, se termină cu ameninţarea străvezie că "la un moment dat va avea loc un decont".

Afirmaţia finală din unul dintre articolele incitatoare la ură - din care am tot citat - a fost pentru comentatorii anonimi o binevenită sursă de inspiraţie. "Decontul este mai aproape decât își imaginează Totok, Hodor și restul miilor de jidăniți", comentează un cititor. "Ceea [ce] mă distrează cel mai tare este că aceste scursuri nu-și cunosc trecutul: cronologia trădărilor autohtone în solda jidanului internațional, de două mii de ani se sfîrșește prin execuția slugilor."

Altul, reluînd acest discurs al urii, scrie: "aș plăti bani buni să văd tranșarea pe viu a lui Mădălin Hodor și apoi i-aș da foc". Un altul scrie: "acești `cercetători` și trădători trebuie duşi la muncă silnică". Altul reia ideea şi o dezvoltă, îndreptînd-o contra lui Mihai Demetriade în rubrica rezervată comentariilor dintr-o publicaţie neolegionară din Cluj-Napoca, afirmînd: "te-aş tortura mai rău decît tortura Ţurcanu. Bătut cu bîte cu cuie".

Această explozie de ură verbală a izbucnit cu o vehemenţă năprasnică, după difuzarea interviului pe care i l-am luat istoricului Mihai Demetriade. În acest interviu, difuzat săptămîna trecută de RFI, Demetriade nu face nimic altceva decît să expună într-o formă sintetizată rezultatele unui amplu studiu despre activitatea Securităţii în universul penitenciar românesc, publicat deja în anul 2015 [Cf. "Istoricul Serviciului de Contrainformații Penitenciare (1949-1967)", în: Caietele CNSAS. Revistă semestrială editată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, anul VIII, nr. 2 (16)/2015, Editura CNSAS, Bucureşti, 2017, pp. 7-180].

Valul de ameninţări cu moartea, insinuări, insulte grave, atacuri la persoană şi jigniri suburbane au fost declanşate de precizările lui Demetriade că autorităţile au speculat şi instrumentalizat acea "anatomie a violenţei" a legionarilor, pentru a pune la cale ororile cunoscute din penitenciarul de la Piteşti. Între anii 1949-1951, deţinuţii de acolo, în marea lor majoritate legionari, au participat la ceea ce în istoriografie a fost descris drept un experiment inuman prin care s-a şters frontiera între victimă şi torţionar, transformîndu-i aproape pe toţi cei încarceraţi în unelte ale unui mecanism de tortură reciprocă. În protestele unor grupuri apropiate spectrului radical de dreapta, organizat sau neorganizat, s-a cerut nu numai demiterea lui Demetriade de la CNSAS, ci şi cea a lui Mădălin Hodor care i-a luat apărarea colegului său.

Toată această campanie, devenită virală, îmi aminteşte de incidente şi întîmplări similare în care eram direct vizat. În urmă cu 30 de ani, pe data de 8 noiembrie 1989 am participat la inaugurarea unei expoziţii a Comitetului pentru drepturile omului din România, din cadrul Fundaţiei germane "Heinrich Böll". În cadrul acestei expoziţii, deschisă în Biblioteca memorială "America" din Berlin, au fost prezentate între altele, fotografii privind distrugerea unor cartiere din Bucureşti, biografiile unor opozanţi ai regimului ceauşist, foto-documente din cimitirul sărăcilor din Timişoara, din 1986, care înfăţişau cadavre în descompunere, abandonate într-o căsuţă inscripţionată cu cuvîntul „Vampiraşi”. Expoziţia de acum 30 de ani fusese practic preludiul "Zilei Internaţionale de Acţiune România", programată de acelaşi Comitet pentru ziua de 15 noiembrie 1989.

Prima acţiune de solidaritate cu muncitorii din Braşov care s-au revoltat pe data de 15 noiembrie 1987, a avut deja loc în anul 1988.

Deschiderea Zidului din Berlin pe data de 9 noiembrie 1989 şi evenimentele care s-au derulat atunci cu o rapiditate fără precedent, au stîrnit nervozitatea Securităţii. Poliţia politică din România a încercat să-i intimideze pe organizatorii "Zilei Internaţionale de Acţiune România", trimiţîndu-le ameninţări cu moartea. În aceste mesaje de ameninţare, securiştii se deghizau în grupări patriotice, cu nume fanteziste, folosind limbajul violent ameninţător al legionarilor. Presa germană şi internaţională a semnalat la vremea respectivă această zvîrcolire a poliţiei politice din România, condusă de Iulian Vlad, care-şi făcea "datoria" în a apăra regimul naţional-comunist de la Bucureşti. În pofida ameninţărilor, programul manifestării dedicat zilei de 15 noiembrie s-a desfăşurat fără incidente. Manifestaţia din centrul Berlinului de Vest a fost protejată de echipe ale poliţiei locale. Într-un mod cît se poate de discret au fost atunci de faţă şi reprezentanţi ai serviciilor occidentale din sectoarele Berlinului de Vest, un rol special revenind celui francez care era mai familiarizat cu problematica românească.

În cei 30 de ani care s-au scurs de atunci am mai fost ţinta unor ameninţări. De multe ori erau verbale. Voci ciudate sunau noaptea şi repetau ce alţii începeau cam din 1995 să posteze pe internet. Multe dintre aceste mesaje aveau o tentă antisemită, asta în pofida apartenenţei mele la minoritatea germană din România. În încheiere aş vrea să citez unul din aceste mesaje care, de-alungul anilor, a tot fost răspîndit în diverse variante. Mesajul a apărut în ziarul defunct "Ziua", în 2005, fiind plasat şi tolerat în rubrica de comentarii, rezervată cititorilor: "William TOTOK este un evreu care nu-şi recunoaşte în public originile. Articolele domniei sale sunt întotdeauna pline de mistificări. Fiind membru al aşa zisei comisii pentru studierea holocaustului, normal că se ocupă cu tot cee ce poate fi împotriva românilor şi pentru susţinera evreilor. William TOTOK `deconspiră` antisemiţi acolo nunde nu sunt şi persecuţii imaginare ale bisericii ortodoxe române. (...) Apropo de asta domnule Totok, ce se mai aude cu alegerile de la Conducerea Comunităţii Evreieşti? Ai Votat? Vei fi ales?”